Anchetă pentru omor prin imprudenţă în urma accidentului de autocar din Italia

Parchetul din Avellino, în sudul Italiei, a deschis luni o anchetă pentru "omor prin imprudenţă", în urma accidentului în care a fost implicat duminică seara un autocar ce transporta pelerini, soldat cu 38 de morţi, scrie presa italiană, citată de Mediafax.
Romania TV
29 iul. 2013, 08:53
Anchetă pentru omor prin imprudenţă în urma accidentului de autocar din Italia

Potrivit agenţiei Ansa, ancheta va viza nu doar o eventuală responsabilitate a şoferului autocarului, mort în accident, ci şi starea vehiculului şi calitatea bării de protecţie ruptă de autocar în timpul cursei sale nebune.

Poliţia rutieră a ridicat deja documentele vehiculului de la sediul firmei de transport Mondotravel, căreia îi aparţinea autocarul.

În paralel vor fi efectuate examene asupra corpului şoferului, în vederea verificării unui eventual consum de droguri sau alcool înainte de producerea teribilului accident.

Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, care se întorceau dintr-un pelerinaj la Pietrelcina, oraşul natal al lui Padre Pio, un preot italian canonizat în 2002 şi venerat în sudul Italiei.

Autocarul – un autobuz mare pentru turism – a ajuns în viteză pe o porţiune în coborâre, în apropiere de Avellino, la aproximativ 50 de kilometri est de Napoli, în pofida numeroaselor panouri semnalizând limitarea vitezei, şi a percutat vehicule din faţa sa, provocând un carambol uriaş.

Apoi vehiculul a efectuat un veritabil zbor peste un pod rutier şi s-a prăbuşit de la 30 de metri. Mai mulţi pasageri au fost aruncaţi din vehicul.

Cel puţin 38 de persoane au murit, iar alte zece sunt rănite, dintre care unele grav.

O supravieţuitoare, citată de unchiul ei, care a întâlnit-o pentru o scurtă perioadă de timp într-un spital, afirmă că unul dintre pneurile autocarului a explodat şi că şoferul nu a reuşit să menţină controlul asupra vehiculului.

DailyBusiness
George Simion îi cere lui Nicușor Dan să desemneze de urgență un premier și solicită plecarea lui Ilie Bolojan de la Palatul Victoria
Spynews
Cabral, prima reacție după ce a fost surprins cu noua iubită! Și-a refăcut viața după divorțul de Andreea Ibacka
Fanatik.ro
De ce i-a fost anulată, de fapt, suspendarea lui Balogun, după intervenția lui Donald Trump. Mitică Dragomir a făcut dezvăluirea momentului
Capital.ro
RAR anunță schimbări importante pentru mașinile noi. Intră în vigoare certificatul electronic obligatoriu în Uniunea Europeană
Playtech.ro
Concediile în România, afectate de schimbarea voucherelor de vacanță. Sumele decontate au scăzut puternic
Adevarul
„Am măsurat 20°C în Groenlanda”. Avertismentul unui celebru cercetător care explică de ce România riscă să rămână fără apă
wowbiz.ro
Armin Nicoară, filmat în timp ce încerca să sărute o altă femeie! Saxofonistul s-a ales cu un val de critici: „Să îți fie jenă!”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Bărbat găsit fără suflare într-o pădure din Brăila! O rudă a fost cea care a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Trei fotbaliști au ajuns pe ”lista neagră” a lui Dinamo! Clubul negociază rezilierea contractelor
MediaFlux
Horoscop 6 Iulie. Ziua în care ghinionul se poate transforma în cel mai mare noroc 
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Masaj de cuplu la Soul Masaj București: de ce aleg cuplurile experiențe la salon în locul unei seri acasă?