Premierul Bolojan anunţă când va intra în vigoare Pachetul 2: „Ne propunem ca până la finalul lunii septembrie să adoptăm toate pachetele legislative”

Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că Guvernul pregătește lansarea celui de-al doilea pachet de reforme, cu obiectivul ca măsurile incluse să intre în vigoare la 1 octombrie. Executivul mizează pe o adoptare rapidă în Parlament, astfel încât România să respecte atât angajamentele interne, cât și cele asumate la nivel internațional.
George Russo
27 aug. 2025, 22:26
Premierul Bolojan anunţă când va intra în vigoare Pachetul 2:
Ilie Bolojan

Șeful Guvernului a precizat că acest calendar este strâns legat de procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), unde România trebuie să finalizeze un număr important de proceduri până la sfârșitul lunii septembrie. Bolojan a subliniat că reformele sunt împărțite pe domenii distincte, pentru a putea fi gestionate mai eficient.

„Noi avem două etape de respectat, care țin de agenda internă, dar și de cea externă. Avem proiecte de adoptat care țin de accederea României în Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică, unde ne propunem ca până la finalul lunii septembrie să adoptăm toate pachetele legislative, hotărâri de Guvern, în așa fel încât să putem trece de evaluarea comitetelor. Avem încă 10 comitete de parcurs, am parcurs cred că 15 până în momentul de față”, a declarat Ilie Bolojan, la Antena 3.

Premierul a explicat că noul set de reforme va viza mai multe arii de interes public. Potrivit acestuia, Pachetul 2 va cuprinde „proiecte pe cinci domenii importante – pe partea de administrație publică locală, pe partea de sănătate, pe pensiile magistraților, ca un cap de pod pentru a rezolva și celelalte aspecte care țin de zona acestor pensii, pe componenta de companii și firme”.

Citeşte şi: Ilie Bolojan explică ce efecte va avea Pachetul 2 asupra pensiilor magistraților: „Vine să corecteze niște nedreptăți acumulate în timp”

Oficialul liberal a arătat că aceste reforme nu au putut fi adoptate într-un singur pachet deoarece „sunt destul de diferite și e greu să cuplezi sănătatea cu administrația, pensiile magistraților cu companiile de stat”.

„E foarte posibil să avem acest pachet, să spunem, pe cinci proiecte. Noi ne propunem ca la sfârșitul acestei săptămâni, vineri seara sau în cursul zilei de sâmbătă, să declanșăm această procedură, urmând ca până la începutul săptămânii viitoare să existe posibilitatea, care este prevăzută în legislație, ca parlamentarii să depună observații, să vină cu completări, să vedem ce vine din Parlament și dacă vor fi fezabile unele propuneri și se integrează în aceste pachete, să le integrăm și, apoi, practic, procedura de asumare va fi săptămâna viitoare”, a adăugat Ilie Bolojan.

În ceea ce privește calendarul, șeful Guvernului a arătat că „ar trebui ca la finalul săptămânii viitoare să închidem această procedură”.

Citeşte şi: Mihai Tudose îl ironizează pe Bolojan: „A venit cu această aură de Ilie Reformatorul. Dacă ești un foarte bun chirurg, poate nu e cazul să tai pe oricine”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Gigi Becali, dezvăluiri fără precedent: 10 decizii pe care le-a anunțat patronul FCSB
Capital.ro
Tot ce trebuie să știi despre transferul dosarului de pensie! Cine plătește pensia și cât durează procedura
Playtech.ro
La ce ore este curentul mai ieftin. Când ar trebui să pornești mașina de spălat pentru a plăti mai puțin
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Horoscop 10 noiembrie 2026. Marțea în care o simplă întâmplare poate schimba totul! Cine are parte de o surpriză uriașă și ce zodii trebuie să ia o decizie pe loc
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România