Ce este navigatorul de pacienţi? Meseria este recunoscută şi în România de ani de zile, dar puţini au apelat la ajutorul unui astfel de profesionist

Deși meseria de navigator de pacienți a fost introdusă de mai mulți ani în Codul Ocupațiilor din România, puțini români au beneficiat până acum de serviciile unui astfel de profesionist. Într-un sistem medical complicat, birocrația, lipsa de comunicare și timpul limitat al medicilor fac din navigatorul de pacienți o verigă esențială între bolnav și sistemul sanitar.
George Russo
22 oct. 2025, 19:08
Ce este navigatorul de pacienţi? Meseria este recunoscută şi în România de ani de zile, dar puţini au apelat la ajutorul unui astfel de profesionist

Primul navigator de pacienți român autorizat, Victoria Asanache, a vorbit, luni seară, la postul de televiziune Medika TV, despre importanța acestei profesii și despre rolul crucial pe care îl are mai ales în sprijinirea pacienților oncologici, care au nevoie de îndrumare rapidă și acces eficient la tratament.

”În sistemul medical, indiferent de ţară, nu contează cât e de avansat, ai nevoie de îndrumare când devii pacient. Sigur că în zona oncologică am nevoie de îndrumare rapid de tot, pentru că timpul trece, se scurge altfel. Şi atunci Statele Unite a inventat meseria şi noi am preluat-o, am implementat-o în Codul Ocupaţiilor din România în 2017-2018, există un standard ocupaţional, există şcoli de navigaţie de unde pot ieşi navigatorii de pacienţi şi nu ne referim doar la oncologie, ci la absolut orice nevoie ar avea o persoană care trebuie îndrumată în sistemul de sănătate”, a explicat Victoria Asanache.

Specialista, formată în Statele Unite și cu o experiență de peste un deceniu în domeniul navigației medicale, a detaliat motivele pentru care această profesie a devenit indispensabilă în sistemul de sănătate românesc. Ea a subliniat că medicii sunt extrem de ocupați, iar pacienții, în special cei diagnosticați cu cancer, au nevoie de o persoană care să le explice, să le ofere sprijin emoțional și să-i ghideze între etapele complexe ale tratamentului.

”Primul principiu spune că navigăm pacienţii în sistemul nostru de sănătate, căutăm un traseu foarte bun şi, bineînţeles, încercăm să deschidem porţile acestui traseu. Pentru că, practic, un navigator de pacienţi este o interfaţă între un medic şi pacient. Nu poţi să fii navigator doar pentru că ţi-ai dori să faci acest lucru sau îţi doreşti să ajuţi, ci trebuie să ştii cum să faci acest lucru. Practic, toţi navigatorii trebuie să aibă o practică legată de lucrul cu medicii. Eu am avut ocazia să fac, să am un program de navigaţie de pacienţi în Institutul Oncologic Bucureşti şi l-am derulat timp de 10 ani. În aceşti 10 ani am fost navigatorul Institutului şi am stat între toţi medicii, fie că erau oncologi, că erau de radioterapie, că erau chirurgi, imagişti şi aşa mai departe şi pacienţii care aveau o nevoie. Trebuie să înveţi. Un curs nu poate să-ţi aducă toate cunoştinţele necesare în a naviga un pacient. În momentul acesta există mai multe şcoli de navigaţie. Trebuie ştiut că practicarea meseriei este legată de obţinerea unei diploma recunoscute de Ministerul Muncii, nu este o diplomă oarecare, este o diploma obţinută în urma unui examen”, a explicat Asanache.

Citeşte şi: Se introduc BUTOANELE DE PANICĂ. Nicuşor Dan a semnat decretul, legea se publică imediat în Monitorul Oficial

Victoria Asanache, considerată pionierul navigației medicale din România, a introdus pentru prima dată acest concept în Institutul Oncologic București, unde timp de zece ani a fost puntea de legătură dintre pacienți și echipele medicale multidisciplinare. Rolul ei era să asigure o comunicare clară între medici și bolnavi, să reducă timpii de așteptare pentru consultații și investigații, dar și să ofere sprijin pacienților aflați în momente de vulnerabilitate maximă.

Ea a explicat că meseria de navigator de pacienți nu este una voluntară sau ocazională, ci presupune o formare profesională riguroasă, certificată de Ministerul Muncii. În prezent, în România există mai multe școli de formare care oferă cursuri în domeniu, însă doar absolvenții care obțin diploma recunoscută oficial pot profesa.

În sistemul medical românesc, există deja navigatori activi, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Totuși, numărul acestora rămâne redus comparativ cu nevoile reale ale pacienților, mai ales în spitalele mari unde volumul de cazuri este ridicat.

”Eu am în momentul acesta medici care trimit la mine şi spun, am nevoie de tine să vorbeşti cu pacientul, am nevoie să-l convingi, am nevoie să-i găseşti soluţii”, a explicat ea.

Conform Victoriei Asanache, profesia de navigator de pacienți ar trebui să devină o componentă permanentă a sistemului sanitar românesc, nu doar un sprijin punctual. Acești profesioniști pot contribui semnificativ la reducerea stresului pacienților, la creșterea eficienței medicale și la îmbunătățirea relației medic-pacient.

Citeşte şi: Alcoolul din dezinfectante, declarat cancerigen de către experţi. UE vrea să-l interzică!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Momente de cumpănă pentru un fotbalist celebru din Liga 1! Tatăl său a suferit un infarct și două stopuri cardiace
Fanatik.ro
Gică Hagi pleacă în Qatar imediat după meciul cu Bosnia! Decizie surprinzătoare a selecționerului. Exclusiv
Capital.ro
Piața de curierat din România a ajuns la aproape 6 miliarde de lei. Sameday și FAN Courier își dispută primele poziții
Playtech.ro
Prognoza meteo pentru minivacanța de Sfântul Andrei și 1 Decembrie. Ce temperaturi anunță meteorologii
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Autorul atacului armat din Cracovia și-a pierdut viața la spital
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
Horoscop 9 noiembrie 2026. Ziua în care destinul schimbă regulile jocului! Trei zodii primesc vești uriașe, iar pentru altele se anunță răsturnări spectaculoase de situație
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT