VIDEO Cutremur de magnitudinea 7,4 în Filipine, primul bilanţ. A fost emisă alertă de tsunami în mai multe ţări

Un cutremur puternic, de magnitudinea 7,4, a lovit vineri regiunea Mindanao din Filipine, potrivit Centrului European-Mediteranean pentru Seismologie (EMSC). Seismul a avut loc la o adâncime de 58 km.
Viorel Dobran
10 oct. 2025, 12:44
VIDEO Cutremur de magnitudinea 7,4 în Filipine, primul bilanţ. A fost emisă alertă de tsunami în mai multe ţări

Un cutremur puternic, de magnitudinea 7,4, a lovit vineri regiunea Mindanao din Filipine, potrivit Centrului European-Mediteranean pentru Seismologie (EMSC). Seismul a avut loc la o adâncime de 58 km.

UPDATE:  O femeie în vârstă de 64 de ani a murit după ce un zid s-a prăbușit peste ea în orașul Mati din provincia Davao Oriental, a declarat Ednar Dayanghirang, directorul Oficiului pentru Apărare Civilă din regiunea Davao, potrivit New York Times.

O clădire rezidențială s-a prăbușit în municipiul Lupon, tot în Davao Oriental, dar nimeni nu a murit, a declarat Dayanghirang într-un interviu radio.

Un al doilea deces într-o casă prăbușită a fost confirmat în Davao Oriental de către Nelson Dayanghirang, guvernatorul provinciei, într-un interviu televizat. Un spital din municipiul Manay a fost evacuat deoarece fundația sa a fost avariată de cutremur, a spus el.

UPDATE: Magnitudinea cutremurului a fost revizuită de agenția de seismologie a țării la 7,4. Au fost raportate daune aduse infrastructurii, inclusiv fisuri în structura podului Magsaysay din orașul Butuan, președintele filipinez Ferdinand Marcos Jr. declarând că autoritățile evaluează încă amploarea pagubelor și că se pregătesc eforturi de căutare și salvare.

„Lucrăm non-stop pentru a ne asigura că ajutorul ajunge la toți cei care au nevoie de el”, a spus Marcos.

Secretarul filipinez pentru energie, Sharon Garin, a declarat că oficialii monitorizează patru companii electrice din Mindanao după ce alimentarea cu energie electrică s-a întrerupt în unele zone. Nu a fost imediat clar dacă întreruperile au fost cauzate de cutremur sau au fost o măsură de precauție.

Știrea inițială. Agenția Phivolcs a avertizat asupra pagubelor și replicilor puternice ale cutremurului din largul mării, care a lovit apele din largul orașului Manay din Davao Oriental, regiunea Mindanao. A declarat că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.
UPDATE – În mai multe ţări au fost emise alerte de tsunami, iar locuitorii din zonele de coastă au fost îndemnaţi să se refugieze în locuri mai sigure. Sistemul american de avertizare împotriva tsunami-urilor a emis o avertizare imediat după cutremur, spunând că sunt posibile valuri periculoase pentru coastele aflate la o distanţă de 300 km de epicentrul cutremurului.

Centrul de Avertizare pentru Tsunami din Pacific (PTWC) a emis apoi o actualizare în jurul prânzului, ora locală, spunând că ameninţarea de tsunami în Filipine a trecut, după ce anterior se spusese că sunt posibile valuri de 1 până la 3 metri înălţime. Însă avertismentele altor agenţii au rămas în vigoare.

A fost emisă o avertizare de tsunami în Indonezia pentru regiunile nordice Sulawesi şi Papua, iar PTWC a declarat că unele coaste din Indonezia şi din naţiunea insulară Palau din Pacific ar putea înregistra valuri de până la 1 metru.

Agenţia filipineză Phivolcs a spus că sunt de aşteptat replici puternice ale cutremurului, care a avut loc dimineaţa în largul oraşului Manay din Davao Oriental, în regiunea Mindanao.

Cel puţin o persoană a murit, a declarat pe Facebook Raffy Alejandro, oficial al apărării civile, citat de Reuters.

Nu au existat alte informaţii cu privire la victime din partea agenţiilor pentru dezastre din regiune contactate de Reuters, dar un oficial din Manay a declarat că există rapoarte iniţiale privind pagube la case, clădiri şi poduri.

Preşedintele filipinez Ferdinand Marcos Jr a declarat că autorităţile evaluează situaţia la faţa locului şi că echipele de căutare şi salvare vor fi trimise pe teren atunci când va fi sigur să o facă.

Cutremurul a fost unul dintre cele mai puternice din ultimii ani care a lovit Filipine, care se află pe „Inelul de Foc” al Pacificului şi înregistrează peste 800 de cutremure în fiecare an.

Richie Diuyen, responsabilă cu gestionarea dezastrelor din Manay, în apropierea epicentrului, a declarat că seismul a durat 30-40 de secunde, iar pagubele iniţiale includ câteva case, faţada unei biserici, drumuri crăpate şi poduri impracticabile. „Nu puteam sta în picioare mai devreme. Am 46 de ani şi acesta este cel mai puternic cutremur pe care l-am simţit vreodată”, a declarat Diuyen la telefon. „Pagubele sunt destul de mari”, a spus ea.

Phivolcs a revizuit magnitudinea de la o valoare iniţială de 7,6 la 7,4 şi a estimat adâncimea cutremurului la 23 km, însă USGS estimează adâncimea la 58,1 km.

Un videoclip al cutremurului din oraşul filipinez Davao, postat pe reţelele de socializare şi verificat de Reuters, arăta angajaţi ţinându-se de birouri, în timp ce clădirile scârţâiau şi se zguduiau. Un alt videoclip arată dulapuri răsturnate şi angajaţi care se adună afară.

Sistemul de Avertizare pentru Tsunami al SUA a emis o alertă, precizând că valuri periculoase de tsunami sunt posibile pentru coastele aflate la până la 300 km de epicentru.

Agenția Phivolcs a avertizat asupra pagubelor și replicilor puternice ale cutremurului din largul mării, care a lovit apele din largul orașului Manay din Davao Oriental, regiunea Mindanao. A declarat că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

 

Cutremur cu magnitudine peste 5, urmat de replici îngrijorătoare. Alerte de la INFP

Sistemul de Avertizare pentru Tsunami al SUA a emis o alertă, precizând că valuri periculoase de tsunami sunt posibile pentru coastele aflate la până la 300 km de epicentru.

 

Agenția Phivolcs a avertizat asupra pagubelor și replicilor puternice ale cutremurului din largul mării, care a lovit apele din largul orașului Manay din Davao Oriental, regiunea Mindanao. A declarat că seismul s-a produs la o adâncime de 10 kilometri.

Agenția a făcut apel la locuitorii orașelor de coastă din centrul și sudul Filipinelor să se evacueze imediat spre zone mai înalte sau să se mute mai în interiorul continentului, precizând că se pot aștepta valuri cu înălțimi de până la un metru peste nivelul normal al mareelor.

O avertizare de tsunami a fost emisă și în Indonezia pentru regiunile nordice Sulawesi și Papua, avertizând că valuri de până la 50 de centimetri vor lovi țărmurile Indoneziei.

Sistemul de avertizare de tsunami din SUA a emis o avertizare, anunțând că sunt posibile valuri periculoase pe coastele situate la o distanță de 300 de kilometri de epicentrul cutremurului.

Centrul de avertizare a tsunamiului din Pacific a anunțat că în Filipine sunt posibile valuri de 1 până la 3 metri deasupra nivelului mareelor ​​și a precizat, de asemenea, că pe unele coaste din Indonezia și Palau s-ar putea înregistra valuri de până la 1 metru.

Guvernatorul provinciei Davao Oriental, din sudul Filipinelor, a declarat că oamenii au intrat în panică când a lovit cutremurul.

„Se pare că unele clădiri au fost avariate”, a declarat Edwin Jubahib la postul de televiziune DZMM. „A fost foarte puternic.”

Cutremurul puternic a avut loc la două săptămâni după ce Filipinele au înregistrat cel mai grav cutremur în mai mult de un deceniu, cu 72 de persoane ucise pe insula Cebu. Acesta a avut o magnitudine de 6,9 ​​și a lovit tot în largul mării.

Filipinele se află pe „Cercul de Foc” al Pacificului și înregistrează peste 800 de cutremure în fiecare an.

Centrul Seismologic European-Mediteranean a estimat magnitudinea cutremurului la 7,4 și adâncimea acestuia la 58 de kilometri.

Este al doilea cutremur major din ultimele săptămâni. Autorităţile din Filipine afirmă că au primit raportări că 60 de persoane au murit în urma cutremurului cu magnitudine 6,9 produs recent în largul coastelor. Seismul a fost urmat de sute de replici, potrivit BBC.

Oficial, bilanţul morţilor în urma cutremurului din Cebu este de 26, însă oficialii din managementul dezastrelor afirmă că primesc raportări privind noi decese.

Situaţie de pe teren rămâne ”foarte fluidă”, în timp ce raportările privind morţii şi răniţii sunt confirmate, a afirmat Rafaelito Alejandro, adjunct al Biroului pentru Apărare Civilă.

Lucrările la metrou pe șantierul M6 au afectat grav casele oamenilor în zona 1 Mai: ”Sunt case care au trecut cu bine peste bombardamente,  cutremure … n-am avut niciodată asemenea pagube”

În Filipine, zonă expusă la dezastre, compusă din mii de insule, agenţia naţională pentru dezastre, cu sediul la Manila, este însărcinată cu emiterea bilanţului oficial al victimelor pentru taifunuri şi cutremure. Cu toate acestea, numărătoarea este de obicei lentă, întrucât se fac verificări riguroase.

Pe teren, spitalele, Poliţia şi salvatorii pot avea propriile bilanţuri ale victimelor.

Sute de replici au zguduit Cebu de la cutremurul mortal

Cel puţin 225 de astfel de replici au fost înregistrate până miercuri, la ora 09:19 today (01:19 GMT), cele mai multe lovind Bogo City, potrivit Institutului pentru Vulcanologie şi Seismologie din Filipine.

Preşedintele Ferdinand Marcos Jr a emis o declaraţie în care le cere oamenilor să rămână în alertă şi să coopereze cu autorităţile locale. Marcos a afirmat că autorităţile lucrează pentru a restabili alimentarea cu electricitate şi că mai mulţi anagajaţi sunt trimişi la spitalele locale.

”Inima mea este alături de familiile care au pierdut pe cineva drag şi rugăciunile mele se îndreaptă către cei răniţi şi toţi cei afectaţi de cutremur”, a spus el.

 

DailyBusiness
Scriitorul maghiar László Krasznahorkai este laureatul Premiului Nobel pentru Literatură în 2025
Spynews
Mark Zuckerberg a anunțat schimbări importante pe Instagram! Toți utilizatorii sunt vizați
Fanatik.ro
„Plângea și spunea că l-a supărat pe Dumnezeu”. Detalii noi și tulburătoare în dosarul morții lui Adrian Kreiner: teoria mașinii cu trei șoferi
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare voce a țării. Cântăreața s-a stins prea devreme. Lumea a iubit-o enorm
Playtech.ro
Cum scapi de frunzele din curte, toamna? Nu ai voie să le dai foc
Adevarul
Mai mulți români veniți la muncă în Germania au furat cupru de aproximativ două milioane de euro. Pe ce au cheltuit banii
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. La 24 de ani e iubita unui milionar de 73 de ani și e criticată pentru comportamentul ei
kanald.ro
Cât costă să naști la spitalul privat din Constanța, unde o tânără mămică a murit imediat după ce a născut. Costurile nu sunt deloc mici
Cancan.ro
Ilie Bolojan a făcut anunțul de care bugetarii se temeau, cu 75 de zile înainte de Crăciun: 'Trebuie să luăm aceste măsuri'
iamsport.ro
Nemții de la Auto Bild au urcat în noul model Dacia și au fost pur și simplu șocați de ceea ce au văzut
MediaFlux
BNR lansează o nouă monedă, în valoare de 10 lei. Cum va arăta aceasta
stirilekanald.ro
Emil Gânj a ieșit din locul în care s-a ascuns. Unde i-au găsit polițiștii urmele
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025