Fostul şef SRI, Eduard Hellvig, spune că nu se află în spatele niciunui fel de jocuri politice: „Nimic nu vinde mai bine pe la noi decât o conspiraţie bună”

Fostul director al Serviciului Român de Informații, Eduard Hellvig, a respins duminică, într-un mesaj postat pe rețelele sociale, speculațiile privind implicarea sa în planuri politice din umbră. Acesta a reacționat ferm față de acuzațiile care îl plasează în centrul unor presupuse rețele de influență din viața publică românească.
Mircea Filipescu
14 iul. 2025, 17:34
Fostul şef SRI, Eduard Hellvig, spune că nu se află în spatele niciunui fel de jocuri politice:

„Cine e în spate? Aud frecvent, din presă, de la cei care nu îmi sunt neapărat prieteni sau chiar de la cei care îmi sunt prieteni, că sunt «în spatele» diverselor lucruri care se întâmplă. Aflu că există «grupări Hellvig», planuri mai mult sau mai puțin machiavelice, strategii și țesături menite să îmi conserve rolul în jocurile de putere dâmbovițene. Îmi doresc, se spune, puterea. Din nou. De ce? Nu e clar”, a transmis Hellvig.

Fostul șef al SRI a subliniat că aceste scenarii, alimentate fie de teamă, fie de speranță sau de dorința de a construi conspirații atractive, sunt nefondate.

„Cu siguranță, unii dintre cei care lansează regulat aceste scenarii o fac dintr-o oarecare teamă, alții cu speranță (și le mulțumesc), alții pentru că nimic nu vinde mai bine pe la noi decât o conspirație bună. Mă tem că trebuie să îi dezamăgesc pe toți”, a adăugat el.

În postarea sa, Hellvig a reamintit că demisia din fruntea SRI a fost un act voluntar, care nu i-a fost impus de vreo presiune externă.

„Nu îmi ceruse nimeni demisia, nu eram în pericol să îmi pierd funcția. Nu am făcut-o. Poate și acest gest, adevărat mai rar, a mirat în așa măsură, încât au trebuit căutate alte explicații, mai aproape de ideea că la putere nu se renunță. Cel puțin nu la noi.”, mai scrie acesta.

El a făcut și o referire la moștenirea lăsată de regimul comunist, comparând căutarea obsesivă a vinovaților ascunși cu mentalitatea specifică fostei Securități.

„O anomalie, o oroare care nu poate avea explicații simple. În consecință, securiștii căutau întotdeauna să afle «cine este în spate»”, a spus Hellvig. „Dacă tot există această moștenire securistă de a căuta întotdeauna «ce este în spate», mă văd obligat să răspund: nu sunt eu. Și nu îmi doresc să fiu”, a adăugat el.

Citeşte şi: George Simion, mutare surpriză înainte de moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Fostul director SRI a făcut și o analiză a contextului actual din România, pe care îl consideră fragil.

„Va fi nevoie de toată înțelegerea și solidaritatea din partea tuturor factorilor responsabili pentru ca această perioadă să poată fi depășită. Va fi greu, dacă vom considera că nu discutăm despre oameni, ci despre statistici. Va fi imposibil fără empatie pentru cei mai loviți, pentru cei care trebuie, din nou, să plătească greșelile politicienilor. Este și momentul ca orgoliile, intrigile și luptele obișnuite de culise să înceteze. Alternativa este cu mult mai rea. România nu își permite un nou eșec, pentru că ar fi ultimul.”, a subliniat el, avertizând că fără empatie pentru cetățenii afectați de criză, situația va deveni imposibil de gestionat.

Hellvig a avertizat, de asemenea, asupra pericolului reprezentat de extremism: „Extremismul își așteaptă rândul și nu cred că este nevoie să subliniez ce înseamnă asta”.

În încheiere, fostul șef SRI a oferit o definiție personală a exercitării corecte a puterii-

„Pe de altă parte a considera că puterea se exercită de dragul puterii și că puterea este doar o cale de a impune este o mare greșeală. Puterea nu înseamnă nimic, dacă cei în numele cărora o exerciți nu simt că sunt parte a ei. Adevărata putere nu este aceea de a dicta ordine și directive, ci aceea de a găsi coeziune, de a uni energiile pentru un scop bine precizat. Medicina nu funcționează doar dacă doctorul este iscusit, ci mai ales dacă pacientul este dispus să lupte contra bolii.”, a mai ecplicat fostul şef al SRI.

În final, Hellvig a explicat că nu dorește să fie parte din niciun proiect politic.

„Viața mi-a dezvoltat capacitatea (sau defectul) de a vedea lucrurile în profunzime și orientate către viitor. Dar, în acest moment al vieții și al carierei mele, nu doresc să fiu asociat cu niciun proiect. Nici din spate, nici din față.”, a încheiat acesta.

Citeşte şi: Proiectul de suflet al lui Ilie Bolojan, înainte să ajungă la Palatul Victoria, sortit eșecului

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Au marcat 19 goluri și au primit 7, iar finala e pe 19.07! Cele mai tari coincidențe înainte de finala Cupei Mondiale 2026, Spania – Argentina
Capital.ro
Ce este Super El Niño și cum va influența vremea din Europa. Prognozele pentru toamna și iarna 2026-2027
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România