Protest al fanilor Rapid la sediul LPF. „Într-o meritocraţie aţi fi la puşcărie”

Aproape 100 de suporteri rapidişti au protestat, luni după-amiază, în faţa sediului LPF, cerând demisia preşedintelui acestui for, Dumitru Dragomir, şi a şefului FRF, Mircea Sandu.
Romania TV
12 aug. 2013, 16:47
Protest al fanilor Rapid la sediul LPF.

Aproximativ 100  de suporteri rapidişti s-au adunat, luni după-amiază, în faţa sediului LPF, solicitând demisia preşedintelui Dumitru Dragomir, pe care îl consideră principalul vinovat pentru faptul că gruparea giuleşteană a ajuns în eşalonul secund, după ce a fost retrogradată de TAS după două etape disputate în Liga I.

Suporterii au scandat injurii la adresa şefilor fotbalului românesc, dar şi a fostului acţionar majoritar al FC Rapid, George Copos. Printre scandările şi bannere-le afişate s-au numărat „Mitică, la puşcărie”, „Demisia”, „Ar fi bine să plecaţi, fotbalul să nu-l stricaţi”, „Mitică eşti vinovat pentru tot ce s-a întâmplat”, „LPF şi FRF aceeaşi mizerie”, De la Digi bani aţi luat şi baraje aţi inventat” şi au afişat următoarele bannere: „Într-o meritocraţie aţi fi la puşcărie”, „17=18=20, ce mai urmează?”, „Ultimul compromis: demisia”, „UEFA, wake up”, „Noi când greşim plătim, voi când greşiţi fugiţi” şi „Mafia”.

CITEŞTE ŞI: Scandal de CORUPŢIE la vârful fotbalului românesc. DEZVĂLUIRILE care îi CLATINĂ scaunul lui Dragomir

De asemenea, suporterii au scandat şi împotriva actualilor proprietari ai clubului giuleştean, Nicolae Cristescu şi Adrian Zamfir, pe care îi acuză că îşi doresc ca Rapidul să evolueze în Liga I doar pentru a primi banii din drepturile de televizare. „Cristescu şi cu Zamfir atârnă la Dragomir”, au scandat suporterii prezenţi la protest.

Protestul este aprobat de Primăria Capitalei, suporterii având dreptul să-şi manifeste nemulţumirile la adresa conducătorilor fotbalului până la ora 21.00. La sediul LPF sunt prezenţi şi aproximativ 15 jandarmi care asigură ordinea. Un protest similar va avea loc şi marţi, tot în intervalul 18.00 – 21.00, în faţa sediului Federaţiei Române de Fotbal.

Tot pentru a protesta faţă de conducerile FRF şi LPF, aproximativ 20 de suporteri ai FC Rapid au intrat, în 7 august, la ora 18.00, în greva foamei la Stadionul Giuleşti-Valentin Stănescu. Ei spun că nu vor înceta acest protest decât atunci când vor demisiona şefii fotbalului românesc. Unul dintre ei a leşinat, luni, şi a avut nevoie de îngrijiri medicale.

TAS a obligat, la 2 august, Federaţia Română de Fotbal să înregistreze CS Concordia Chiajna în campionatul Ligii I pentru sezonul 2013/2014, în locul SC FC Rapid SA. Instanţa de la Lausanne a anulat astfel decizia luată de Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal în 6 iulie 2013, cu privire la meciul de baraj dintre CS Concordia Chiajna şi SC FC Rapid SA. Hotărârea TAS a fost pusă în practică, la 5 august, de Comitetul de Urgenţă al FRF.

Numărul de echipe din Liga I a reprezentat un subiect de dispută în această vară între FRF şi LPF. Şeful de la Casa Fotbalului, Mircea Sandu, dorea 17 echipe în Liga I, câte au rămas după acordarea licenţelor, în timp ce preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a susţinut un sistem cu 18 echipe pentru a evita o diminuare a sumei care revine anual cluburilor din vânzarea drepturilor TV.

Decizia finală a aparţinut Comitetului Executiv al FRF, care a hotărât, la propunerea lui Dumitru Costin, reprezentantul AFAN, disputarea unui meci de baraj pentru menţinerea în primul eşalon, între echipa Rapid, care nu a îndeplinit criteriul financiar din manualul de licenţiere, şi Concordia Chiajna, formaţia retrogradată sportiv cel mai bine clasată (locul 15 în sezonul precedent).

Concordia s-a adresat Tribunalului de Arbitraj Sportiv (TAS) pentru revocarea hotărârii cu privire la disputarea barajului cu Rapid, contestând totodată dreptul echipei giuleştene de a juca în primul eşalon, în condiţiile în care nu are licenţă.

Ilfovenii au jucat, totuşi, meciul de baraj, pierdut cu scorul de 1-2 după prelungiri, la 13 iulie.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Mesajul emoționant transmis de mama Rebecăi, fetița din Bacău care și-a pierdut viața: „Îngerașul meu…”
Fanatik.ro
Craiova, condamnată la calificare! Șumudică, anunț ferm: „Dacă-i scoate KuPS, e dezastru!”
Capital.ro
Vești bune pentru mamele din România. Se reduce vârsta de pensionare. Cine beneficiază
Playtech.ro
Facturile la energie ar putea crește. Primul lucru pe care trebuie să-l verifici în contract pentru a afla dacă vei plăti mai mult
Adevarul
Europa are o "fereastră rară" să-l pună pe Putin la zid, dar riscă să o rateze din nou
wowbiz.ro
„Să vă rugați pentru mine, am 5 tumori” Alina Pușcău, în lacrimi! Modelul internațional a lansat un apel, după ce a fost diagnosticată cu o boală gravă
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat dat dispărut din aprilie a fost găsit ÎNGROPAT în curtea... Vezi mai mult
iamsport.ro
De la finalele Champions League la afaceri în energie. Cum și-a construit Adrian Ilie viața după fotbal
MediaFlux
Horoscop 6 august. Ziua în care adevărul iese la suprafață. Zodiile care iau decizii importante și cele care primesc o surpriză neașteptată
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România