Fostul ministru al educației, Liviu Maior, împlinește vârsta de 85 de ani. Șase decenii în slujba istoriei, educației, culturii și țării

Astăzi, 2 octombrie 2025, îl sărbătorim pe Profesorul univ. dr. LIVIU MAIOR, personalitate marcantă a cercetării istorice și diplomației contemporane, multiplu 𝐷𝑜𝑐𝑡𝑜𝑟 𝐻𝑜𝑛𝑜𝑟𝑖𝑠 𝐶𝑎𝑢𝑠𝑎, fost Ministru al Educației și Președinte al Comisiei Naționale UNESCO, om politic și diplomat (senator și ambasador), promotor al valorilor naționale și al intereselor României la nivel internațional.

𝐑𝐎𝐌Â𝐍𝐈𝐈 𝐈̂𝐍 𝐀 𝐓𝐑𝐄𝐈𝐀 𝐄𝐔𝐑𝐎𝐏Ă. 𝐋𝐨𝐢𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐑𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞. 𝐔𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 (𝟏𝟖𝟒𝟖–𝟏𝟗𝟏𝟖)

Marele istoric Liviu Maior împlinește vârsta de 85 de ani

Ne bucurăm să îl sărbătorim pe istoricul LIVIU MAIOR de două ori: pentru ziua sa de naștere și pentru noua carte a Domniei Sale: 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍𝐈𝐈 𝐈̂𝐍 𝐀 𝐓𝐑𝐄𝐈𝐀 𝐄𝐔𝐑𝐎𝐏𝐀̆. 𝐋𝐨𝐢𝐚𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞. 𝐑𝐞𝐯𝐨𝐥𝐮𝐭̦𝐢𝐞. 𝐔𝐧𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 (𝟏𝟖𝟒𝟖–𝟏𝟗𝟏𝟖), un prestigios tratat care acoperă o perioadă istorică esențială pentru formarea statului național român.

Acest volum reunește, într-o formă revizuită, trei dintre cărțile Profesorului Liviu Maior: „Habsburgi și români de la loialitatea dinastică la identitate națională”; „1848–1849. Români și unguri în Revoluție” și „Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania” (parțial), precum și câteva studii publicate în revista de cultură și gândire strategică „Sinteza”.

Alte articole

Sfaturi pentru examenul de Bacalaureat la istorie. Profesoara Iuliana Căplescu: „Lecturați cu atenție sursele istorice puse la dispoziție”

Coliva, desertul pentru morți și pentru bucurie. Istoria seculară a celui mai morbid preparat. Ce simbolizează alimentul tristeții și care este semnificația ingredientelor

Perioada istorică tratată, esențială pentru istoria Transilvaniei, a Principatelor Române și a României, și-a fixat ca borne-reper doi ani simbolici pentru istoria universală și națională: 1848, anul izbucnirii Marilor Revoluții Europene și al conturării dezideratului de creare a statelor naționale, cu accent pe studierea Revoluției Române și 1918, anul înființării statului național cu numele de România și al încheierii Primului Război Mondial.

𝐕𝐨𝐥𝐮𝐦ul 𝐨𝐦𝐚𝐠𝐢𝐚𝐥 a 𝐚𝐩𝐚̆𝐫𝐮𝐭 𝐬𝐮𝐛 𝐞𝐠𝐢𝐝𝐚 𝐈𝐧𝐬𝐭𝐢𝐭𝐮𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐝𝐞 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞 „𝐆𝐞𝐨𝐫𝐠𝐞 𝐁𝐚𝐫𝐢𝐭̦𝐢𝐮” 𝐚𝐥 𝐀𝐜𝐚𝐝𝐞𝐦𝐢𝐞𝐢 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧𝐞 𝐬̦𝐢 𝐚 𝐅𝐮𝐧𝐝𝐚𝐭̦𝐢𝐞𝐢 𝐓𝐫𝐚𝐧𝐬𝐢𝐥𝐯𝐚𝐧𝐢𝐚 𝐋𝐞𝐚𝐝𝐞𝐫𝐬.

Fostul ministru al educației, un reper al intelectualității românești

LIVIU MAIOR s-a născut pe 2 octombrie 1940, în Beclean, județul Bistrița-Năsăud.

STUDII:

A început școala în localitatea natală și, apoi, a continuat-o la Dej (1958). A urmat cursurile Facultății de Istorie la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, în perioada 1959–1964. Obține titlul Doctor în Istorie, în anul 1974, cu o teză coordonată de Profesorul univ. dr. Mihail Dan, în cadrul aceleiași Universități.

CARIERA UNIVERSITARĂ:

Își începe parcursul didactic universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj, ca asistent (1964–1971), apoi lector (1971) și conferențiar (1982).

Efectuează vizite și stagii de documentare și specializare în Belgia, Franța, Anglia, Italia, Germania, Austria, Ungaria etc. Lucrează ca profesor asociat în Statele Unite ale Americii (1974–1975, 1977–1978, 1981–1982).

În anul 1990, devine Profesor universitar titular și, ulterior, conducător de doctorate la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj și, apoi, la Facultatea de Istorie a Universității din București.

SPECIALIZARE:

Este specialist în istoria modernă a României, mișcarea pentru emanciparea națională a românilor transilvăneni din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, soldații și ofițerii români din Armata Austro-Ungară, istoria regimentelor de graniță, relațiile dintre români și Habsburgi, Războiul de Independență, Revoluția de la 1848, istoria, organizarea și ideologia Partidului Național Român din Transilvania, mișcarea memorandistă, Primul Război Mondial, Marea Unire din 1918, istoria elitelor românești din Transilvania, istoria ideilor, corespondența politică a unora dintre cele mai importante personalități ale vieții publice românești din Transilvania (Avram Iancu, Alexandru Vaida Voevod ș.a.).

FUNCȚII EXERCITATE:

În anul 1991, sub președinția de onoare a Profesorului David Prodan, reînființează Centrul pentru Studii Transilvane (care a funcționat, într-o primă etapă, între anii 1942–1948) și devine primul director al acestei instituții științifice. Organizează activitatea de cercetare după principii moderne și revitalizează publicația Centrului, Revue de Transylvanie, revistă trimestrială cunoscută astăzi sub titlul de Transylvanian Review / Revue de Transylvanie – unica revistă de istorie din România clasificată ISI.

Între 1992 și 1996, deține portofoliul de ministru al Educației din România și este Președinte al Comisiei Naționale a Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), agenție a Organizației Națiunilor Unite care vizează promovarea păcii și securității mondiale prin cooperarea internațională în educație, științe și cultură.

În 1994, este ales vicepreședinte al Conferinței Mondiale UNESCO și vicepreședinte al Conferinței Europene a Miniștrilor Educației de la Madrid.

Între 1994 și 1995, este membru în Comitetul Mixt ONU – UNESCO pentru Drepturile Copilului.

Între 1996 și 2003, este ales senator în Parlamentul României.

În 10 august 2000, este desemnat primul Cetățean de Onoare al orașului Beclean.

Între 2003 și 2005, servește țara în calitate de ambasador plenipotențiar în Canada.

Este membru al Comisiei de Istorie a Relațiilor Internaționale din cadrul Comitetului Internațional al Istoricilor (Milano), membru în comitetele de redacție ale mai multor publicații și organizator al unor conferințe internaționale de înaltă ținută științifică.

OPERA ȘTIINȚIFICĂ:

Profesorul Liviu Maior este unul dintre cei mai remarcabili istorici români, care a contribuit cu o bogată operă științifică la dezvoltarea istoriografiei. Multe din cărțile și studiile sale, publicate în limba română sau în diverse limbi de circulație internațională, contribuie la receptarea corectă de către istoricii români și străini a Istoriei României.

Este autor, coautor, editor și coordonator a peste 25 de volume și a peste 100 de articole, studii, prefețe și recenzii apărute în reviste de specialitate sau de cultură, precum și în volume colective din țară și din străinătate.

În articolul din Enciclopedia reprezentanților scrisului istoric românesc, care îi este dedicat, istoricii Ioan Bolovan și Mircea Gheorghe Abrudan consideră că „în cele mai recente creații ale sale, Liviu Maior a introdus și a impus o viziune inovatoare asupra segmentului de timp menționat din Istoria românilor (1848–1920), scoțând la lumină interpretări ale modernității, ale locului și rolului românilor în cadrul Imperiilor Austriac și Dualist.

A oferit doctoranzilor și altor istorici numeroase piste fertile de cercetare a Istoriei României, în acord cu tendințele din istoriografia universală. A aprofundat pentru prima oară noțiunea de «patriotism dinastic», explicată prin proiectele românești de organizare a statului, emanate de elită, în general, și de personalități precum George Barițiu, Avram Iancu, Mihai Eminescu, Andrei Șaguna, Alexandru Vaida Voevod și alții”.

A publicat (selectiv):

• „Corespondența lui Ioan Rațiu cu George Barițiu: 1861–1892” (în colaborare cu Keith Hitchins), 1970;
• „Avram Iancu (scrisori)”, 1972;
• „Transilvania și Războiul de Independență (1877–1878)”, 1977;
• „Mișcarea națională românească din Transilvania: 1900–1914”, 1986;
• „Memorandul. Filosofia politico-istorică a petiționalismului românesc”, 1992;
• „Alexandru Vaida Voevod între Belvedere și Versailles (însemnări, memorii, scrisori)”, 1993;
• „D. Prodan. Puterea modelului”, 1995;
• „1848–1849: Români și Unguri în revoluție”, 1998;
• „Românii în Armata Habsburgică: soldați și ofițeri uitați”, 2004;
• „Habsburgi și români. De la loialitatea dinastică la identitate națională”, 2006;
• „Alexandru Vaida Voevod. Putere și defăimare”, 2010;
• „Asociaționism și naționalism cultural în secolele XIX–XX”, 2011;
• „Doi ani mai devreme. Ardeleni, bucovineni și basarabeni în război. 1914–1916”, 2016;
• „Un părinte fondator al României Mari, Alexandru Vaida Voevod (1872–1950)”, 2018;
• „De la Marele Război la România Întregită”, 2018;
• „Asociaționism și naționalism la românii din Transilvania”, 2022.

A colaborat la mai multe volume colective, printre care:

• „Culegere de texte pentru istoria României”, vol. I, 1977;
• „Memorandul (1892–1894). Ideologie și acțiune politică românească”, 1992;
• „Istoria Transilvaniei”, coordonatori: Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler și Magyari András, 2003–2008; tratatul de „Istoria Românilor” al Academiei Române, vol. VII, tom I, coordonator: Dan Berindei, 2003;  vol. VII, tom II, coordonator: Gheorghe Platon, 2003; ediția a II-a, coordonatori: Dan Berindei, Gheorghe Platon, Gheorghe Cliveti, Gheorghe Iacob, 2015.

PREMII:

Pentru activitatea de cercetare științifică, i-au fost acordate numeroase distincții academice, inclusiv „Meritul Academic” și Premiul Academiei Române (1993).

A primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităților „Petru Maior” din Târgu Mureș (2007), „Lucian Blaga” din Sibiu (2008) și „Andrei Șaguna” din Constanța (2011).