Sfântul Apostol Andrei este considerat ocrotitorul românilor. A fost fiul lui Iona, un pescar sărac din Galileea. Împreună cu fratele său, Sfântul Apostol Petru, a călcat pe urmele tatălui, trăind din pescuit până când l-au auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul predicând în pustiul Iordanului și vestind venirea lui Mesia. Martor la botezul lui Iisus Hristos în apa Iordanului, Andrei l-a auzit pe Sfântul Ioan Botezătorul spunând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”.
„Pe când (Iisus) umbla pe lângă Marea Galileii, a văzut doi frați, pe Simon ce se numește Petru și pe Andrei, fratele lui, care aruncau mreaja în mare, căci erau pescari. Și le-a zis: Veniţi după Mine şi vă voi face pescari de oameni. Iar ei, îndată lăsând mrejele, au mers după El”, spune Sfântul Apostol și Evanghelist Matei.
Sfântul Andrei l-a însoțit pe Iisus Hristos prin Țara Sfântă, fiind martor la minunile Sale și impresionat de învățăturile Lui. Alături de ceilalți apostoli, a împărțit suferințele și umilințele prin care a trecut Mântuitorul, asistând la chinurile la care L-au supus iudeii. Împreună cu apostolii, s-a încredințat de Învierea Domnului, văzându-L înviat atât în prima zi, cât și după opt zile, precum și în Galileea, unde Iisus le-a poruncit să propovăduiască Evanghelia tuturor neamurilor.
Românii respectă cu strictețe o frumoasă tradiție pentru noaptea de Sfântul Andrei, care a fost transmisă din generație în generație încă de la daci.
Ziua Sfântului Andrei mai este intitulată şi Ziua lupului sau Gadinetul şchiop. Se ştie ce a simbolizat lupul pentru daci, dacă însuşi steagul lor avea înfăţişarea unui balaur cu cap de lup. Se credea şi încă se mai susține şi acum că, în ziua de 30 noiembrie lupul devine mai sprinten, îşi poate îndoi gâtul ţeapăn şi nimic nu scapă dinaintea lui. De aici şi credinţă că „îşi vede lupul coadă”.
În această sărbătoare, românii nu au voie să facă curățenie în casă, pentru a ține lupii departe de vite. Primejdia nu este numai pentru vite, ci şi pentru oamenii care îndrăznesc să plece la drum, în ziua când porneşte şi lupăria.
Tot din cauza lupilor nu se matură toată ziua, nu se da gunoiul afară, nu se rănesc grajdurile, nu se piaptănă, nu se face pomană şi nu se dă nimic cu împrumut. Dacă stăpânii casei nu muncesc, lupul nu se poate apropia.
Toate animalele vorbesc în acea noapte, iar cine le ascultă glasul, moare. La miezul nopții se deschid cercurile.
În credinţele poporului român de pretutindeni, în noaptea de către Sf. Andrei, pe 29 noiembrie, ies sau umblă strigoii. Cine sunt strigoii? Sunt spirite ale morţilor, care nu ajung în lumea de „dincolo” după înmormântare, sau refuză să se mai întoarcă „acolo” după ce îşi vizitează rudele, la marile sărbători calendaristice. Strigoii morţi devin foarte periculoşi pentru cei vii: iau viaţă rudelor apropiate, aduc boli, grindină şi alte suferinţe, conform Libertatea.
Strigoii, conform tradițiilor populare, pot provoca rele și acționează atât pe uscat, cât și pe apă, în diverse forme: de vite, de stupi, de ploi sau de foc. Ei se deplasează pe Pământ și pe ape, strigând sau miorlăind, călare pe obiecte neașteptate precum melita, coada de matură sau butoaie.
În unele regiuni, se crede că acești strigoi fură coasele și limbile de melita lăsate afară și merg la hotare să se lupte între ei. Femeile se asigură ca astfel de obiecte să nu fie lăsate la întâmplare. Se spune că strigoii dansează la răspântiile drumurilor până la cântatul cocoșilor și se bat și cu strigoii-vii, iar urmele conflictului se văd a doua zi sub forma zgârieturilor pe fețe.
Babele sau oamenii-strigoi, înainte de a ieși pe horn, se ung pe tălpi cu untură și uneori trag clopotele bisericii. Când nu au adversari, se duc la casele oamenilor, dar gospodinele se apără: consumă usturoi, se ung pe frunte, piept, spate și la încheieturi, și protejează ferestrele, ușile, hornurile, scările, clanțele ușilor, animalele și obiectele gospodărești.
În unele zone, usturoiul este trecut mai întâi prin funingine, iar hornurile sobelor sunt astupate. Dacă strigoii nu găsesc intrare, încearcă să-i cheme afară pe cei din casă, întrebând de la fereastră: „Ai mâncat usturoi?”. Dacă omul răspunde, strigoiul îl mutește; dacă tace, continuă căutarea la alții care nu s-au protejat.
Fetele la vârsta măritișului abia aşteaptă venirea serii că să-şi poată află ursitul în timp ce femeile se ocupă de protecţia casei şi a gospodăriei pentru tot anul ce va urmă.
Că să şi reuşească aceste lucruri, atât fetele cât şi femeile, trebuie să parcurgă ritualuri tradiţionale a căror vechime încă nu a fost stabilită cu exactitate de către specialiştii în folclor şi etnologie.
Pentru a ştii cine le va fi soţ, fetele apelează la celebra turtă din aluat foarte sărat, care după ce este gata de frământat sfârşeşte coaptă pe cărbuni încinşi. Jumătate este mâncată înainte de culcare pentru a face sete, iar cealaltă jumatat pusă în ştergar sub pernă până dimineaţă. Visul în care un tânăr vine să-i aducă apă de băut tinerei fete, va fi visat numai dacă măritişul va avea loc în perioada ce urmează postului.
Dacă viitorul soţ refuză să apară în vis cu apă de băut, atunci faţă respectivă va trebui să mai aştepte. Pe cât de nerăbdătoare sunt fetele să pună în practică acest obicei, pe atât de ocupate sunt mamele şi bunicile lor, cu alte îndeletniciri ce trebuiesc făcute numai în ajun de Sf. Andrei.