CCR îl fierbe la foc mic pe Nicuşor Dan. Decizia anunţată miercuri de judecători

Curtea Constituţională a României urmează să discute abia pe 17 septembrie sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu o altă lege iniţiată de deputatul Silviu Vexler referitoare la regimul cultelor, au precizat, miercuri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Filip Stan
23 iul. 2025, 16:29
CCR îl fierbe la foc mic pe Nicuşor Dan. Decizia anunţată miercuri de judecători

CCR a anunțat când va analiza sesizarea lui Nicuşor Dan pe o altă lege inițiată de Silviu Vexler. La finalul săptămânii trecute, şeful statului a sesizat Curtea Constituţională în legătură cu o lege care modifică şi completează Legea 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor, prin care se sancţionează, ca în cazul preoţilor, exercitarea fără drept a profesiei şi de „rabin, imam sau alte funcţii clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor”.

Textul sesizării a fost publicat pe site-ul Senatului, iar legea reclamată la CCR a fost iniţiată de deputatul Silviu Vexler, preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România, cel care a iniţiat şi proiectul de lege de combatere a antisemitismului şi interzicerea organizaţiilor legionare, proiect atacat fără succes de Nicuşor Dan la CCR.

În sesizarea postată pe site-ul Senatului, Nicuşor Dan explică faptul că, la data de 28 iunie 2025, Parlamentul României a transmis preşedintelui, în vederea promulgării, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al cultelor (Pl-x 166/2025).

Nicușor Dan, siderat de sondajul care arată că românii au o părere bună despre Ceauşescu: „Când speranţele sunt înşelate ani la rând, nostalgia devine o reacţie firească”

 
Ce s-a reclamat la CCR. Actul normativ introduce două noi articole în Legea Legea 489/2006

*La articolul 23, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins: „(4) Exercitarea fără drept a atribuţiilor de preot, rabin, imam sau a altor funcţii, clericale ori monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte, constituie infracţiune şi se pedepseşte potrivit Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare”.

*La articolul 29, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alin. (11), cu următorul cuprins: „(11) Cultele au dreptul exclusiv asupra modalităţilor religioase de cinstire a persoanelor canonizate, beatificate, sanctificate, trecute în rândul drepţilor sau recunoscute ca simboluri identitare proprii”.

În opinia preşedintelui, prin modalitatea de adoptare şi prin conţinutul său normativ, modificarea legislativă a fost adoptată cu încălcarea unor norme şi principii constituţionale, respectiv art.1 alin.(5), art.76 alin.(1) coroborat cu art.73 alin.(3) lit.h), respectiv art. 29 şi art. 30 din Constituţie.

De asemenea, legea încalcă art.147 alin.(4) din Constituţie şi art.7 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin stabilirea conţinutului constitutiv al unei infracţiuni prin acte infralegale.

Legea în discuţie extinde sfera subiectului activ al infracţiunii, fiind incluse şi categoriile „rabin” sau „imam”, dar şi sintagma „altor funcţii, clericale sau monahale, asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul de Stat pentru Culte”.

Ce îl nemulțumește pe Nicușor Dan
„Astfel, se creează posibilitatea Secretariatului de Stat pentru Culte să stabilească, la cererea cultelor, alte funcţii clericale sau monahale asimilate celor de preot, rabin sau imam. În consecinţă, stabilirea conţinutului constitutiv al infracţiunii de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi, în acest domeniu, al exercitării libertăţii religioase, nu este realizată exclusiv prin lege, ci poate fi realizată inclusiv prin acte infralegale, acte administrative ale Secretariatului de Stat pentru Culte (…) În egală măsură, folosirea unei sintagme vagi, definită prin acte administrative ulterioare încalcă şi standardele de calitate a legii, potrivit art.1 alin.(5) din Constituţie. Art. 36 alin. (1) din Legea nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative impune condiţia ca legea să fie clară, de natură ‘să excludă orice echivoc, criteriu pe care apreciem că prevederea din legea supusă controlului de constituţionalitate nu îl îndeplineşte'”, mai spune preşedintele.

Nicuşor Dan mai reproşează enumerarea incompletă a funcţiilor clericale şi monahale. „În măsura admiterii criticilor formulate anterior cu privire la sintagma ‘altor funcţii, clericale ori monahale. asimilate cu acestea la solicitarea cultelor de către Secretariatul pentru Culte’, utilizată în formularea art. unic pct.1 din legea supusă controlului de constituţionalitate, aceste prevederi rămân neconstituţionale, deoarece enumeră expres numai preotul, rabinul şi imamul printre funcţiile clericale sau monahale a căror exercitare fără drept constituie infracţiune, fără a ţine cont de faptul că există şi alte titulaturi specifice celorlalte culte religioase recunoscute de lege (în număr total de 18), care sunt asociate unor funcţii clericale şi monahale proprii”, explică şeful statului.

CTP, necruțător cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a sesizat CCR cu privire la două legi depuse de deputatul Silviu Vexler: „În Nicușor Dan simt că există un ceva întunecos și rece”

Concret, altor culte religioase recunoscute prin lege le sunt specifice alte titulaturi, cum ar fi: muftiu (în cazul Cultului musulman), slujitor duhovnicesc/păstor (în cazul Uniunii Bisericilor Creştine Baptiste din România), bătrân (în cazul Organizaţiei Religioase „Martorii lui lehova”).

Toate aceste titulaturi trebuie luate în considerare de legiuitor în cuprinsul art. 23 alin. (4) din Legea nr. 489/2006, deoarece, după cum a reţinut şi Curtea Constituţională „indiferent de denumirea acordată personalului propriu de fiecare cult, valoarea socială ocrotită prin incriminarea faptei de exercitare fără drept a unei profesii sau activităţi este aceeaşi”, se arată în sesizare.

De asemenea, critici de neconstituţionalitate pot să fie formulate şi din perspectiva faptului că textul incriminează „exercitarea fără drept a atribuţiilor” specifice mai multor funcţii clericale sau monahale, legiuitorul ignorând că, de cele mai multe ori, aceste atribuţii nu sunt stabilite prin lege, ca act normativ de reglementare primară, ci prin statutele şi codurile canonice ale cultelor, recunoscute prin hotărâre adoptată de Guvern, la propunerea Secretariatului de Stat pentru Culte.

O altă critică a preşedintelui se referă la încălcarea art.1 alin. (5), art. 29 şi art.30 din Constituţie prin stabilirea unui drept exclusiv al cultelor asupra modalităţilor religioase de cinstire a anumitor persoane, fapt ce încalcă libertatea religioasă, dar şi exerciţiul libertăţii de exprimare.

DailyBusiness
Florin Ristei, remarci neașteptate la adresa ispitelor de la Insula Iubirii: „8 din 10 ispite fac videochat”
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Cât costă un șezlong pe plaja familiei Simonei Halep din Mamaia. Ce spune legea despre accesul turiștilor cu cearșafuri
Fanatik.ro
Un nou război pe harta lumii: numărul morţilor creşte de la o oră la alta, iar printre victime se află și copii
Capital.ro
Europa renunță la numerar? Anunțul șefei BCE privind banii cash în țările UE: Îmi place numerarul, dar...
Playtech.ro
Zilele norocoase în august 2025 pentru fiecare zodie. Norocul bate la ușă pentru un nativ pe 28
Adevarul
Rusia aduce la muncă un milion de indieni pentru a înlocui rușii trimiși pe front
wowbiz.ro
Mihaela Rădulescu face dezvăluiri tulburătoare în premieră, după finalizarea autopsiei lui Felix Baumgartner: „Eram convinsă că nu suferise un infarct”. Detalii șoc din anchetă și despre înmormântare: trupul sportivului a fost înapoiat familiei: „În sfârș
Evz.ro
Proiect de ordin de la ministerul energie pentru consumatorii vulnerabili. Ar putea beneficia de sisteme de partajare a energiei
Prosport.ro
Divorțul anului în lumea bună. Milionarul și prietena Soranei Cîrstea au rupt 9 ani de căsnicie
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 joi, 24 iulie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 15,53 milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Andrei Haureș, asistent medical în Suceava, a fost găsit mort în casă. Avea doar 37 de ani 😢
Capital.ro
Nimeni nu mai scapă de ANAF. Fiscul a bătut palma cu americanii. Toți banii românilor vor fi găsiți
StirileBZI
CFR, îngenuncheat de datorii! Urmează cea mai dură restructurare din ultimii ani
stirilekanald.ro
VIDEO „Era sânge de sus până jos” O femeie de 35 de ani și-a înjunghiat fostul soț din gelozie
Incredibil. Doua accidente extrem de grave, unul după altul. Sunt mulți morți și răniți