Explozie la un supermarket! Bilanţ tragic anunţat de autorităţi: 23 de morţi, printre care şi copii!

O explozie devastatoare a zguduit sâmbătă un supermarket din Hermosillo, capitala statului mexican Sonora. În urma deflagraţiei, 23 de persoane, printre care și copii, și-au pierdut viața, iar mai multe au fost grav rănite.
Filip Stan
03 nov. 2025, 08:45
Explozie la un supermarket! Bilanţ tragic anunţat de autorităţi: 23 de morţi, printre care şi copii!
Explozie la un supermarket! Bilanţ tragic anunţat de autorităţi: 23 de morţi, printre care şi copii!

Tragedie naţională în Mexic după ce o explozie s-a produs la un supermarket, în zona centrală a orașului Hermosillo. Echipele de intervenție, formate din pompieri, polițiști și paramedici, au ajuns imediat la fața locului și au început operațiunile de salvare printre ruinele clădirii distruse, transmite BBC.

Guvernatorul statului Sonora, Alfonso Durazo, a transmis un mesaj public în care a confirmat numărul victimelor și a promis sprijin familiilor afectate. „În acest moment, avem 23 de persoane care și-au pierdut viața. Din păcate, se află şi minori. Am ordonat o anchetă aprofundată şi transparentă pentru a stabili cauzele accidentului şi a determina responsabilităţile care se impun”, a anunţat Alfonso Durazo.

Citeşte şi: Explozie puternică la o locuință din Dej. Un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost găsit mort sub dărâmături, iar bubuitura s-a auzit la peste un kilometru VIDEO

Conform primelor informații, decesul victimelor ar fi fost provocat de inhalarea gazelor toxice rezultate în urma deflagrației. Deocamdată, cauza exactă nu este cunoscută, însă anchetatorii iau în calcul ipoteza unui incident electric accidental.

Pe de altă parte, autoritățile mexicane au deschis o anchetă penală pentru a stabili circumstanțele producerii exploziei și eventualele neglijențe din partea personalului sau a firmei care administra supermarketul.

Citeşte şi: Explozie în Rahova. Procurorii anunţă oficial acuzaţiile pentru Distrigaz, firma care ar fi trebuit să facă revizia şi trei angajaţi

Explozie la un supermarket