Incendiu puternic în București. A fost emis RO-Alert

Un incendiu puternic a izbucnit în noaptea de joi spre vineri în București. Pompierii au intervenit cu peste 20 de autospeciale, iar autoritățile au emis Ro-Alert din cauza degajărilor mari de fum.
Loredana Brumă
14 aug. 2026, 07:10
Incendiu puternic în București. A fost emis RO-Alert

Incendiu puternic în București. Flăcările au cuprins în noaptea de joi spre vineri o hală de pe strada Marginei din Sectorul 1 al Capitalei. Pompierii au intervenit de urgență pentru stingerea flăcărilor.

Incendiu puternic în Bucurști. Pompierii au intervenit cu peste 20 de autospeciale

Pompierii au intervenit de urgență cu peste 20 de autospeciale de stingere, reuşind să localizeze flăcările. Din cauza degajărilor foarte mari de fum, oamenii din zonă au fost treziți de mesajele Ro-Alert.

„La sosirea primelor echipaje, incendiul se manifesta în interiorul halei, cu flacără deschisă, degajări mari de fum şi posibilităţi de propagare. Intervenim cu 20 de autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, o autospecială de descarcerare şi două echipaje SMURD”, a anunţat ISU Bucureşti-Ilfov.

Potrivit reprezentanților ISU București, incendiul a fost localizat pe aproximativ 500 de mp. Acesta s-a manifestat la o hală compartimentată, cu destinaţii multiple (depozitare şi reparaţii).

În continuare, pompierii lucrează pentru lichidarea ultimelor focare.

Citește și Evacuări masive în Halkidiki, incendiile au cuprins insula preferată de turiștii români. Oamenii fug din calea flăcărilor, peste 100 de pompieri intervin VIDEO

DailyBusiness
Cine ar putea fi potențialii candidați la președinție la alegerile din 2028 în SUA
Spynews
ANM a emis cod galben de furtuni. Averse torențiale, vijelii și grindină în mai multe zone
Fanatik.ro
Mihai Stoica, dezvăluire emoționantă despre fiica lui, Teodora: „Nu pot să plec când tu ești arestat!”
Capital.ro
O casă de poveste în care timpul pare să fi rămas pe loc, scoasă la vânzare. Cât costă 
Playtech.ro
Cât au ajuns să coste lemnele de foc înainte de sezonul rece. Românii au început deja să-și facă provizii
Adevarul
La vânătoare de Erthesina fullo, o ploșniță care amenință noi teritorii. „Exemplarul este mai valoros decât fotografia”
wowbiz.ro
Valentin Sanfira, primul interviu la 6 luni de la divorț. Ce spune despre perioada care i-a schimbat viața: „Am învățat că mă pot vindeca singur”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Carnagiu în Alpii elvețieni! Mai multe persoane și-au pierdut viața după ce un autocar s-a răsturnat
iamsport.ro
Mitică Dragomir a dat verdictul despre posibilul nou investitor de la Rapid: ”Are o avere de 500 de milioane de euro”
MediaFlux
Răsturnare de situație privind moartea generalului Dorin Ioniță. Motivul pentru care s-a împușcat de fapt
stirilekanald.ro
Centrala de la Cernavodă rămâne închisă! Dunărea nu are suficientă apă: „În următoarele zece zile nu vom avea suficientă apă pe Dunăre ca să putem porni” Planul Guvernului