În fabricile tradiționale din Pleșcoi sezonul rece marchează începutul producției pentru celebrii cârnați, care sunt preparați după o rețetă transmisă din generație în generație. Clienții carmangeriilor din Pleșcoi spun că produsele preparate chiar la ele „acasă” sunt unice.
În județul Buzău, numărul producătorilor care respectă în totalitate procesul tradițional este tot mai mic.
Cârnații de Pleșcoi sunt renumiți pentru rețeta tradițională din carne de oaie (uneori cu vită), condimentată puternic cu ardei și usturoi, afumată natural cu lemn de fag, ceea ce le conferă o culoare specifică, un gust intens și o putere de conservare crescută. Este un produs protejat de marcă în UE, recunoscut național și internațional.
„În primul rând trebuie se avem cel puțin 70% carne lucru oaie și 30% carne lucru vită. Putem avea și 90% oaie și 10% vită, în funcție de cât de grasă este carnea”, spune un proprietar de carmangerie, pentru România TV.
„Folosim doar fag, doar lemn fag. Este de esență tare și are o aromă deosebită și o culoare mult mai deosebită pe produs„, spune un producător.
Pe măsură ce se apropie sărbătorile, cererea explodează, iar atelierele lucrează la capacitate maximă. Între 800 de kilograme și o tonă de produse pleacă zilnic către cumpărători.
„Se cumpără înainte de Crăciun și de Paște, suntem nedormiți, lucrăm încontinuu„, spune proprietarul carmangeriei.
În jurul cârnaților de Pleșcoi circulă mai multe legende. Prima susţine că Pleşcoii erau nişte simpli cârnaţi de casă din oaie, iuţi, uscaţi şi afumaţi, produşi în gospodăriile de pe Valea Buzăului. Până când Napoleon, în retragere după campania dezastruoasă din Rusia, s-ar fi oprit o noapte la Buzău, în casa unui boier care i-a pus împaratului pe masă ce-a considerat el mai bun: ţuică din zonă, babici şi Pleşcoi. Napoleon s-a îndrăgostit aşa de tare de cârnaţii cu pricina, încât, la întoarcere în țara natală, a luat cu el mai multe kilograme de Pleşcoi, potrivit carnatiplescoi.ro
Potrivit unei a doua legende, reţeta cârnaţilor de Pleşcoi aparţine zarzavagiilor sârbi care s-au stabilit în zonă în secolul XIX şi care-au adus acolo şi reţeta de babic (pentru cunoscători, nu există nicăieri babic mai bun decât cel de Buzău). Nemulţumiţi de gustul cărnii de oaie din regiune, care era mult diferit de cel de-acasă, sârbii ar fi decis să-şi condimenteze foarte puternic cârnaţii, să-i afume şi să-i usuce până la consistenţa unor bucăţi de lemn.