Hidroelectrica a trimis un mesaj care a speriat peste un milion de clienţi. Ce creştere de preţ a anunţat cel mai mare furnizor de energie din România

Săptămâna aceasta, aproape un milion de clienți ai Hidroelectrica au primit un mesaj în care compania a anunțat în mod repetat că tariful pentru serviciile de sistem va fi majorat. Textul transmis clienților a fost redactat într-un mod care a stârnit confuzie și panică în rândul consumatorilor, deoarece a repetat de trei ori formularea privind scumpirea, fără a explica clar impactul real în facturi.
George Russo
13 oct. 2025, 11:09
Hidroelectrica a trimis un mesaj care a speriat peste un milion de clienţi. Ce creştere de preţ a anunţat cel mai mare furnizor de energie din România

Din cifrele prezentate inițial, unii clienți au putut înțelege greșit că tarifele cresc cu aproximativ 70%, o interpretare care a alimentat rapid reacțiile publice și a dus la numeroase critici privind modul în care Hidroelectrica comunică modificările tarifare.

Mesajul inițial a lăsat impresia că această modificare va avea un impact major asupra facturilor lunare, într-un context deja tensionat, după ce liberalizarea pieței din iulie a determinat o dublare a sumelor plătite de consumatori. În realitate, tariful vizat nu vizează energia activă, ci componenta aferentă serviciilor de sistem, care reprezintă doar o mică parte din prețul final al facturii. Abia într-un al treilea mesaj, Hidroelectrica a transmis publicului clarificări detaliate privind impactul efectiv al acestei modificări.

„Vă aducem la cunoștință că, începând cu data de 1 septembrie 2025, a intrat în vigoare noua valoare a tarifului reglementat pentru serviciile de sistem, aplicat de Compania Națională de Transport al Energiei Electrice „Transelectrica” S.A.

Conform Ordinului Ministrului Energiei nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 7,04 lei/MWh la 12,79 lei/MWh. Această creștere tarifară, impusă prin reglementare, va conduce la o majorare a prețului final facturat pe care îl veți plăti pentru energia electrică consumată. Noul tarif va fi reflectat pe facturile emise începând cu luna octombrie 2025, aplicabil pentru consumul de energie începând cu luna septembrie 2025, inclusiv”, a transmis, iniţial, compania.

Formularea a fost criticată pentru lipsa de claritate, întrucât nu explica faptul că tariful se referă la serviciile de sistem și nu la prețul energiei active. Mai mult, folosirea valorilor exprimate pe MWh, o unitate tehnică puțin familiară consumatorilor casnici, a contribuit la impresia eronată că scumpirea este uriașă. În realitate, diferența de 5,75 lei pe MWh se traduce printr-o majorare de doar 0,00575 lei/kWh, ceea ce înseamnă aproximativ 60-70 de bani pe lună pentru un consum mediu de 100 kWh.

A doua eroare majoră a fost faptul că în mesajul inițial compania a menționat greșit sursa modificării tarifare, atribuind-o Ministerului Energiei, deși în realitate această atribuție revine Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE). Tarifele reglementate sunt stabilite exclusiv de autoritatea de reglementare încă de la începutul anilor 2000, iar această confuzie a sporit presiunea publică asupra companiei.

Ulterior, în urma reacțiilor din presă și a criticilor venite din partea consumatorilor, Hidroelectrica a emis un comunicat oficial de presă în care a încercat să explice situația și să își justifice comunicarea inițială.

Citeşte şi: Un nou proiect de lege prevede eliminarea TVA pentru serviciile de apă şi canalizare. Care este limita de consum până la care românii ar plăti facturi scăzute

„În contextul unor articole apărute recent în presă, cu titluri de tipul „Hidroelectrica scumpește energia”, dorim să aducem o serie de clarificări pentru corecta informare a publicului și a clienților noștri.

Hidroelectrica nu a modificat prețul energiei active prevăzut în ofertele sale comerciale. Majorarea semnalată în prețul final facturat consumatorilor este determinată exclusiv de creșterea tarifelor reglementate pentru serviciile de sistem”, a comunicat Hidroelectrica.

Compania a emis apoi un al treilea mesaj adresat clienților săi, în care a oferit, pentru prima dată, cifre clare și impactul concret asupra facturilor.

„Conform Ordinului ANRE nr. 60 din 26.08.2025, publicat în Monitorul Oficial, tariful a fost majorat de la 0.00704 lei/kWh la 0.01279 lei/kWh. În urma modificării tarifului de sistem, impactul asupra prețului final este unul minor, sub 1% (aproximativ 0,6 %) din valoarea totală a facturii de energie electrică. Practic, pentru un consum lunar de 100 kWh, această ajustare se traduce printr-o creștere de aproximativ 70 de bani la factura finală”, se arată în mesajul companiei.

Această clarificare a venit însă târziu, după ce mai multe publicații titraseră deja că Hidroelectrica scumpește energia, iar consumatorii își exprimaseră nemulțumirea în mediul online. Potrivit companiei, majorarea este una impusă de reglementări și se aplică tuturor consumatorilor din România, nu doar celor 900.000 de clienți casnici ai Hidroelectrica.

Furnizorii de energie sunt obligați prin lege să notifice consumatorii cu privire la orice modificare a elementelor care compun prețul final. Prin urmare, toți consumatorii vor primi astfel de notificări în perioada următoare, însă specialiștii atrag atenția că modul de comunicare trebuie să fie mai transparent și mai accesibil, pentru a evita interpretările eronate.

În cazul în care un consumator nu primește notificarea înainte de emiterea facturii aferente lunii septembrie, acesta are dreptul să reclame furnizorul la ANRE. Scumpirea rămâne totuși una minoră, echivalentă cu mai puțin de un leu pe lună pentru consumul mediu, dar episodul scoate în evidență vulnerabilitățile din comunicarea directă cu clienții într-un sector esențial pentru populație.

Citeşte şi: Ce salariu are un angajat la bancă în 2025. Tot mai puțini români vor să lucreze în sistemul bancar: ”Nu e un domeniu foarte căutat”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Primele imagini de la înmormântarea Valentinei, fata găsită într-o valiză în râul Olt. Ce se întâmplă la cimitir
Fanatik.ro
Alex Dobre, negocieri pentru un transfer stelar: a fost la un pas să plece de la Rapid la un club uriaș din Marea Britanie
Capital.ro
Lucrările la Centura Comarnic au fost finalizate. Noua șosea se pregătește pentru deschiderea circulației
Playtech.ro
Mașinile care nu vor mai putea circula în București în anumite intervale orare. Amenzi de până la 5.000 de lei. Ce prevede proiectul
Patriarhia Română îi răspunde lui Siegfried Mureșan în scandalul ofițerilor acoperiți: „Trebuie aduse dovezi solide”
wowbiz.ro
Fosta iubită a lui Vlad Bălțățeanu, mărturii cutremurătoare: „Eu am reușit să plec, Valentina nu a mai apucat” Tânăra susține că și ea a fost abuzată
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
PIAS, oprită temporar în acest weekend. Cum vor fi acordate medicamentele și cum se vor realiza consultațiile
iamsport.ro
Antrenorul din grupa României riscă să fie demis. Cine ar putea să îl înlocuiască
MediaFlux
Vladimir Putin, rudă cu Zelenski. Dezvăluire incredibilă despre nepoata sa
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte