Dani Mocanu a fost dat în urmărire. Manelistul se sustrage pedepsei cu închisoarea, după ce instanța l-a trimis în spatele gratiilor pentru următorii 4 ani

Dani Mocanu și fratele său au fost condamnați definitiv la închisoare cu executare, pedepsele fiind de 4 ani, respectiv 7 ani. Cei doi sunt acuzați de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice. După aflarea pedepselor, însă, cei doi s-au făcut nevăzuți și au fost dați în urmărire.
Irina Dumitrescu
06 nov. 2025, 17:22
Dani Mocanu a fost dat în urmărire. Manelistul se sustrage pedepsei cu închisoarea, după ce instanța l-a trimis în spatele gratiilor pentru următorii 4 ani

Dani Mocanu și Ionuț Nando Mocanu nu au fost găsiți la adresele de domiciliu în momentul în care polițiștii au descins la aceste adrese pentru punerea în executare a mandatului de arestare. Ăn consecință, cei doi au fost dați în urmărire generală.

„Astăzi, 6 noiembrie, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș au primit de la Tribunalul Argeș, două mandate de executare a pedepsei închisorii, privind doi bărbați, de 35 și 33 de ani, din Ștefănești, județul Argeș, condamnați la 7 ani, respectiv 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă de omor și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Verificările continuă, în vederea depistării și punerii în aplicare a celor două mandate de executare a pedepsei închisorii”, se arată în comunicat.

Dani Mocanu

Hotărârea a fost pronunțată joi de Curtea de Apel Brașov, în dosarul deschis după un incident violent produs în vara anului 2022.

Curtea de Apel Brașov reprezintă soluția la apelurile declarate de procurori, de Dani Mocanu și de una din părțile vătămate, după o sentință pronunțată de magistrații Pitești într-un dosar penal pentru tentativă de omor.

Dani Mocanu

”În baza art. 96 alin. 5 rap. la art. 44 alin. 1 şi art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal contopește pedepsele aplicate în prezenta cauză, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare şi 9 luni închisoare, cu pedeapsa de 9 luni închisoare, aplicată prin sp. nr. 905/2012 a Judecătoriei Pitești, definitivă prin dp. nr. 349/04.04.2022 a Curții de Apel Pitești, aplică pedeapsa cea mai grea, respectiv 3 ani şi 6 luni închisoare, la care adaugă sporul de 6 luni închisoare, în final inculpatul executând pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare”, se spune în decizia Curții de Apel Brașov.

Dani Mocanu și fratele lui, condamnați după ce au bătut cu ranga un bărbat într-o benzinărie

Manelistul și fratele acestuia au fost condamnaţi în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei staţii de carburant, unde au bătut cu ranga un bărbat, acesta fiind grav rănit. Conform anchetatorilor, manelistul ar fi fost implicat în conflictul violent, în care ar fi lovit victima cu intenția de a o ucide. Procurorii au încadrat fapta drept tentativă de omor, iar procesul a durat mai bine de trei ani, cu numeroase termene și apeluri formulate de inculpați și părțile civile.

În plus, sentinţa prevede obligarea celor doi fraţi de a plăti către victima lor, care s-a contituit parte civilă, suma de 14.000 de euro cu titlu de daune morale, la cursul BNR din ziua plăţii, precum şi suma de 5.198 lei cu titlu de daune materiale.

De asemenea, cei doi frați trebuie să achite Spitalului Judeţean de Urgenţă Piteşti suma de 40,99 lei reprezentând cheltuieli privind asistenţa medicală acordată victimei, şi Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti suma de 8.743,26 lei reprezentând daune materiale – cheltuieli privind asistenţa medicală acordată bărbatului pe care l-au bătut.

Manelistul Dani Mocanu a fost un susținător al președintelui Nicușor Dan în campania electorală, el dedicându-i maneaua “Nicușor Dan, mare, mare matematician”. Despre această melodie însuși Mircea Cărtărescu spunea că e “chiar simpatică”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
De ce i se cere demisia lui Mihai Stoica doar pe rețele sociale, nu și la stadion! Ştefan Beldie analizează o ciudăţenie absolută a suporterului FCSB
Capital.ro
Petrișor Peiu avertizează că urmează un nou val de scumpiri în România: Europa se află în pragul unei noi explozii a prețurilor
Playtech.ro
Ce taxe ar putea plăti românii în 2027. Calcule pentru proprietarii de apartamente, case și mașini. Tabel
Adevarul
A căzut pe scări la 3 ani și s-a trezit spunând că a fost preoteasă în Egiptul Antic. Povestea lui Dorothy Eady
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Doi soți din Neamț au vrut să ia acasă drona găsită într-o pădure. Au crezut că e un ATV: „Eu am strâns-o”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT