După ce Nicușor Dan a anunțat schimbarea șefilor de parchete, DNA a publicat corupții anchetați în decembrie

Direcția Națională Anticorupției a prezentat dosarele finalizate în decembrie 2025. Astfel, 70 de inculpați au fost trimiși în judecată pentru fapte de corupție, abuz în serviciu, mită, fals în declarații și acces ilegal la sisteme informatice.
Alina Costache
09 ian. 2026, 12:55
După ce Nicușor Dan a anunțat schimbarea șefilor de parchete, DNA a publicat corupții anchetați în decembrie

Direcția Națională Anticorupție (DNA) a făcut publică o selecție a dosarelor finalizate în decembrie 2025, care nu au fost mediatizate la zi. În aceste cazuri, procurorii anticorupție au dispus trimiterea în judecată sau sesizarea instanței cu acord de recunoaștere a vinovăției pentru 70 de inculpați. Faptele investigate includ corupție, trafic de influență, luare și dare de mită, abuz în serviciu, fals și acces ilegal la sisteme informatice, potrivit comunicatului oficial, citat de Ziare.com.

Președintele României, Nicușor Dan, a declarat marți, 6 ianuarie 2026, la Paris, că urmează să fie demarată procedura de selecție pentru desemnarea noilor conduceri ale Parchetului General, DNA și DIICOT.

„În ceea ce privește șefii de parchete, aici, din nou, este o procedură, care va fi lansată în zilele următoare, în care procurori care doresc să exercite aceste funcții de conducere își vor depune CV-urile, ministrul Justiției va înainta și președintele, la rândul său, va numi sau va trimite înapoi. Dată fiind această procedură, cred că și aici este firesc să existe o consultare între președinte și prim-ministru”, a precizat președintele.

Citește și: Un fost ministru al Economiei: ”Domnul Ilie Bolojan a folosit acel capital politic pe care l-a avut la început pentru a creşte taxele, nu pentru a face reformă”

Ce a făcut DNA în decembrie

1. Dosare de abuz în serviciu și fals cadastral în București și Constanța

Notarul public Andrei Anghel, împreună cu executorul judecătoresc Iulian-Ilie Coșoreanu, avocatul M.C.R. și inginerul cadastral C.M.E., au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate la falsificarea documentației cadastrale privind un imobil din București. Conform procurorilor, prin aceste acțiuni, suprafața terenului ar fi fost majorată ilegal, generând un prejudiciu de peste 855.000 de lei pentru Municipiul București. Dosarul a fost înaintat Curții de Apel București.

2. Acces ilegal la sisteme informatice și divulgare de informații secrete

Comisarul-șef de poliție Cristinel Stanciu și soția sa, angajată bancară, au fost trimiși în judecată pentru acces ilegal la sisteme informatice și divulgarea informațiilor secrete, folosite în beneficiul unor societăți comerciale deținute de familie. Alte persoane implicate au fost cercetate pentru mărturie mincinoasă. Dosarul se află la Tribunalul București.

3. Abuz în serviciu la Primăria Bacău

Directorul Agenției de Dezvoltare Locală Bacău, Anghel Constantin Adrian, alături de doi funcționari și reprezentantul firmei Direct Sound S.R.L., au fost trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și complicitate. Aceștia sunt acuzați că au trucat procedurile de achiziții publice pentru proiectul „Cinema Orizont”, provocând un prejudiciu de aproape 300.000 de lei. Dosarul este în prezent pe rolul Tribunalului Bacău.

4. Mită și trafic de influență la A.R.S.V.O.M. și Ministerul Transporturilor

Fostul director al Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, Daniel Manole, și-a recunoscut vina într-un dosar ce avea ca obiect luarea de mită, în legătură cu contracte pentru achiziția de nave speciale. Alți doi administratori de firmei au fost trimiși în judecată, în același dosar, pentru trafic și cumpărare de influență. Manole Daniel a primit o pedeapsă de 3 ani cu suspendare și va presta muncă neremunerată în folosul comunității. Dosarul se află la Tribunalul Constanța.

5. Luare de mită la AJOFM Bistrița-Năsăud

Directorul executiv al AJOFM Bistrița-Năsăud, Otilia Râpan, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită, iar administratoarea societăților care a plătit mita, C.E.F., pentru dare de mită, legat de subvenții pentru angajarea șomerilor. Dosarul se află la Tribunalul Bistrița-Năsăud.

6. Concursuri trucate la Spitalul Județean Botoșani

Fosta manageră a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Livia Mihalache, a fost trimisă în judecată pentru luare de mită și trafic de influență în cadrul unor concursuri de angajare, cauzând prejudicii angajaților și spitalului. Dosarul se află la Tribunalul Botoșani.

7. Trafic de influență în Ilfov

O.S., persoană fără calitate specială, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, după ce a pretins și primit sume și bunuri de la martori pentru a influența un agent de poliție într-un dosar penal.

8. Licitații trucate în comuna Ungureni, Botoșani

Primarul Ilie Ivanache și administratorul public Rareș Batîr au fost trimiși în judecată pentru luare de mită și folosirea neautorizată a informațiilor, favorizând o societate la o licitație de lucrări publice.

9. Adeverințe de vechime false în Brăila

40 de persoane, inclusiv un funcționar public și foști arhivari, au fost trimise în judecată pentru corupție și fals în legătură cu eliberarea de adeverințe false de vechime în muncă, în scopul obținerii ilegale de pensii.

10. Fraudă la obținerea permisului auto în Cluj

G.A.P., director al unei școli de șoferi, a fost trimis în judecată pentru trafic de influență, luare de mită, fals și înșelăciune, după ce ar fi întocmit dosare false pentru persoanele care obțineau permisul fără a susține examenul legal.

11. Fonduri europene fraudate de militari și experți AFIR

Soldatul Emil Bârlădeanu și patru experți AFIR au fost trimiși în judecată pentru obținerea ilegală și schimbarea destinației fondurilor europene și fals intelectual, cauzând un prejudiciu de peste 172.000 lei.

12. Fonduri europene false la Brașov

C. C. I., reprezentant al unei întreprinderi individuale, a fost trimis în judecată pentru folosirea de documente false în vederea obținerii de fonduri europene, în formă continuată.

Citește și: Trucul ieftin și rapid care îi salvează pe șoferi în diminețile geroase. Cum să scapi de gheața de pe oglinzile retrovizore în două secunde