Autostrada „Unirii” A8 intră în linie dreaptă. Ministrul Transporturilor: „Începutul lui 2026 va însemna și startul etapei de proiectare pentru această autostradă atât de așteptată”

Pas important pentru Autostrada A8. Ministrul Transporturilor a anunțat că s-au găsit firmele care vor supraveghea șantierele pe toată zona de munte, între Sărățeni și Pipirig. Ultimul contract a fost atribuit unei asocieri româno-turce, ceea ce înseamnă că acum există responsabili de verificare pentru toți cei 116 kilometri, o zonă extrem de dificilă, plină de tuneluri și poduri.
Andrei Ene
24 dec. 2025, 22:53
Autostrada „Unirii” A8 intră în linie dreaptă. Ministrul Transporturilor: „Începutul lui 2026 va însemna și startul etapei de proiectare pentru această autostradă atât de așteptată”

Proiectul Autostrăzii A8, care va lega Moldova de Transilvania, avansează. Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a transmis miercuri că s-a încheiat procedura pentru desemnarea firmelor care vor verifica lucrările pe întreaga secțiune de munte, de la Sărățeni la Pipirig. Practic, acum există contracte de supraveghere atribuite sau semnate pentru toți cei 116 kilometri care trec prin județele Mureș, Harghita și Neamț.

Autostrada „Unirii” A8 intră în linie dreaptă

Ultimul contract atribuit pentru Autostrada A8 a fost cel pentru tronsonul Sărățeni-Joseni, lung de peste 32 de kilometri. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a ales o echipă formată dintr-o firmă din România și una din Turcia, care a cerut aproximativ 51,4 milioane de lei pentru serviciile sale. Dacă nu se depun contestații, contractul poate fi semnat imediat.

Citește și : Metrorex va dota, în premieră în România, mai multe stații cu parapeți anti-suicid

Ministrul Transporturilor a explicat situația pe pagina sa de Facebook „Autostrada ,,Unirii” A8: contracte pentru supervizarea lucrărilor pe toate loturile secţiunii montane Sărăţeni-Pipirig. Am făcut, astăzi, un alt pas important pentru derularea lucrărilor de proiectare şi execuţie ale Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ, odată cu finalizarea atribuirii contractelor de supervizare pentru secţiunea de munte Sărăţeni-Pipirig (116 km). Astfel, toate cele patru loturi ale Autostrăzii ,,Unirii” din judeţele Mureş, Harghita şi Neamţ au contracte atribuite sau semnate pentru supervizarea lucrărilor”.

Misiunea acestor firme este esențială pentru că traseul este unul foarte complicat. Nu este suficient să se toarne asfalt, ci trebuie verificate structuri complexe, precum poduri uriașe și tuneluri săpate în stâncă. Tot săptămâna aceasta s-a stabilit și cine va supraveghea cel mai dificil lot, Grințieș-Pipirig, unde contractul de supervizare a fost câștigat o asociere româno-slovacă.

„Rolul supervizorului este unul deosebit de important pentru că va monitoriza proiectarea şi execuţia lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor şi a echipamentelor folosite, provocările tehnice fiind semnificative: 180 de poduri şi pasaje şi 38 de tuneluri fiind prevăzute pe acest traseu”, a mai precizat Ciprian Şerban.

Pe partea de construcție propriu-zisă, lucrurile sunt deja stabilite: toate contractele au fost semnate anul acesta, valoarea totală fiind uriașă, de 18 miliarde de lei. Șantierele vor fi vizibile de anul viitor, când începe proiectarea tehnică. Banii sunt asigurați din fonduri europene și de la bugetul de stat.

Reprezentanții CNIR au oferit detalii despre termene: „Finanţarea este asigurată din fonduri europene, Programul Transport 2021-2027 şi de la Bugetul de Stat, iar durata totală este de 118 luni, din care 54 de luni pentru proiectare şi execuţie şi 60 de luni pentru garanţia lucrărilor. Rolul supervizorului este unul deosebit de important pentru ca va monitoriza proiectarea şi execuţia lucrărilor, conformitatea acestora, calitatea materialelor şi a echipamentelor folosite”.

Ca să ne dăm seama cât de grea este lucrarea, doar pe bucata Sărățeni-Joseni, constructorii, grupul UMB împreună cu o firmă din Bosnia, au de ridicat 39 de poduri și pasaje și de săpat 3 tuneluri. Practic, jumătate din lungimea acestui lot va fi compusă doar din aceste structuri suspendate sau subterane. Aici, proiectarea va începe pe 30 martie 2026.

Citește și : Unde și cât timp pot fi folosite tichetele de călătorie pentru pensionari. Se pot folosi și pentru autobuz?

În cele din urmă, Ciprian Șerban transmite că anul 2026 va însemna începutul etapei de proiectare pentru Autostrada „Unirii” A8.

„Anul acesta, la Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, au fost semnate toate cele patru contracte pentru construirea secțiunii de munte a Autostrăzii A8, contracte cu o valoare de 18 miliarde lei, iar începutul lui 2026 va însemna și startul etapei de proiectare pentru această autostradă atât de așteptată.”, își încheie ministrul postarea.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
De ce întorceau bunicile vasele cu gura în jos înainte de Postul Crăciunului. Obiceiul vechi din satele românești
Fanatik.ro
Edi Iordănescu a intrat în negocieri cu o echipă istorică din Anglia! Primul interviu a avut deja loc. FANATIK a obținut toate detaliile
Capital.ro
Populația României continuă să scadă. Numărul deceselor a fost de 1,4 ori mai mare decât cel al nașterilor
Playtech.ro
Iarna își face apariția în România. Unde sunt prognozate 10 zile consecutive cu ninsoare și când se răcește iar vremea
Adevarul
Războiul din Ucraina se mută sub pământ: rușii se strecoară prin conducte de gaze, ucrainenii trimit roboți
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Andrei, tânărul de 21 de ani înjunghiat mortal de tatăl vitreg. Mama lui luptă pentru viață pe patul de spital
iamsport.ro
Becali l-a sunat pe fotbalistul aflat în cantonamentul naționalei și l-a chemat la FCSB: ”Vin!”
MediaFlux
Proiect în Parlament. Românii ar putea scăpa de deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România