Şefii de la o companie de stat iau „spor de femeie”, chiar dacă sunt bărbaţi. Ministrul Energiei spune că abia săptămâna trecută a aflat de existenţa companiei şi a trimis Corpul de Control

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE), o companie aflată în subordinea ministerului, după ce a constatat nereguli în sistemul de recompensare al conducerii.
Filip Stan
10 iul. 2025, 19:36
Şefii de la o companie de stat iau

Potrivit oficialului, membrii Consiliului de Administrație ai companiei încasează un „spor de femeie”, adică un plus de 10% la indemnizație, dacă în board există cel puțin o femeie, indiferent de sexul celor care beneficiază de spor.

„Eram săptămâna trecută la birou, ce-i drept la final de program, semnam mapa și am avut curiozitatea să văd care sunt acei indicatori de performanță și când am văzut că își ating indicatorii de performanță cei din Consiliul de Administrație dacă cei din companie fac cursuri de formare profesională în timpul anului și dacă e o femeie în board-ul de conducere de al companiei automat o să își încaseze sumele, nu știu exact cât e, câteva mii de lei”, a declarat Bogdan Ivan joi seară, la Antena 3.

Ministrul s-a declarat surprins de existența acestei companii.

„E o companie pe care am descoperit-o și eu când am ajuns la minister. Ideea companiei e una deșteaptă, dar modul în care a fost optimizată cred că lasă de dorit”, a spus el.

SAPE gestionează un fond de investiții de aproximativ 100 de milioane de euro, destinat proiectelor din sectorul energetic. Cu toate acestea, activitatea companiei a fost pusă sub semnul întrebării de ministru, care a precizat că directorul general al SAPE are un salariu net de 56.666 de lei pe lună.

Citeşte şi: Susţinătorii AUR, răspunsuri halucinante la un sondaj făcut de George Simion pe pagina sa de Facebook. Pe cine ar susţine aceştia în cazul declanşării alegerilor anticipate

„Concret, e un lucru foarte simplu: gestionează un fond de investiții în energie de aproximativ 100 de milioane de euro, care pot fi folosiți mai departe pentru a-i investi punctual împreună cu băncile în proiecte de energie. Sunt nemulțumit de cum arată și am trimis Corpul de Control la compania SAPE pentru a primi un raport oficial privind activitatea de acolo și la capacitatea managerială”, a mai spus Bogdan Ivan.

Ministrul Energiei a subliniat că este important ca aceste fonduri publice să fie folosite în mod eficient și transparent, iar structurile de conducere ale companiilor din subordine să fie responsabile și să nu beneficieze de sporuri care nu au legătură cu performanța reală.

Citeşte şi: Nicușor Dan a atacat la CCR „Legea Vexler”, privind propaganda legionară, fascistă și antisemită, contestată de George Simion. Care sunt motivele invocate de președinte DOCUMENT

DailyBusiness
Ministrul Energiei convoacă Comandamentul Energetic Național, pe fondul vremii severe și al avariilor din rețea
Spynews
Ce diferență de vârstă este între Vanessa și Bogdan de la Ploiești. Detaliul pe care mulți l-au ignorat până acum
Fanatik.ro
Inter – Napoli, LIVE VIDEO în Serie A – etapa 20. Cristi Chivu contra Antonio Conte, pentru titlu. Șansă uriașă pentru român: se poate distanța la 5 puncte de rivala AC Milan. Update
Capital.ro
Tragedie în lumea muzicii. Un mare cântăreț s-a stins prea devreme. Artistul era extrem de apreciat în întreaga țară
Playtech.ro
Cât vor plăti în plus românii pentru renovările din apartamente şi casă: taxa de carbon scumpeşte materialele
Adevarul
Mărturiile părinților ai căror copii au ajuns în moarte cerebrală după intervenții chirurgicale la Spitalul Județean Constanța
wowbiz.ro
Imagini care frâng inima, la peste 7 luni de la moartea Teodorei Marcu. Cum apare fiica ei în primul story postat de Alex după tragedie
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Sofia Vicoveanca a suferit un infarct! Artista, internată de urgență la Spitalul Județean din Suceava
iamsport.ro
Șoc în SuperLiga: Florin Tănase încă poate pleca de la FCSB! Ce echipă vrea să îl transfere și ce ofertă plănuiește
MediaFlux
Se rescrie istoria omenirii. Cercetătorii au descoperit că originea omului este mai veche decât se credea
stirilekanald.ro
Femeie împușcată de 7 ori în fața copilului ei de 1 an! Doi indivizi mascați au intrat în locuință și au atacat-o fără milă! De necrezut ce a urmat
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend