Ilie Bolojan pune apărarea României pe umerii grădinarilor de la Cotroceni: „Prima dată trebuie să o apărăm noi şi apoi să ne aşteptăm să ne apere alţii”

Ilie Bolojan a fost întrebat într-un interviu cine ar apăra România în cazul unei situații critice, având în vedere că strategia națională de apărare subliniază că oamenii își susțin țara doar atunci când aceasta le respectă libertățile și nu le trădează încrederea.
George Russo
17 nov. 2025, 16:46
Ilie Bolojan pune apărarea României pe umerii grădinarilor de la Cotroceni:

Premierul a răspuns evitând perspectiva strict militară și a ales să pună accent pe responsabilitatea individuală a fiecărui cetățean, în orice domeniu de activitate s-ar afla. Bolojan a detaliat modul în care a perceput acest rol în perioada în care a ocupat funcția de președinte interimar, când a observat exemple concrete de implicare civică, aparent mărunte, dar esențiale în funcționarea instituțiilor statului.

„Prima dată trebuie să o apărăm noi și apoi să ne așteptăm să ne apere alții. Și nu trebuie să o aperi cu arma în mână, ci fiecare acolo unde suntem. Dacă ne facem datoria, înseamnă că apărăm România”, a declarat Bolojan, insistând asupra faptului că apărarea țării începe cu responsabilitatea personală.

Acesta a povestit că în perioada în care era președinte interimar a fost impresionat de grădinarii de la Cotroceni, care lucrează zilnic, de la primele ore ale dimineții până după-amiază, pentru a menține domeniul prezidențial în condiții impecabile. Exemplul lor, spune premierul, arată că munca bine făcută contribuie, în mod indirect, la consolidarea statului.

„Omul care își face datoria în hală, în sectorul public, el contribuie la ceea ce este România de astăzi”, a explicat Bolojan, la Europa Liberă.

Citeşte şi: Nicușor Dan a convocat ședința CSAT pentru luni, 24 noiembrie. Strategia Națională de Apărare a Țării, pe agenda discuțiilor

Premierul a reiterat că apărarea României nu se reduce la acțiuni militare, ci include și contribuțiile financiare ale cetățenilor, care permit statului să își dezvolte capacitățile de apărare.

„Noi, dacă ne putem cumpăra armament pentru armată, înseamnă că fiecare din oamenii ăștia care lucrează plătește un impozit pe salariu, care se duce la bugetul de stat, iar din banii aceștia noi, mai bine sau mai rău, îi folosim pentru apărarea țării noastre”, a afirmat Bolojan.

El a concluzionat că un cetățean responsabil reprezintă un pilon al echilibrului național, indiferent de mediul în care își desfășoară activitatea.

„În momentul în care ești un cetățean în adevăratul sens al cuvântului, respecți România și faci ceea ce trebuie pentru România”, a spus premierul.

Citeşte şi: Sinecuri la Guvern: Premierul Bolojan o trimite pe Ioana Ene Dogioiu în Consiliul de Administrație al Radioului

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Imagini incredibile din incinta hotelului din Saturn. Ce se întâmplase cu câteva zile înainte ca zeci de oameni să se îmbolnăvească
Fanatik.ro
Universitatea Craiova l-a prezentat oficial pe fundașul francez cu peste 150 meciuri la Guingamp, în Portugalia și Serbia. Update Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru românii care au carte de identitate. Cine sunt cei care trebuie să schimbe documentul în 15 zile. Amendă de până la 1.000 de lei pentru nerespectare
Playtech.ro
Ai plătit o factură, dar furnizorul spune că ai restanță. Documentele care te pot scuti de plată a doua oară
Adevarul
Un orădean, reținut după ce a fost filmat masturbându-se la fereastra apartamentului. Polițiștii au deschis anchetă
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Primele imagini de la priveghiul Ancăi Pandrea. Sicriul cu trupul actriței a fost depus la capelă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Damian Diniș, primarul unei comune din Hunedoara, și-a pierdut viața într-un tragic incident cu tractorul
iamsport.ro
Bombă! Puiu Popoviciu, negocieri cu o mare echipă din SuperLiga. Cu o avere de sute de milioane de euro, vrea să investească în fotbalul românesc
MediaFlux
Un nou avantaj pentru pensionari. Casa de Pensii lansează documentele digitale: e-talonul și decizia de pensionare
stirilekanald.ro
VIDEO Cresc prețurile la alimente și energie. Presiune tot mai mare pe bugetele românilor