Victor Ponta: Îmi doresc să avem o nouă lege a salarizării

Premierul Victor Ponta a declarat că îşi doreşte o nouă lege a salarizării, bazată pe criterii noi, astfel încât să fie reduse disparităţile foarte mari între venituri.
Romania TV
19 iul. 2013, 12:59
Victor Ponta: Îmi doresc să avem o nouă lege a salarizării

„Îmi doresc să avem o nouă lege a salarizării, pentru că legea Guvernului Boc, pe lângă faptul că a fost o prostie, din fericire nu s-a prea aplicat. Deci, nu există în acest moment o salarizare unitară, există un haos general şi, ştiţi foarte bine, salarizarea în domeniul administraţiei publice reprezintă unul din obiectivele toamnei parlamentare”, a explicat premierul Victor Ponta, prezent vineri, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor.

El a atras atenţia asupra faptului că există mari diferenţe între diverse salarii din aceleaşi instituţii şi că prin noua lege se doreşte diminuarea acestora.

„Principiile de la care pornim sunt cele ale unei mai mari flexibilităţi şi ale unui sistem care să recompenseze angajaţii din sistemul public şi pe bază de criterii de performanţă”, a punctat premierul.

Precizările sale au fost făcute în contextul în care Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ a transmis, vineri, o scrisoare deschisă premierului Victor Ponta prin care semnalează salarizarea deficitară din educaţie, precum şi politizarea învăţământului preuniversitar.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT