Schimbarea la Față 2025. Tradiții și superstiții. Ziua în care este bine să te împaci cu toți cei cu care ai fost certat ca să nu atragi necazul în viața ta

Schimbarea la Față a Mântuitorului este prăznuită, anual, pe data de 6 august. În această zi, Hristos și-a luat trei apostoli - pe Ioan, Petru și Iacob - și au urcat împreună pe Muntele Tabor. Acolo, în timp ce se ruga, chipul Mântuitorului a început să lumineze precum soarele, iar hainele I s-au făcut albe și strălucitoare că zăpadă.
Irina Dumitrescu
05 aug. 2025, 09:38
Schimbarea la Față 2025. Tradiții și superstiții. Ziua în care este bine să te împaci cu toți cei cu care ai fost certat ca să nu atragi necazul în viața ta

Schimbarea la Față 2025. În acel moment, și-au făcut apariția cei doi mari Proroci: Moise și Ilie, iar dintr-un nor s-a auzit: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; pe Acesta să-L ascultați” (Matei 17, 5).

Schimbarea la Față 2025. Ziua în care se dă dezlegare la mâncat de struguri

Acestei mari sărbători a creștinătății îi sunt specifice o serie de tradiții și de superstiții pe care mulți români le respectă pentru a le merge bine și a fi feriți de cele rele. Este ziua în care păsările migratoare se pregătesc să plece către țările calde, iar insectele și târâtoarele își caută adăpost în pământ, pentru perioada rece.

În această zi, gospodinele duc struguri la biserică pentru a fi binecuvântați de preot. Preoții rostesc o rugăciune specială, potrivit căreia, „prin bună întocmire a văzduhului, prin picăturile de ploaie și prin liniștea vremii a rânduit Dumnezeu să plinească coacerea roadei noi a viței, ca celor ce vom gustă dintr-însă, să ne fie spre veselie, iar celor care au adus-o Ție, ca dar, spre curățirea păcatelor, prin Dumnezeiescul și Sfântul Trup și Sânge al Hristosului Tău…„.

Așadar, începând cu ziua Schimbării la Față, oamenii puteau consumă struguri. La gustarea primei boabe de strugure, în trecut oamenii rosteau afirmația: „Boabă nouă în gură veche„. Există credință că cei care mâncau struguri înainte de 6 august își afuriseau mațele, potrivit crestinortodox.ro

Superstiții de sărbătoarea Schimbării la Față

În credința populară, data de 6 august marchează începutul toamnei. Se spune că, din această zi, nu mai este bine să te scalzi în apele râurilor.

Cu ocazia Schimbării la Față a Domnului, se culeg ultimele plante cu proprietăți tămăduitoare, precum „Părul Maicii Domnului”, „Palma Maicii Domnului”, „Rugul Sântămăriei”, busuiocul și altele.

Este important ca în această zi oamenii să se împace cu cei din jur, dar și cu ei înșiși.

Se crede că, dacă vremea este frumoasă în ziua Schimbării la Față, toamna va fi bogată și roditoare. În schimb, dacă plouă, anotimpul va fi posomorât și sărac în roade.

 

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Vica Blochina, apariție incendiară! Cum arată în lenjerie intimă după ce a slăbit
Fanatik.ro
Marius Șumudică, atac nuclear: ”Gâlcă a pierdut vestiarul din momentul numirii! Insuccesul meu de la Rapid, de anul trecut, este performanța erei Dan Șucu!”
Capital.ro
Doliu în muzica populară din România! O mare cântăreață ne-a părăsit. Era considerată vocea de aur a cântecului muntenesc
Playtech.ro
Greșeala pe care o faci la controlul rutier și te costă bani. Cum o eviți, aşa ajungi de la amendă la avertisment
Adevarul
Ce putere nu ar trebui să aibă niciodată președintele SUA. Avertismentul lui Barack Obama: „Aceasta este linia roșie”
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Ioan Isaiu înainte să moară: ,,Urmează o injecție”
iamsport.ro
Jucase la Dinamo, dar nu a contat: fratele lui Nicolae Ceaușescu l-a transferat cu forța: ”Vrei să mai joci fotbal vreodată?”
MediaFlux
Andreea Bălan și Victor Cornea s-au căsătorit. Avem primele imagini de la nunta anului FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi