„Turul 2 înapoi!” Parlamentarii suveranişti nu au aflat de ce s-au anulat alegerile în comisia din Parlament. Şoşoacă: „S-a dat girul unor alegeri lovite de nulitate absolută”

În aşteptarea documentului de la Cotroceni despre motivele anulării alegerilor, parlamentarii suveranişti încearcă să afle propriul adevăr printr-o comisie parlamentară.
Viorel Dobran
31 ian. 2026, 14:41

După cinci zile de audieri publice privind anularea alegerilor prezidențiale președinta Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții din Camera Deputaților, formată de AUR, deputatul formațiunii Laura Gherasim, a transmis că instituțiile statului au refuzat dialogul și au evitat asumarea. AUR anunță că va continua toate demersurile parlamentare, juridice și civice necesare pentru aflarea adevărului și pentru apărarea dreptului fundamental al românilor de a alege.

„Având în vedere că au fost invitate toate instituțiile statului implicate, însă niciun reprezentant din partea acestora nu a binevoit să se prezinte în fața parlamentarilor, deși au fost adresate întrebări cu mult timp înainte și au fost solicitate răspunsuri, fac mențiunea că acest demers nu este condiționat doar de prezența instituțiilor statului.

(…) În cazul în care vor continua acest tip de opacizare, acest tip de sfidare la adresa cetățeanului român, vom face sesizări penale, vom solicita comisie de anchetă, vom solicita anchetă parlamentară, vom epuiza toate mecanismele care ne-au fost puse la dispoziție, cu un singur scop, acela de a afla adevărul.

Avem ONG-uri care au susținut acest demers. Am văzut poziționări în spațiul public care susțin acest demers. Avem cetățenii de partea noastră. (…) Așa cum bine știți, am mai făcut o solicitare pentru deschiderea unei anchete parlamentare, însă partidele care sunt astăzi la putere au respins acest demers. Atât înțeleg acești parlamentari. Așa au înțeles să-și îndeplinească contractul pe care l-au semnat cu cetățenii, iar aceasta este adevărata formă de respect pe care o arată față de oameni: zero!”, a declarat deputatul AUR Laura Gherasim.

Președintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și pentru petiții din Senatul României, senatorul AUR Nicolae Vlahu, este supărat de contrastul dintre absența instituțiilor publice și implicarea activă a societății civile și a experților în drept constituțional și electoral pe parcursul celor cinci zile de audieri.

„Știți foarte bine că au avut loc cinci zile de audieri în cadrul acestui eveniment. Cu părere de rău ați constatat, la fel ca noi, lipsa instituțiilor publice de la întâlnirea cu Parlamentul. (…) Am văzut însă o atitudine benefică din partea societății civile, precum și a experților juriști și în drept electoral.

Știm foarte bine că această chestiune a condus la o polarizare a societății, dar cu siguranță toți cetățenii doresc să se clarifice situația și să se afle adevărul în privința anulării alegerilor, fiindcă au fost anulate, efectiv, peste nouă milioane de voturi.

Este inadmisibil! (…) Dacă ar fi spus cineva acum doi ani că s-ar putea anula alegerile prezidențiale, toți am fi spus că este o teorie a conspirației, că nu ar fi posibil așa ceva. Și iată că trăim astăzi acel moment în care democrația a primit o lovitură atât de mare încât ne-a aruncat într-un regim hibrid.

George Simion anunță că a strâns semnăturile necesare pentru suspendarea lui Nicușor Dan: „Nu e potrivit pentru această funcție”

Vreau să știți că s-au făcut foarte multe acțiuni în ceea ce privește anularea alegerilor, de la acțiuni parlamentare, proteste stradale, (…) solicitări de anchete parlamentare. Au fost cei de la Comisia de la Veneția, comisia raportoare, care să verifice situația, unde ne-am prezentat și am expus punctul nostru de vedere în ceea ce privește alegerile. (…) Au venit și cei de la OSCE să verifice situația ca urmare a anulării alegerilor. Demersuri se fac, cel puțin de către cei interesați”, a declarat senatorul AUR Nicolae Vlahu.

În cadrul audierilor, europarlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă a susținut că Biroul Electoral Central și-a depășit atribuțiile legale prin respingerea candidaturii sale și că reluarea procesului electoral este nejustificată, în condițiile în care hotărârile Curții Constituționale arată că alegerile prezidențiale din 2024 și 2025 sunt considerate aceleași.

Diana Şoşoacă: „Iertați-mă, din 2023 vă spun că Nicușor Dan va fi președintele României. Toată lumea m-a făcut nebună”

„Biroul Electoral Central, deși nu are această competență, se subrogă Curții Constituționale și îmi dă interdicție și mie, și candidatului Călin Georgescu, deși nu avea dreptul să facă asta. Evident că am contestat și m-am dus la Curtea Constituțională cu o contestație, pentru că hotărârile BEC se contestă la Curtea Constituțională.

Am vrut să văd și eu: sunt interzisă pe viață sau nu? Ce spune onorata Curte Constituțională? Ce spune? ‘Doamnei Șoșoacă i-a fost analizat comportamentul pentru alegerile prezidențiale din 2024, care sunt aceleași alegeri prezidențiale și în 2025″.

Poftim? Păi, dacă sunt aceleași în 2025, de ce a trebuit să mai adunăm o dată semnături? De ce a trebuit încă o dată campanie electorală? Păi, dacă ai anulat alegerile acelea pentru că a fost imixtiune străină, abureală, a fost imixtiune a serviciilor, de ce începi o nouă rundă de alegeri? Că am aici Hotărârea Curții Constituționale care spune că sunt aceleași alegeri prezidențiale, păi atunci trebuia să se continue.

Hotărârea nr. 22/2025 privind contestațiile formulate împotriva deciziei Biroului Electoral Central nr. 34D din 15 martie 2025, privind respingerea înregistrării candidaturii doamnei Diana Iovanovici Șoșoacă la alegerile pentru Președintele României din anul 2025, precum și a semnului electoral.

Păi, deja aveți, dragii mei colegi din Parlament, prin această hotărâre vi se arată că alegerile prezidențiale din 2025 sunt lovite de nulitate absolută. Trebuiau să participe aceiași candidați din 2024. Păi, tu ai anulat turul doi, spunând că au fost imixtiuni externe. Păi, continuă! Ceea ce înseamnă că în 2025 am avut turul 3 și turul 4, care nu sunt menționate și nu sunt acceptate de Constituția României. În schimb, Curtea Constituțională a României a trecut peste aceste dispoziții, peste toată legea, și a dat girul unor alegeri lovite de nulitate absolută.

De ce și-a permis Curtea Constituțională așa ceva? Pentru că a existat momentul 5 octombrie 2024, momentul în care au anulat candidatura unui om, deși nu era condamnat de vreo instanță de judecată, pe criterii de articole de ziar. Evident, presa care este a Puterii, asta e, ce să facem. Și suntem în Kafka, pentru că avem un președinte neconstituțional, ilegal.

George Simion este contestat de principalul finanţator din AUR. Călin Georgescu ar putea prelua cel mai bine cotat partid din sondaje

Iertați-mă, din 2023 vă spun că Nicușor Dan va fi președintele României. Toată lumea m-a făcut nebună. Se știa că va fi președintele României. De ce? Pentru că nu noi alegem! Ei ne pun președinți! Se știe foarte clar că în anul 2000 Vadim Tudor a ieșit președintele României cu 57%. Iar voturile lui au fost găsite la gropile de gunoi. Au fost filmate de presă, de toți. A anchetat cineva? Nu!”, a declarat europarlamentarul Diana Iovanovici Șoșoacă.

AUR anunță că va continua toate demersurile parlamentare, juridice și civice necesare pentru aflarea adevărului și pentru apărarea dreptului fundamental al românilor de a alege.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Prima imagine de la accidentul în care a murit Tal Berkovich de la Chefi la cuțite! Unde mergea și cine o însoțea în mașină
Fanatik.ro
Gigi Becali, prima reacție despre transferul lui Joao Paulo la FCSB: „Îl vreau, dar asta e suma pe care o dau!”. Exclusiv
Capital.ro
Călin Georgescu și George Simion, refuz total. Tot planul și speranțele privind „turul 2 înapoi” s-au năruit
Playtech.ro
Suprafața minimă legală pentru locuinţe. Câţi metri pătraţi trebuie să aibă un apartament cu două sau trei camere
Adevarul
Top 10 cele mai căutate mărci auto în 2025: Românii mizează pe mașini second-hand și întreținere ieftină
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Iftime regretă că transferul la Botoșani al fostului fotbalist de la FCSB a picat: ”Grozavu a insistat mult pentru el”
MediaFlux
Viktor Orban s-a înțeles cu Trump, Putin și Erdogan. Lovitură în plex pentru Europa
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil