Bugetul pe 2026, aprobat de Senat. Salarii plafonate, mai puțini bani pentru cheltuieli de personal și investiții limitate

Senatul României a adoptat marți, 23 decembrie, bugetul pentru anul 2026, descris de forul legislativ drept „un buget construit pe principii de responsabilitate în cheltuirea banului public, control strict al costurilor și prioritizarea cheltuielilor absolut necesare pentru funcționarea instituției”.
Cătălina Burghelea
23 dec. 2025, 15:16
Bugetul pe 2026, aprobat de Senat. Salarii plafonate, mai puțini bani pentru cheltuieli de personal și investiții limitate

Potrivit comunicatului oficial, bugetul total al Senatului pentru anul viitor este de 279,9 milioane de lei, înregistrând o creștere moderată față de anul precedent, generată în principal de inflație și de obligații legale care nu pot fi evitate. Senatul amintește că bugetul aprobat la începutul anului 2025 a fost de 276,9 milioane de lei, iar după rectificarea bugetară a ajuns la 264 milioane de lei.

Cheltuieli de personal mai mici decât în 2025

Un element central al bugetului pentru 2026 îl reprezintă reducerea cheltuielilor de personal. Acestea sunt estimate la 186,3 milioane de lei, cu aproape 9 milioane de lei mai puțin decât nivelul aprobat inițial pentru anul 2025.

Potrivit Senatului, bugetul alocat acestui capitol nu prevede creșteri de personal și nu introduce beneficii noi, acoperind exclusiv drepturile stabilite prin lege pentru senatori și angajații instituției. Totodată, este menționată diminuarea cu 10% a sumei forfetare acordate parlamentarilor, măsură care, potrivit instituției, reflectă „un angajament concret pentru diminuarea cheltuielilor și utilizarea responsabilă a fondurilor publice”.

Pentru capitolul „Bunuri și servicii” a fost alocată suma de 36,9 milioane de lei, destinată exclusiv cheltuielilor curente necesare funcționării Senatului. Conform comunicatului, acești bani sunt folosiți pentru utilități (energie electrică, termică, apă) pentru partea din Palatul Parlamentului administrată de Senat; întreținerea și funcționarea parcului auto (carburanți, reparații strict necesare); materiale și servicii indispensabile activității legislative (papetărie, servicii IT, mentenanță); deplasări în țară și în străinătate, exclusiv pentru activități parlamentare; cheltuieli de protocol și reprezentare. Instituția precizează că majorarea sumei alocate acestui capitol reflectă creșterea prețurilor la utilități și servicii, „nu extinderea activității”.

Vezi și S-a dat votul final pe noua lege a pensiilor private. Măsură decisivă după decizia CCR pentru eliminarea discriminării și protejarea echității între pensionari

Alte capitole bugetare

La capitolul „Alte transferuri” sunt prevăzute 2,8 milioane de lei, bani destinați achitării cotizațiilor României la organismele parlamentare internaționale din care Parlamentul face parte, obligație care revine Senatului în anul 2026, conform înțelegerii dintre cele două Camere.

Pentru „Asistență socială” este alocată suma de 25,2 milioane de lei, destinată exclusiv indemnizațiilor pentru limită de vârstă, acordate conform legislației în vigoare, fără beneficii suplimentare.

Bugetul pentru investiții se ridică la 20,8 milioane de lei, fiind mai mic decât cel din anul anterior. Fondurile sunt alocate pentru reparații capitale la Palatul Parlamentului (fațade, terase, scări), precum și pentru echipamente, programe informatice și alte dotări strict necesare desfășurării activității.

Citește și Ordonanța ”trenuleț” păstrează taxa pe stâlp pentru companii și în 2026, urmând să o elimine în 2027. Ce alte taxe mai prevede documentul

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Jucătorii au refuzat să se antreneze! Mesaj fără precedent al șefilor pe grupul de WhatsApp: „Cine vrea, e așteptat să rezilieze”
Capital.ro
Avertizare meteo de ultimă oră! Ploi abundente și rafale de până la 90 km/h. Ce regiuni sunt vizate
Playtech.ro
Salariul unui profesor care predă la sat. Ce bani poate primi în plus față de un cadru didactic din oraș
Adevarul
26 de județe ar putea dispărea din România. Cum ar arăta noua hartă administrativă și ce s-ar întâmpla cu Bucureștiul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
NEWS ALERT O cabană din stațiunea Straja a fost cuprinsă complet de foc
iamsport.ro
”Cred că o să mor!”. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu Tavi Popescu în episodul cu gaz ilariant. Dezvăluiri cutremurătoare: ”Avea buzele vinete”
MediaFlux
Doar 15 județe rămase în urma reformei administrative propuse de PSD. Cum ar arăta harta României
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România