De ce toți copiii întreabă ”de ce?” de o mie de ori? Potrivit psihologilor, întrebările de tipul ”de ce?” sunt modul natural prin care copiii încearcă să descopere lumea. Nu sunt nici pe departe o modalitate prin care cei mici par că se joacă cu nervii părinților, așa cum multe mămici și mulți tătici tind să creadă.
Mulți dintre părinți sunt bombardați zilnic, de dimineață până seară, cu clasicele întrebări ”de ce?”. Întrebările precum ”De ce trebuie să mănânc?”, ”De ce trebuie să mă spăl pe mâini?”, ”De ce sunt șapte pitici în povestea cu Alba ca Zăpada?”, ”De ce doarme pisica?”, ”De ce tramvaiul merge pe șine” și așa mai departe sunt coșmarul multor părinți de copii mici.
Psihologii vin cu o explicație menită să mai calmeze nervii mămicilor și pe cei ai tăticilor.
”Copiii nu vor să provoace sau să enerveze. Pur și simplu sunt curioși și vor să știe cât mai multe. Nu putem nega că etapa respectivă poate fi obositoare pentru părinți, mai ales când întrebările vin unele după altele, dar nu se întâmplă fiindcă copilul este rău intenționat, ci pentru că întreaga etapă face parte din felul în care descoperă lumea.
Întrebările „de ce?” sunt modul natural prin care copiii încearcă să descopere lumea. Ei încep să fie curioși, să observe unele lucruri și implicit vor să înțeleagă mai bine ce se întâmplă în jurul lor, în mediul exterior. E un semn clar că mintea lor începe să facă legături, să caute explicații. Așadar, da, are legătură cu o etapă a dezvoltării”, spune psihologul Alexandra Lupu pentru Româniatv.net.
Specialiștii susțin că, de regulă, copiii încep să-și terorizeze părinții cu întrebări de tipul ”de ce?” în jurul vârstei de 2-3 ani.
”În perioada respectivă, copiii devin mult mai conștienți de lumea din jur și de mediul exterior și încep să pună întrebări. Sunt curioși și vor să înțeleagă cum funcționează lucrurile.
E o etapă normală din dezvoltarea fiecărui copil, care ne arată că gândirea lui evoluează. Nu înseamnă neapărat că avem un „mic geniu” în față, dar cu siguranță este un semn că își folosește mintea și e interesat de tot ce îl înconjoară. Unii vor pune mai multe întrebări, alții mai puține, însă nu ar trebui să reprezinte în mod obligatoriu un motiv de îngrijorare, fiindcă e ceva ce diferă de la copil la copil”, ne mai spune psihologul.
Potrivit specialiștilor, întrebările de tipul ”de ce?” îi ajută pe copii să facă legături și să înțelează relația dintre cauză și efect.
”Ei își îmbogățesc vocabularul și învață să gândească mai clar pe măsură ce pun mai multe întrebări și primesc, de altfel, răspunsurile necesare. În plus, întrebările duc la apariția unor idei noi, ceea ce le stimulează copiilor creativitatea”, ne mai spune Alexandra Lupu.
Psihologul ne explică și ce se întâmplă în cazul în care îi ignorăm pe cei mici sau îi blocăm cu răspunsuri de tipul ”pentru că așa zic eu”.
”Dacă facem asta, copiii se pot simți respinși sau chiar neimportanți. Nu vor mai avea același entuziasm sau aceeași curiozitate. În timp s-ar putea să nu mai întrebe, să nu mai caute explicații și, implicit, să nu mai învețe la fel de activ.
E mult mai bine să le oferim un răspuns simplu, pe înțelesul lor, raportat vârstei, chiar dacă nu știm și nu avem mereu toate explicațiile. Nu este nimic greșit din partea părintelui dacă recunoaște că nu știe unele răspunsuri și îi spune că va reveni cu explicații după ce se interesează sau dacă îi propune copilului să exploreze împreună subiectul”, a explicat Alexandra Lupu pentru româniatv.net.
Phihologul vine cu recomandări importante pentru părinți pentru a gestiona cât mai bine această perioadă, fără să se enerveze.
”Cel mai important e ca părinții să-și amintească faptul că întrebările nu sunt un capriciu, ci un semn al învățării. În loc să vadă întrebările ca pe ceva stresant, pot încerca să le transforme într-un moment de conectare și învățare împreună. Părintele nu trebuie să știe mereu toate răspunsurile. Uneori e suficient să răspundă cu ”hai să ne gândim împreună” sau ”hai să căutăm răspunsul”.
Dacă apar momente de oboseală, ceea ce e absolut normal, este în regulă să ia o pauză și să revină mai târziu. Copilul are nevoie mai ales să simtă că e ascultat și că întrebările lui contează”, a explicat Alexandra Lupu.
Potrivit unui studiu citat de cotidianul Independent, un copil pune în medie 73 de întrebări pe zi. Cercetătorii au arătat că în mijlocul bombardamentului cu întrebări precum cine, de ce, ce, când, unde și câți, mulți părinți ajung să apeleze la ”sfântul” Google pentru răspunsuri sau să le inventeze pe loc.
Studiul a mai arătat că nivelul maxim de curiozitate al copiilor este atins la vârsta de 4 ani, atât în cazul băieților, cât și al fetelor, spre disperarea părinților.
Patru din zece părinți spun că se simt copleșiți de avalanșa de întrebări, iar cum curiozitatea începe încă de la ora 6 dimineața și ține până la culcare, e de înțeles de ce mulți părinți ajung epuizați.
Deși tații primesc cele mai multe întrebări, mamele răspund în medie la 413 întrebări pe săptămână.
Aproape o treime dintre cei 1.500 de părinți chestionați au recunoscut că interogatoriul celor mici este epuizant, însă patru din zece au spus că sunt mândri de curiozitatea copiilor lor și de dorința de a învăța despre lumea înconjurătoare.
”Pe măsură ce copiii cresc, e firesc să fie curioși despre lumea din jur. Ca părinți, uităm uneori cât de mult din ceea ce știu copiii vine din ceea ce le spunem noi.
Este însă dificil să abordăm unele subiecte, cum ar fi banii sau ora de culcare. Folosirea unor suporturi educaționale și vizuale, precum jucăriile, poate ajuta mult. Exprimarea ideilor complexe prin obiecte familiare le poate îmbunătăți înțelegerea”, a explicat phihologul Sam Wass.
Deși curiozitatea copiilor este principala cauză a avalanșei de întrebări, jumătate dintre părinții care au participat la studiu au observat că micuții lor pun și mai multe întrebări după ce aud discuții între adulți.