Mesajul din telefonul doctoriței Ștefania Szabo care i-a șocat pe anchetatori. Ce i-a transmis unui coleg în noaptea de dinaintea morții subite. A fost deja audiat în secret

Ștefania Szabo, doctorița director medical al Spitalului Județean de Urgență din Buzău, care s-a stins din viață la numai 37 de ani, și-ar fi administrat propofol pentru a reuși să doarmă. Anchetatorii merg pe ipoteza unei morți accidentale, mai ales că au găsit în telefonul ei un mesaj adresat unui coleg în seara dinaintea decesului subit.
Irina Dumitrescu
30 oct. 2025, 22:41
Mesajul din telefonul doctoriței Ștefania Szabo care i-a șocat pe anchetatori. Ce i-a transmis unui coleg în noaptea de dinaintea morții subite. A fost deja audiat în secret

Ancheta continuă în cazul doctoriței Ștefania Szabo, ce s-a stins din viață la vârsta de numai 37 de ani după o gardă de noapte istovitoare la Spitalul Județean de Urgență din Buzău, acolo unde era director medical.

Mesajul din telefonul doctoriței Ștefania Szabo care i-a șocat pe anchetatori

Moartea suspectă a mișcat o întreagă țară și a atras atenția asupra lipsurilor din sistemul medical care pot duce la extenuarea cadrelor medicale, mai ales că o persoană atât de tânără și promițătoare s-a stins din viață.

Potrivit surselor din anchetă, citate de Șansa News, decesul a survenit în urma unui stop respirator care a condus la instalarea stopului cardiac, ordine relevantă pentru că poate conduce la concluzia că o substanță precum anestezicul „propofol” pe care și l-ar fi autoadministrat i-ar fi fost fatal pentru că a condus la oprirea respirației, apoi a inimii.

Citește și : Substanțele misterioase ce se aflau în camera de gardă unde a fost găsită fără suflare Ștefania Szabo. Descoperirea care schimbă cursul anchetei

Principala ipoteză din anchetă este că moartea tinerei doctorițe ar fi fost provocată de autoadministrarea de propofol într-o doză mai mare decât cea recomandată, pentru că acesta atacă centrul respirator și provoacă stop respirator imediat în acest caz.

Practic, decesul ar fi fost accidental, în urma unei greșeli de administrare, fie din cauza ritmului accelerat de administrare, fie din cauza dozei prea mare administrate.

Citește și : Momente emoţionante la Buzău, mii de români fac „de gardă” lângă sicriul doctoriţei moarte subit la 37 de ani. Controversele legate de „laptele uitării”, medicamentul găsit lângă Ştefania Szabo, continuă

Informația foarte interesantă este că mai multe surse din spital și de pe lângă anchetă au descoperit în telefonul doctoriței un mesaj pe care i l-a trimis unui coleg ce se afla în gardă în noaptea respectivă, prin care i-a solicitat acestuia să îi pună la dispoziție o fiolă de propofol pentru un „pacient aflat în sevraj”.

Medicul respectiv ar fi fost și el deja audiat în anchetă.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Salariul uluitor al lui Ederson, dezvăluit de Mihai Stoica! Managerul campioanei, intervenţie în forţă după FCSB – Fenerbahce: „Se pare că avem antrenori!”. Exclusiv
Capital.ro
A câștigat procesul! Călin Georgescu va fi despăgubit de statul român. Tribunalul a luat decizia
Playtech.ro
Concurenta de la Chefi la Cutite a murit într-un teribil accident rutier. Avea doar 40 de ani
Adevarul
Jocul periculos care poate declanșa un nou conflict major. Expert: „Șansele ca Iranul să treacă pragul nuclear sunt foarte mari”
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Tal Berkovich, concurentă la un show culinar, s-a stins din viață din cauza unui eveniment rutier
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Facturi uriașe la întreținere! Va fi haos în februarie
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil