Un gest de „bărbat adevărat”. Directorul SAPE, instituția unde șefii iau ”spor de femeie”, chiar dacă sunt bărbați, anunță că își donează 20% din venituri

Sorin Chiriţă, directorul interimar al Societăţii de Administrare a Participaţiilor în Energie (SAPE), a anunţat vineri seară că renunţă lunar la 20% din venitul său net, sub forma unei donaţii către bugetul de stat. Decizia vine într-un context economic marcat de dezechilibre bugetare şi presiuni inflaţioniste, iar gestul este prezentat ca o formă de solidaritate cu efortul colectiv al societăţii româneşti.
Filip Stan
11 iul. 2025, 21:39
Un gest de

„În contextul actual al economiei naţionale, marcat de dezechilibre bugetare, presiuni inflaţioniste şi dificultăţi în susţinerea programelor publice esenţiale, am decis să donez lunar un procent de 20% din remuneraţia mea netă către bugetul de stat, ca gest de responsabilitate şi solidaritate faţă de efortul colectiv pe care societatea îl traversează”, a transmis Sorin Chiriţă, directorul SAPE.

Chiriţă, numit la conducerea interimară a SAPE începând cu 1 mai 2025, în urma revocării lui Bogdan Stănescu şi a Luizei Marian din Directorat, a pledat, totodată, pentru reformarea sistemului de guvernanţă corporativă în companiile de stat. El a subliniat necesitatea unor criterii clare şi transparente de evaluare a performanţei, în corelaţie cu nivelul remuneraţiilor.

„Este imperativ ca legislaţia privind guvernanţa corporativă să fie revizuită şi actualizată”, a declarat Chiriţă, adăugând că este nevoie de „instituirea unor indicatori de performanţă clari, transparenţi şi cuantificabili, adaptaţi specificului fiecărei companii publice”.

Citește și: Se rupe Coaliţia de guvernare. USR nu va mai sta la aceeaşi masă cu PSD! Când ar putea fi organizate alegeri anticipate

El consideră că doar o corelare între rezultate reale şi recompensele financiare poate contribui la restabilirea încrederii cetăţenilor în administraţia companiilor strategice din România. „Trebuie corelate remuneraţiile cu rezultatele reale şi măsurabile în vederea creşterii încrederii cetăţenilor în capacitatea statului de a administra cu eficienţă şi integritate companiile strategice ale României”, a mai afirmat Chiriţă.

În mesajul său public, directorul SAPE a respins orice acuzaţii de populism: „Îmi asum această decizie nu ca pe un act de populism, ci ca pe o datorie morală şi profesională, în acord cu principiile de integritate şi reformă pe care le susţin de peste două decenii în administraţia publică. România are nevoie de companii publice performante, manageriate profesionist”.

Anunţul vine la o zi după ce ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat că a descoperit întâmplător un posibil abuz în cadrul SAPE, unde, potrivit acestuia, „bărbaţii încasează spor de femeie, dacă există cel puţin o femeie în consiliul de conducere”. Ministrul a dispus trimiterea Corpului de Control pentru a verifica situaţia.

Citește și: Crește vârsta de pensionare. Premierul Ilie Bolojan a anunțat categoriile vizate: „În câțiva ani de zile, nu vom mai avea cine să ne plătească pensiile”

DailyBusiness
Cum arată interiorul casei construite de Adela Popescu și Radu Vâlcan la țară. Actrița, încântată de rezultat
Spynews
Cum se simte fiul Larisei Udilă, după ce a fost operat. Milan a fost supus unei intervenții chirurgicale la doar patru ani
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce lecție i-a dat Mircea Lucescu fiului său, Răzvan Lucescu, în clasa a 8-a. „Mă așteptam să se enerveze”
Capital.ro
Serviciul militar voluntar, introdus prin lege. Vor merge în Armată 6 luni. Va fi permisă și recrutarea obligatorie
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă un polițist îți face poză la buletin sau la permisul de conducere în România. Ce drepturi ai, încalcă GDPR
Adevarul
„Oncologii vor fi condamnați pentru genocid”. Lunga lista a controverselor lansate de Olivia Steer. Fosta vedetă TV si Andi Moisescu ar fi divorțat
wowbiz.ro
Ea este refugiata ucraineancă ucisă cu sânge rece în SUA! Avea 23 de ani și fugise din calea războiului, dar a sfârșit înjunghiată la metrou: „Viața ei a fost curmată mult prea devreme”
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Andi Moisescu și Olivia Steer ar fi divorțat după 22 de ani de căsnicie
Cancan.ro
Andi Moisescu a divorțat de Olivia Steer! A părăsit-o după 22 de ani
iamsport.ro
Alexandru Băluță, de 30 de ori mai ieftin decât coreeanul Son. Câți bani primește în SUA fostul jucător de la FCSB
MediaFlux
EXCLUSIV PAPARAZZI Afaceristul Dorin Cocoș gustă din nou din dulceața vieții. A cincea blondă și un pepene roșu FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Atenție! Dacă partenerul tău îți face asta într-o relație …