CTP, necruțător cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a sesizat CCR cu privire la două legi depuse de deputatul Silviu Vexler: „În Nicușor Dan simt că există un ceva întunecos și rece”

Nicușor Dan a sesizat, recent, Curtea Constituțională a României cu privire la două legi inițiate de deputatul Silviu Vexler. Președintele României a contestat atât legea de combatere a antisemitismului, cât și o lege care privește libertatea religioasă și regimul cultelor. Ambele contestații au fost respinse de magistrații de la instanța supremă. Referitor la contestațiile președintelui, Cristian Tudor Popescu este de părere că acesta amestecă anticomunismul cu legionarismul, iar în ceea ce privește cea de-a doua contestație, CTP afirmă că nu înțelege de ce-l "roade" grija pe președinte că evreii își doresc să aibă doar rabini validați de organele de conducere ale comunității lor.
Alina Costache
21 iul. 2025, 08:40
CTP, necruțător cu președintele Nicușor Dan după ce acesta a sesizat CCR cu privire la două legi depuse de deputatul Silviu Vexler:

CTP este necruțător cu președintele Nicușor Dan, care a depus la CCR contestațiile la legile menționate anterior pe motiv că acestea încalcă principii constituţionale. Referitor la legea care combate antisemitismul, președintele României argumentează că, deși legea prevede interzicerea materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob, noțiunile sunt neclare.

Cât despre cea de-a doua lege, cea referitoare la libertatea religioasă și regimul general al cultelor, prin care se sancționează, ca în cazul preoților, exercitarea fără drept a profesiei de „rabin, imam sau alte funcții clericale ori monahale, asimilate cu acestea, la solicitarea cultelor”, președintele este de părere că aceasta ar încălca libertatea conştiinţei şi libertatea de exprimare.

Citeste si CCR a respins sesizarea lui Nicușor Dan la Legea Vexler, cu privire la propaganda legionară, fascistă și antisemită DOCUMENT

Într-o postare intitulată „Decret prezidențial: Dumnezeilă nu trebuie să facă pușcărie„, CTP a postat pe Facebook un lung mesaj în care i-a transmis lui Nicușor Dan că „nu vrea să-mi dea liber„.

Luasem o pauză, după atâtea luni de scris și mai mult decât o dată pe zi. Președintele Nicușor Dan însă nu vrea să-mi dea liber.

Contestațiile d-sale, înaintate CCR, la Legea privind organizațiile și promovarea fascismului, legionarismului, rasismului, xenofobiei, precum și la o lege privind aprobarea de către culte a titlurilor de rabin, imam, preot în general, mă îmbrâncesc rău pe gânduri.

Dl. Dan a justificat așa opoziția sa față de prima lege: „Dacă ne uităm la conținutul legii, o să vedeți că sunt niște chestiuni extrem de neclare. În Făgăraș există o asociație care se ocupă de promovarea rezistenței din munții Făgăraș. Între membrii rezistenței sunt câteva persoane care în trecut au făcut parte din mișcarea legionară.

Această asociație are sau nu are caracter legionar, pentru că legea nu ne spune. Legea spune că dacă faci o organizație cu caracter legionar trebuie să faci pușcărie. Eu cred că nu. Eu cred că e legitim să faci o organizație care să promoveze rezistența anticomunistă din munții Făgăraș. Legea trebuie să fie foarte clară”.

Deci, fără să clipească, dl. Dan dă un exemplu din constelația de neconstituționalități pe care o evocă, taman de la el de acasă, din Făgăraș. Personajul eponim al „micii asociații” este Ion Gavrilă Ogoranu, membru de frunte al mișcării legionare, partizan refugiat în munți după 1944, până în 1976.

Și alți legionari sunt comemorați glorios de asociația zisă anticomunistă. În acest moment, fostul candidat la președinție, cg Dumnezeilă, este judecat pentru propaganda în favoarea lui Corneliu Zelinski, Ion Antonescu și mișcării legionare.

Organizația sa, alcătuită din legionari, neolegionari și mercenari, Potra, Sechila și compania, a mers până la plănuirea unei lovituri armate asupra statului, până la încercarea de a provoca un război civil în România. Trebuie să facă pușcărie cg Dumnezeilă pentru că a constituit o organizație cu caracter legionar? Președintele Nicușor Dan crede că nu – în timp ce sute de susținători ai lui cg tocmai ce agresează, în Piața Victoriei și pe șoseaua Kiseleff, forțele de ordine, jurnaliștii și simplii cetățeni.

Aș putea încerca să explic atitudinea dlui Dan printr-o formă, oarecum deplasată, de „patriotism local”, al unui fiu al Făgărașului. Revăd însă un interviu din 19 decembrie 2024 (Hotspot) al candidatului la președinție Nicușor Dan, în care d-sa răspunde după cum urmează:

Rep.: „Sunteți născut în Făgăraș. Opiniile despre rezistența din munți amestecă uneori anticomunismul cu legionarismul. Dvs ce credeți, mișcarea legionară a fost bună pentru poporul român?”.

N. Dan: „Mișcarea legionară a fost… ă, ă, ă, în momentul în care… ă, ă, ă, a ajuns să justifice uciderea oponenților politici a devenit nocivă”.

Rep.: „Doar atunci? Doar atunci a devenit nocivă?”.

Urmează o serie de ăăă-uri și ziceri fracturate ale lui N. Dan, culminând cu propoziția „Trebuie să separăm…”. Ce să separăm? Adicătelea, exista și o parte bună în mișcarea legionară, care trebuie separată de xenofobie, antisemitism și asasinate. N. Dan nu ne-a spus atunci care e partea bună ce trebuie reținută de la legionari.

Ne-a spus în schimb acum, amestecând deliberat anticomunismul cu legionarismul. Mai mult, dl. președinte vorbește de restrângerea libertății de exprimare prin respectiva lege, care ar amplifica tensiunea existentă în societate „între cele două grupuri”. Carevasăzică grupul legionarilor antisemiți și xenofobi trebuie să beneficieze de libertate de exprimare ca și ceilalți cetățeni – curat constituțional! Până și judecătorul CCR Dacian Dragoș, numit de Nicușor Dan, a votat împreună cu ceilalți 6 membri CCR prezenți pentru respingerea contestației prezidențiale.

Dar șeful statului nu se lasă cu una, cu două. Ne arată el! Retrimite legea în Parlament, unde se bazează pe sprijinul AUR, SOS, POT, care au contestat și ele aceeași lege la CCR…

Cu tot regretul, nu pot să nu închei reamintind această frază: În Nicușor Dan, însă, simt că există un ceva întunecos și rece, pe care se străduiește tot timpul să-l țină ascuns„, a scris gazetarul pe rețelele sociale.

Citeste si Nicușor Dan a atacat la CCR „Legea Vexler”, privind propaganda legionară, fascistă și antisemită, contestată de George Simion. Care sunt motivele invocate de președinte DOCUMENT

CTP își încheie postarea cu o ironie la adresa președintelui, căruia îi reproșează că îl „roade grija” că evreii își doresc rabini validați de comunitatea lor, și nu impostori.

Cât privește de ce-l roade grija pe dl. președinte, tocmai pe praful ăsta, că evreii, reprezentați de dl. Silviu Vexler, vor să nu aibă decât rabini validați de organele de conducere ale comunității lor, și nu niște impostori, gen Dumnezeilă la români, nu mă duce capul să pricep„, a conchis reputatul gazetar.

 

DailyBusiness
Prețurile chiriilor au explodat: 450 de euro pe lună pentru o garsonieră în București. Cum arată situația în alte orașe
Spynews
Alina Pușcaș s-a întors la facultate, la 41 de ani! Prezentatoarea TV va face un master. Ce specializare a ales
Bzi.ro
Imagini incredibile cu Andreea Esca în Grecia! Nimeni nu se aștepta să pozeze așa – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Ce meserie are, de fapt, Teodora Stoica. Domeniul la care puțină lume s-ar fi gândit
Capital.ro
Risc de blackout în România. Europarlamentarul Dan Nica: Am luat niște decizii proaste. Se poate întâmpla ca în Spania
Playtech.ro
Trucul simplu pentru curățarea cuptorului cu microunde: ai nevoie doar de un singur fruct
Adevarul
Trump și Zelenski au personalități similare. Genul de motivație care îi apropie pe cei doi lideri, analizată în The Hill
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, la un pas de moarte. Soțul, Ionuț, a găsit-o leșinată pe jos în casă și s-a speriat teribil. ”Puteam să mă duc…dincolo”. Primele declarații sunt șocante
Economica.net
Anunţ-bombă de la Petrom. E jale
Prosport.ro
Și-a etalat Rolexul şi geanta Louis Vuitton de peste 14.000 de euro în drum spre Bebe Tei! Imagini exclusive
kanald.ro
Accident cu doi morți si trei răniți în județul Iași! O tânără de 18 ani, însărcinată, a ajuns cu răni grave la spital
Cancan.ro
A rămas gravidă la Insula Iubirii 2025?! Ispita a apărut cu o burtică suspectă, spre surprinderea tuturor
iamsport.ro
BYD își revizuiește în picaj obiectivul de vânzări 2025. Ce spune această mișcare despre viitorul industriei EV
MediaFlux
Se dau 12.285 lei net tinerilor din România. Patru luni de stagiu militar
stirilekanald.ro
VIDEO Femeia călcată cu mașina de amant s-a stins la spital. Victima a fost și bătută cu cruzime de individul care a încercat ulterior să-și ia viața
substantial.ro
Știai că trezitul la ora 3 sau 4 dimineața este un semn clar de…