TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, chiar de anul viitor, dacă vor exista condiţii VIDEO

TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, chiar de anul viitor, dacă vor exista condiţii şi dacă măsura aplicată în cazul pâinii se va dovedi una de succes, a declarat marţi premierul Victor Ponta, transmite Agerpres.
Romania TV
30 iul. 2013, 13:43
TVA ar putea fi redusă şi pentru alte alimente, chiar de anul viitor, dacă vor exista condiţii VIDEO

„Avem reducerea TVA la alimente – la pâine. Eu spun la alimente pentru că mă bazez pe faptul că fiind vorba de un parteneriat între Guvern şi producători, se va dovedi că ceea ce am spus tot timpul, şi anume că un TVA de 9% nu înseamnă bani mai puţini la buget, ci înseamnă combaterea evaziunii fiscale şi chiar încasări suplimentare sau scăderea preţului la pâine. Dacă acest prim proiect se va dovedi de succes, înseamnă că anul viitor sau când avem condiţiile necesare putem să extindem la alte alimente de bază”, a afirmat primul-ministru la începutul şedinţei de guvern.

Premierul a subliniat că este importantă susţinerea producătorilor, dar şi a consumatorilor, pentru ca această măsură să se dovedească una de succes.

„E foarte important să nu fim singuri, doar Guvernul, pe de o parte, ci toţi producătorii. Şi, până la urmă, fiecare dintre noi, cei care cumpărăm o pâine, să cerem bon la acea pâine”, a spus Ponta.

Guvernul va adopta marţi o ordonanţă simplă în baza căreia TVA pentru pâine va fi redusă la 9%, a anunţat luni premierul Victor Ponta, într-o declaraţie de presă susţinută la Palatul Victoria, după întâlnirea cu reprezentanţii FMI.

El a menţionat că măsura va intra în vigoare de la 1 septembrie.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Florinel de la Chefi la cuțite, scandal în avion cu o stewardesă! A primit interdicție
Fanatik.ro
Anamaria Prodan, mesaj puternic pentru cei care îi cunosc valoarea: ”Încăpățânarea nu este un defect”
Capital.ro
Bilete pentru tratament balnear 2026. Casele Județene de Pensii au început repartizarea cererilor. Cine primește bilet gratuit
Playtech.ro
Harta sărăciei din România. Zonele în care oamenii trăiesc cel mai greu, potrivit datelor oficiale
Adevarul
Soldați ruși schilodiți în războiul din Ucraina au fost puși să defileze la o paradă de Ziua Victoriei
wowbiz.ro
Acuzații explozive în cazul crimei din Bihor! Mesaj dur al mamei elevei ucise în Bihor: „Nu voi lăsa adevărul să rămână ascuns”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un nou-născut care s-a stins în Maternitatea Polizu ar fi fost lăsat să putrezească în incubator! Părinții, sfâșiați de durere, cer să li se facă dreptate
iamsport.ro
Gică Hagi, transfer interzis la o superputere a Europei: ”S-a supărat pe Valentin Ceaușescu”
MediaFlux
Sărbători religioase 12 mai. Rugăciunea făcătoare de minuni pentru Sfântul Mucenic al lui Hristos
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi