Cât te costă să cureți centrala termică. Operațiunea, absolut necesară pentru a nu avea probleme serioase!

Se apropie iarna, astfel că toți cei care au centrală termică trebuie să știe și să urmeze o recomandare esențială: centrala termică trebuie curățată! Operațiunea este absolut necesară din mai multe motive, printre care cel legat de reducerea riscului unor defecțiuni majore care să lase locuința fără apă caldă și căldură.
Irina Dumitrescu
10 oct. 2025, 18:05
Cât te costă să cureți centrala termică. Operațiunea, absolut necesară pentru a nu avea probleme serioase!

Potrivit experților, pregătirea casei pentru iarnă, din punct de vedere al confortului termic, nu înseamnă doar verificarea caloriferelor și ajustarea termostatului. Este foarte important, dacă ai centrală termică, să știi că aceasta trebuie curățată. Iată, mai jos, de ce este important să faci asta.

În interiorul centralei se formează, cu timpul, depuneri de calcar, rugină și alte impurități ce afectează eficiența și pot duce, în timp, la defectarea unor piese importante. Astfel, spun specialiștii, centrala termică trebuie curățată cel puțin o dată an, preferabil înainte de venirii iernii.

Citește și De ce este riscant să încălzim mâncarea în plastic? „Efectele nu sunt vizibile pe moment”

Experții mai spun că este obligatoriu să cureți centrala termică și la schimbarea apei din instalație, pentru a elimina eventualele reziduuri acumulate, precum și la apariția semnelor de disfuncționalitate, cum ar fi scăderea presiunii, zgomote neobișnuite, consum ridicat sau încălzirea inegală a camerelor.

De ce trebuie să cureți centrala termică

Beneficiile principale ale acestei operațiuni sunt

  • Reducerea consumului de combustibil. Depunerile de calcar și impuritățile pot bloca transferul termic, obligând centrala să consume mai mult gaz sau energie electrică pentru a atinge aceeași temperatură.
  • Prelungirea duratei de viață. O centrală întreținută corespunzător funcționează mai mult timp, cu un risc redus de defecțiuni majore.
  • Îmbunătățirea randamentului. Curățarea regulată contribuie la funcționarea silențioasă și eficientă a instalației, asigurând confort termic constant în locuință.
  • Reducerea emisiilor nocive. Depunerile de funingine pot crește emisiile de noxe, afectând calitatea aerului din încăpere și mediul înconjurător.

Cât costă să cureți centrala termică

Centrala termică se curăță doar de către un specialist autorizat, întrucât presupune demontarea și curățarea componentelor interne, notează playtech.

Costul unei curățări profesionale variază în funcție de tipul centralei, însă reprezintă este o investiție ce previne reparații care pot fi mult mai scumpe dacă nu faci această operațiune. În general, prețul plătit pentru a rezolva această necesitate este de câteva sute de lei.

Și tot legat de costuri, trebuie știut că centrala termică necurățată va funcționa cu un randament scăzut, ceea ce înseamnă automat facturi mai mari la energie.

Citește și Cum speli păturile fără să riști să strici mașina de spălat

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
U Cluj i-a găsit deja înlocuitor lui Jovo Lukic. Are 4 goluri în SuperLiga în 2026. Exclusiv
Capital.ro
Regula care schimbă tot pentru cei care locuiesc la bloc. Ce poate face Asociația de Proprietari: Nu există obligație din punct de vedere legal
Playtech.ro
Falimentul firmei poate obliga salariatul să dea banii înapoi? Situația zilelor libere plătite în avans
Adevarul
Băsescu apără decizia lui Nicușor Dan de a-l desemna pe Veștea premier, dar îi reproșează o greșeală. Ce îi transmite lui Bolojan
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu saxofonistul Memiș Selciuc în viață! Ce a apucat să spună înainte să se prăbușească: „Cine știe când…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu pe autostrada M1 din Ungaria. Opt persoane și-au pierdut viața după ce un șofer ar fi adormit la volan, iar un microbuz s-a lovit de un convoi
iamsport.ro
Despărțire la CFR Cluj după o discuție cu Dan Petrescu: ”Ne-am strâns mâna și ne-am văzut fiecare de drum”
MediaFlux
Bani și teren gratuit pentru tineri. Comisia Europeană va prezenta soluțiile de sprijin pe 18 și 19 iunie
stirilekanald.ro
VIDEO PNL a decis să nu susțină guvernul Tomac. Ilie Bolojan: „Nu are puterea să continue reformele necesare”
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți