Nicuşor Dan, primit cu onoruri militare în Germania VIDEO

Președintele Nicuşor Dan a fost primit, vineri, la Berlin, de omologul său Frank-Walter Steinmeier, în cadrul vizitei oficiale pe care șeful statului român o efectuează în Republica Federală Germania.
Filip Stan
18 iul. 2025, 15:00
Nicuşor Dan, primit cu onoruri militare în Germania VIDEO

Președintele României, Nicuşor Dan, efectuează, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Programul vizitei cuprinde convorbiri oficiale cu Președintele Federal Frank-Walter Steinmeier și cu Cancelarul Federal Friedrich Merz, urmate de participarea la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum și de o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești.

Vizita are loc la invitația Președintelui Republicii Federale Germania, în contextul aprofundării dialogului româno-german la nivel înalt, și reflectă relațiile excelente, cu caracter strategic, dintre cele două țări. Dialogul româno-german se bazează pe o cooperare strânsă în plan bilateral, european și aliat, precum și pe legături istorice și interumane solide dintre cele două țări.

Ionuţ Moşteanu, moment jenant în timpul unei emisiuni în direct la TV. Ministrul Apărării a trebuit să întrerupă emisia când a fost sunat de Nicuşor Dan

Convorbirile cu Președintele și Cancelarul Federal vor fi axate pe dezvoltarea colaborării româno-germane în domenii de interes, cu accent pe proiecte de cooperare economică și investiții în sectoare precum cel al apărării, energiei, auto, industrial, dar și pe coordonarea strânsă în ceea ce privește afacerile europene și în domeniile securității și apărării. Germania este principalul partener economic al României și un aliat care contribuie semnificativ la asigurarea securității europene.

Pe agendă se vor mai afla continuarea sprijinului pentru Ucraina și eforturile pentru asigurarea unei păci juste și durabile, susținerea Republicii Moldova și a parcursului său european, menținerea unității de acțiune și a competitivității UE pe plan global, precum și dezvoltarea relațiilor transatlantice.

Pe agenda vizitei se  mai află și participarea șefului statului român la o reuniune cu oameni de afaceri germani, precum și o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești.

Ana Blandiana, avertisment pentru Nicușor Dan și Ilie Bolojan: ”Disprețul fată de cultură, propriu tuturor partidelor politice, nu trebuie să întunece și acest nou început”

Din delegația română fac parte vicepremierii Dragoș Anastasiu și Ionuț Moșteanu – ministrul Apărării, ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, ministrul Economiei, Radu Miruță, consilierii prezidențiali Luminița Odobescu și Radu Burnete, primarul Timișoarei, Doninic Fritz, ambasadorul României în Republica Federală Germania, Adriana Stănescu, deputatul Ovidiu Ganț, reprezentantul minorității germane în Parlamentul României.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
„Craiova, echipa-superlativ a campionatului!”. Marius Mitran, în extaz după ce „Știința” e din nou lider în SuperLiga
Capital.ro
Pensiile și salariile ar putea rămâne înghețate până la jumătatea anului viitor. Traian Băsescu avertizează: Prudent ar fi să se abțină de la creșteri
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT