Vremea rămâne călduroasă, dar apar ploile şi descărcările electrice. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Meteorologii prognozează pentru zilele următoare vreme călduroasă, caniculară chiar în unele zone ale ţării, cu temperaturi maxime de până la 37 de grade Celsius. De joi, îşi vor face apariţia şi ploile însoţite de descărcări electrice, grindină şi intensificări ale vântului.  
Marilena Vili
13 aug. 2013, 14:34
Vremea rămâne călduroasă, dar apar ploile şi descărcările electrice. VEZI PROGNOZA PE TREI ZILE

Miercuri, căldura nu cedează. Oltenia, Muntenia, Banatul, Dobrogea şi sudul Moldovei au parte de caniculă în toată puterea cuvântului, cu valori şi de 37 de grade în Lunca Dunării, în timp ce spre nordul Moldovei aerul este de-a dreptul respirabil, cu valori de 26 de grade. Pe de altă parte, ploile de vară, cu fulgere, tunete şi descărcări electrice revin în peisajul meteo al zilei în nordul, centrul şi sud-vestul ţării. Vorbim iar de cantităţi serioase de apă, şi de peste 20 de litri pe metru pătrat, iar grindina nu va lipsi nici ea.

Bucureştenii fierb şi ei miercuri la foc iute. Maxima atinge 35-36 de grade, vântul abia dacă adie, iar soarele nu se întâlneşte cu niciun nor aducător de ploaie. Presiunea atmosferică rămâne în jurul valorii de 755 mm Hg.

Joi, temperatura aerului va marca o scădere în majoritatea regiunilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 de grade în nordul Moldovei şi 34 de grade în Lunca Dunării. În zona de munte precum şi în Banat, Oltenia, Transilvania şi nordul Moldovei vor fi înnorări temporare şi local averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În celelalte regiuni cerul va fi variabil, iar aceste fenomene vor fi pe arii restrânse. Vor fi condiţii de grindină, iar izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate.

Şi în Bucureşti temperatura aerului va marca o scădere, astfel încât temperatura maximă va fi în jur de 31 de grade. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări şi trecător averse şi descărcări electrice după-amiaza şi seara. Vântul nu are excese.

Vineri, în jumătatea de vest a ţării şi la munte temporar cerul va avea înnorări accentuate şi local vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de manifestări se vor semnala izolat. Vântul va avea unele intensificări în partea de sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 de grade în Bucovina şi estul Transilvaniei şi 32 de grade în sudul Munteniei şi vestul Dobrogei.

În Capitală, ziua de vineri se anunţă însorită şi plăcută din punct de vedere termic. Vântul adie din când în când, iar temperatura maximă va fi de 30…31 de grade.

Ultimele două zile ale săptămânii şi începutul săptămânii viitoare vor aduce o vreme călduroasă în cea mai mare parte a ţării, cu valori termice peste normalul perioadei, cu precădere în vestul şi în sudul ţării. Sunt aşteptate maxime cuprinse între 25 şi 34 de grade, cu cele mai ridicate valori în zonele de câmpie. Vor fi puţine ploi în weekend, cel mai probabil în vestul ţării şi în zona de munte, dar primele zile ale săptămânii viitoare vor aduce o probabilitatea mai mare pentru averse cu tunete şi fulgere în regiunile vestice, nordice şi centrale.

Dacă aveţi în plan un nou strat de bronz marin pentru astăzi, meteorologii vă încurajează. Vremea este extrem de caldă la malul mării. Maximele depăşesc orice aşteptări, aşa că vorbim de o amiază cu valori de la 30 la 33 de grade Celsius, în condiţiile în care nici în apa mării nu prea sunt şanse de prea multă răcoare, cu cele 25-27 de grade de la ţărm.

De ceva mai multă acţiune vor avea parte turiştii care au pornit spre munte. Vremea devine aici instabilă. Ploile torenţiale cu vânt, descărcări electrice şi căderile de grindină vor ocupa arii extinse din Carpaţii Occidentali şi nordul Carpaţilor Orientali, dar ploile nu vor lipsi nici din restul zonei montane. E drept, tot cald este şi aici, astfel mercurul va indica la amiază de la 18 grade pe Ceahlău spre 22-23 de grade la Sinaia şi Păltiniş şi 25 de grade la Predeal.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, o informare meteorologică de caniculă şi disconfort termic, valabilă în zilele de 13 şi 14 august.

CITEŞTE ŞI PROGNOZA PE DOUĂ SĂPTĂMÂNI

DailyBusiness
Palatul Parlamentului, fără apă timp de 3 zile. Lucrări urgente la rețeaua internă
Spynews
Femeie, moartă în frig după ce a fost bătută și dată afară din casă de concubin. Avea 36 de ani
Fanatik.ro
Gigi Becali îl bagă în ședință pe Darius Olaru după FC Argeș – FCSB 1-0: „O să-l sun să îl rog asta!”
Capital.ro
Medicamentele care te lasă fără permis de conducere. Pot influența testele antidrog: Conțin substanțe similare unor droguri
Playtech.ro
Cea mai importantă ramură dintr-un pom: la ce să fii atent când tai copacii din grădină
Adevarul
Câte kilograme sunt normale și de ce greutatea ideală nu există. Medic: „Circumferința taliei poate spune mai mult decât cântarul”
wowbiz.ro
Mădălin Ionescu, în doliu! Fostul prezentator TV a făcut anunțul trist: „A sfârșit discret, în somn”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sergiu, tânărul împușcat în Italia a fost înmormântat! Imaginile DURERII cu momentul în care mam... Vezi mai mult
iamsport.ro
BREAKING | Rivala din SuperLiga 'încearcă să îl deturneze' pe Moruțan din drumul spre Rapid: 'Așa am auzit'
MediaFlux
Vouchere de vacanță 2026. Noi modificări pentru angajați. Cum vor putea fi folosite
stirilekanald.ro
Mama lui Sergiu Țârnă, sfâșiată de durere după moartea tânărului. Mesajul dureros transmis polițistului criminal: ”Mi-au rupt sufletul”
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend