Incendiu în cartierul Militari din Bucureşti. O femeie a murit

O femeie a murit într-un incendiu izbucnit, marţi, într-un imobil de pe strada Porumbelului din Capitală, care a cuprins aproximativ 200 de metri pătraţi din acoperişul clădirii.
Iulian Tudor
13 aug. 2013, 09:25
Incendiu în cartierul Militari din Bucureşti. O femeie a murit

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat că o persoană a sunat la numărul de urgenţă 112, în jurul orei 11.35, şi a anunţat că la o clădire de pe strada Porumbelului nr. 24 a izbucnit un incendiu, potrivit Mediafax.

Pompierii au intervenit cu patru autospeciale de stingere, una de prim ajutor şi una de descarcerare, a precizat Daniel Vasile.

Flăcările au cuprins aproximativ 200 de metri pătraţi din acoperiş, pompierii reuşind să stingă incendiul după aproximativ 30 de minute.

Reprezentanţi ai Poliţiei au precizat că în imobil a fost găsită decedată o femeie în vârstă de aproximativ 30 de ani, care avea probleme locomotorii.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Gigi Becali a aruncat „bomba”: „Mircea Lucescu a vrut să vină la FCSB”. De ce picat mutarea
Capital.ro
Nu ai folosit tot concediul de odihnă din 2026? Ce obligație are angajatorul pentru zilele rămase
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT