Scandal la Koenigsegg: Director concediat după ce a permis accesul unui angajat Porsche în fabrica suedeză, acum dă compania în judecată. Cât a cerut despăgubiri?

Directorul concediat de la Koenigsegg dă în judecată compania suedeză după ce acesta a permis accesul unui angajat Porsche în fabrică.
Alina Costache
14 oct. 2025, 19:29
Scandal la Koenigsegg: Director concediat după ce a permis accesul unui angajat Porsche în fabrica suedeză, acum dă compania în judecată. Cât a cerut despăgubiri?

Koenigsegg este unul dintre cei mai respectați producători din industria auto, iar acest statut i se datorează în mare parte ingineriei profunde proprii, pe care o dezvoltă producătorul suedez şi care-l face să producă cele mai performante automobile din lume.

În prezent, Koenigsegg deține recordul pentru cea mai rapidă mașină de serie din lume în accelerația de la 0 la 400 km/h şi înapoi la 0. Însuși Christian von Koenigsegg, fondatorul companiei, este promotorul energic al acestor inovații. Cu o istorie de viață fascinantă și o minte profund inginerească, a reușit să ducă brandul la rang de artă. Dar de curând Christian l-a concediat subit pe unul din şefii Koenigsegg, după ce acesta i-a permis unui angajat Porsche să intre în fabrica sa din Suedia. Directorul concediat a dat în judecată acum producătorul suedez, informează publicaţia suedeză CarUp, citată de Piața Auto.

Koenigsegg a angajat un director pe una din direcțiile sale de dezvoltare încă în 2022. Acesta avea un CV cu multe poziţii anterioare respectabile în industriile de lux şi cea auto, lucrând la Porsche şi la Bugatti. Noua sa poziţie la Koenigsegg îl făcea unul din puţinii directori, direct subordonat lui Christian von Koenigsegg. Un job de vis, la un producător auto admirat de toată lumea, ar spune cei mai mulţi.

Însă, doi ani mai târziu, în 2024, același director a fost suspendat și apoi concediat subit, după ce a permis accesul unui angajat Porche în fabrica Koenigsegg. Pe lângă acest angajat, la vizită a participat şi fiul acelui director, conectat şi el la Porsche între timp. Vizita nu a fost oficială, ci a fost efectuată la inițiativa personală a directorului, motiv pentru care acesta a fost concediat. Compania suedeză a considerat că angajatul Porsche ar fi putut avea acces neautorizat și posibil periculos la secretele tehnologice din interiorul fabricii Koenigsegg.

Citește și: Cornel Păsat rupe tăcerea! Adevăratul motiv pentru care s-a separat de soție: „A trecut la un alt nivel”

Fondatorul şi CEO-ul producătorului suedez, Christian von Koenigsegg a considerat că directorul a încălcat regulile de confidențialitate ale companiei, iar în acea perioadă în interiorul fabricii se lucra intens la noua cutie de viteze „fulgerător de rapidă” Light Speed a mărcii, pe care o admiră acum toată lumea.

Dezvoltarea acestei transmisii, capabile să reproducă schimbările manuale de viteze în primele șase trepte și să treacă automat de la treapta 7 la 9, dar și să funcționeze complet automat cu unele dintre cele mai rapide schimburi de trepte din lume, a costat Koenigsegg sute de milioane de euro. Angajatul neautorizat de la Porsche ar fi putut observa construcția internă a cutiei și chiar documentația tehnică aferentă. Nimeni nu a verificat dacă acesta avea asupra sa dispozitive pentru fotografiat sau înregistrat, iar un inginer experimentat poate identifica soluții tehnice inovatoare doar prin simpla observație a unei astfel de cutii în timpul asamblării.

În prezent, directorul concediat a dat Koenigsegg în judecată, cerând anularea concedierii sale și reîntoarcerea la locul de muncă. De asemenea, acesta a cerut salariul său lunar, de de 139.200 coroane (aproximativ 12.600 euro) să-i fie plătit până la rezolvarea disputei.

Acesta mai cere încă 175.000 coroane (aproximativ 15.860 euro) în daune generale. Iar pe lângă asta, fostul angajat cere şi 900.000 coroane (cca 81.600 euro) în daune pentru soţia sa, despre care el spune că cei de la Koenigsegg i-ar fi promis să o angajeze, dar n-au mai angajat-o, conform sursei citate.

Citește și: O turistă a fost taxată pentru că a scos din priză minibarul din cameră: „Am blocat cardul”

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Iubita lui Mario Fresh și-a etalat silueta de invidiat! Cât de bine arată Miruna în costum de baie
Fanatik.ro
Florin Manea, primele declarații după ce Radu Drăgușin a spus „DA”: „Nu îl pot lăsa să semneze ceva fără să văd eu”
Capital.ro
Pensii 2026. Seniorii României ar putea primi banii în plus. Sorin Grindeanu: Să acopere pierderile imense suferite în 2025
Playtech.ro
Împrumuți sau primești bani în familie? Obiceiul banal care poate aduce amenzi și probleme cu ANAF
Adevarul
În China prinde contur ideea că încheierea războiului din Ucraina ar fi în interesul Beijingului
wowbiz.ro
Cătălin Crișan a ajuns de nerecunoscut, la doi ani după problemele de sănătate! Imaginile care i-au șocat pe fanii artistului: „Eu nu cred că e…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Teo Trandafir a dormit în același pat cu Julio Iglesias! Prezentatoarea a dezvăluit totul în platoul „Follow us”. Cum a reacționat Ilinca Vandici
iamsport.ro
”Valentin Ceaușescu a avut destul de multă minte” și a salvat legenda lui Dinamo de la excluderea din fotbal: ”Era puțin nebun, își putea pierde cariera”
MediaFlux
Șeful Armatei ne cere să fim gata de război. Avertismentul pentru a fi pregătiți de orice
stirilekanald.ro
VIDEO Emil Gânj, căutat de FBI! Primul indiciu cu privire la locul în care se ascunde de peste 6 luni
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend