Preşedinţia confirmă că a primit propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi ca ministru

Propunerea privind numirea liberalului Ovidiu Silaghi în funcţia de ministru al Transporturilor a ajuns luni la Palatul Cotroceni, a confirmat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Bogdan Oprea.
Romania TV
22 iul. 2013, 11:02
Preşedinţia confirmă că a primit propunerea de numire a lui Ovidiu Silaghi ca ministru

Premierul Victor Ponta a semnat propunerea înainte de plecarea, duminică, în vizita de lucru în Spania.

Sâmbătă seară, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, şeful Executivului a spus că va transmite la Cotroceni propunerea ca Ovidiu Silaghi să fie ministru al Transporturilor. ‘O să trimit la Cotroceni propunerea cu dl Silaghi de a fi ministru al Transporturilor, după care preşedintele, nu ştiu în ce termen, va trebui să se pronunţe’, a precizat premierul.

El arăta că decizia preşedintelui ţării, comunicată liderului liberalilor, Crin Antonescu, de a-l menţine interimar la Ministerul Transporturilor pentru finalizarea privatizării CFR Marfă este ‘un joc politic a la Traian Băsescu, dar extrem de neserios’.

‘E un joc politic a la Traian Băsescu, dar extrem de neserios şi sunt îngrijorat, pentru că în ultimul timp văd o mulţime de manifestări extrem de neserioase şi vă accentuez extrem de neserioase. În primul rând, Ministerul Transporturilor va fi efectiv condus, cum este şi acum, de secretarul de stat dl. Ghibu. Eu semnez, dar nu am timp şi nici nu ar fi normal ca primul-ministru să se mute la Ministerul Transporturilor. Doi – CFR Marfă sau orice altceva sunt lucruri pe care oricum mi le asum, mi le-am asumat şi când era dl Fenechiu, se aprobă prin hotărâri de guvern pe care le semnez ca prim-ministru. Trei – nu pot să stau decât maxim 45 de zile. Conform contractului, la 60 de zile după semnare trebuie plătiţi banii. Deci nu are nicio logică ideea asta că stau eu până se închide CFR Marfă. Este extrem de neserios’, a explicat şeful Executivului.

El a subliniat că Ministerul Transporturilor este un portofoliu extrem de important. ‘Dacă (preşedintele – n.r.) îl va respinge pe dl Silaghi, conform deciziei Curţii Constituţionale trebuie să spună şi de ce’, a evidenţiat primul-ministru.

Liderul liberalilor, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă seară că preşedintele Traian Băsescu i-a spus că îl lasă pe premierul Victor Ponta interimar la Ministerul Transporturilor pentru a finaliza privatizarea CFR Marfă. ‘Decizia preşedintelui este (…) să lase să curgă interimatul dlui prim-ministru Ponta în fruntea Ministerului Transporturilor vreme de 45 de zile pentru a finaliza contractul de privatizare a CFR Marfă. Acesta este un lucru pe care mi l-a comunicat. Nu este niciun secret din asta şi că la sfârşitul acestei perioade de interimat va decide asupra propunerii pe care noi am făcut-o, luând act că ne-o menţinem’, a spus Antonescu.

Partidul Naţional Liberal l-a desemnat marţea trecută pe deputatul Ovidiu Silaghi pentru funcţia de ministru al Transporturilor.

În prezent, interimatul la Ministerul Transporturilor este asigurat de premierul Victor Ponta.

Relu Fenechiu, fostul deţinător al portofoliului, a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul ”Transformatorul” la cinci ani de închisoare cu executare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cât costă ceasul cu care Dorian Popa a strâns deșeuri în București. A început munca în folosul comunității: ”Mă vede cine trebuie”
Fanatik.ro
Radu Drăgușin merge în Italia pentru vizita medicală! Când ajunge internaționalul român. Update
Capital.ro
Regulă nouă în UE. Mașinile fără aceste cinci sisteme nu vor mai putea fi vândute. Măsura se aplică de azi, 7 iulie
Playtech.ro
Topul școlilor cu cele mai mari medii la Evaluarea Națională 2026. Două colegii împart primul loc
Adevarul
Bryan Johnson, antreprenorul care investește milioane pentru a-și prelungi viața, diagnosticat cu o boală incurabilă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS O femeie din Tulcea și-a găsit sfârșitul pe o bancă, după ce a fost acroșată de o mașină ajunsă pe trotuar. Șoferul ar fi vrut să evite un alt autoturism
iamsport.ro
Atac dezlănțuit: ”Dacă eram rahatul de Messi, mergeam la mormântul lui Maradona și îi puneam cele 8 Baloane de Aur ale mele acolo!”
MediaFlux
ANAF începe să verifice toate veniturile românilor. Antifrauda a primit undă verde pentru controale
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?