Țepele cu asigurările de Răspundere Civilă Auto (RCA) fac victime. Scumpirile succesive au lărgit mult ”bazinul” potențialelor victime, în contextul în care nu puțini sunt cei momiți de așa-zise oferte ce i-ar ajuta, chipurile, să salveze câteva sute de lei.
Un bărbat din Capitală, de pildă, a rămas fără 350 de euro după ce a fost înșelat de un escroc care pretindea că este broker de asigurări.
”Nu contează că suntem în 2026, românii cad dintotdeauna în astfel de capcane și sunt două motive pentru care se întâmplă tot felul de țepe de genul ăsta. Unu la mână, pentru că oamenii nu se documentează deloc înainte, nu fac nici cea mai mică săpătură să vadă cine e cel care vinde aceste asigurări, cu ce se ocupă, ce referințe are, recenzii, ceva, absolut nimic”, spune Cristian Andrei Angelescu, cofondator inspectorauto.
A doua cauză pentru care mulți cad în plasa escrocilor este vânarea unui preț avantajos.
”De la asta se trage totul. Căutăm ieftin și evident că picăm în capcane. La fel și când cumpărăm un produs de pe OLX, un telefon ieftin și ne trezim că ne vine o cutie cu o plastilină înăuntru, la fel și când cumpărăm o mașină considerabil mai ieftin decât prețul pieței și ne mirăm când aflăm după aia că are de două ori mai mulți kilometri sau că a fost daună totală.
La fel este și la asigurări. Când peste tot și la simulările online – pentru că e foarte ușor de verificat, sunt atâtea motoare de verificări de asigurări, verificate și răs-verificate – tu faci o simulare și vezi că asigurarea te costă, să dăm un exemplu, 2500 de lei și vine brokerul ăla de asigurări care dă țeapă și îți pune 1500 de lei, păi cum e posibil așa ceva? Ok, brokerul poate să-ți scoată prin bonusurile lui, prin pârghiile lui, un preț mai bun la o asigurare, dar niciodată nu o să ai o diferență de 25-30-40-50 la sută. O să fie niște diferențe de câteva procente, în loc de 2.500 de lei o să-ți-o facă cu 2380 de lei, ceva de genul ăsta”, explică specialistul.
Citește și Un român din Germania, lăsat într-o parcare pe autostradă. Șoferul a plecat cu bagajele acestuia
În 2009, RCA pentru mașini mici (de exemplu, cu capacitatea cilindrică sub ~1200 cm³) costau circa 264–360 lei pe poliță anuală, în funcție de companie și profilul șoferului, ceea ce la vremea respectivă includea inclusiv polițe în jurul valorii de 200–300 lei pentru anumiți șoferi / categorii de vehicule.
În anii următori însă, prețurile au început să crească treptat, astfel că în 2021 era raportat un exemplu mediu de ~358 lei pentru o poliță cu un anumit istoric de conducere, iar în 2022 prețul a urcat la ~727 lei conform datelor unei organizații de transportatori.
Creșterea și mai mare s-a accentuat însă după falimentul City Insurance în 2022/2023, care a destabilizat piața și a determinat o majorare semnificativă a tarifelor RCA.
În ultimii ani (2023-2025), prin urmare, medii anuale RCA raportate oficial de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) au fost de ordinul a ~1.000 – 1.300 lei pe an pentru persoanele fizice, iar tarifele de referință (fără reducerea de bonus) au ajuns mult peste acest nivel. Asta înseamnă, de la ordinul de mărime din 2009 și până azi, de peste patru ori mai mult în termeni nominali – sau un plus de ~330 la sută față de nivelurile din 2009, mai notează sursa citată.
În vara lui 2024, ASF a introdus un nou mod de calcul pentru tarifele de referință RCA. Astfel, dacă tarifele de referință pentru RCA se bazau înainte preponderent pe capacitatea cilindrică (cm³) a motorului, cu alte cuvinte, cu cât mai mare era capacitatea motorului, cu atât polița tindea să fie mai scumpă (independent de regiune), după schimbare, deci după vara lui 2024, formula de calcul a tarifului de referință a fost modificată astfel încât să ia în considerare mai multe variabile decât doar capacitatea cilindrică, după cum urmează:
Cristian Andrei Angelescu subliniază și că este firesc să cauți o ofertă bună, dar una este să faci asta și alta să umbli după chilipiruri.
”Aici este problema. Oamenilor, în căutarea chilipirului, ajunge să li se încețoșeze judecata și pică în astfel de capcane, nu realizează că ceea ce au găsit este realmente – pe piața actuală, cu situația economică actuală, cu inflația mondială – imposibil. Este imposibil când prețul de referință este de 1.500 de lei tu să găsești ofertă la 800 de lei.
Nu există nicio scuză pentru așa ceva, nu când toată lumea are acces la internet, dar doar ca să se uite pe TikTok la toate tâmpeniile, nu să caute ceva util. Internetul te ajută, există ChatGPT-ul, există motorul de la Google: ‘cât costă asigurarea pentru mașina asta’? Iar el își face treaba și îți spune. Nici nu mai trebuie să stai să cauți tu, îți face el un rezumat al răspunsurilor verificabil, ceea ce e foarte util. A devenit ‘anti-prost’ internetul și cu toate astea încă ne luăm niște țepe ca acum 20 de ani când într-adevăr nu aveai acces la astfel de informații”, spune expertul.
Potrivit lui Angelescu, numărul celor păcăliți cu așa-zise poliție RCA super-avantajoase este, probabil, de ordinul sutelor, mult mai mare decât al celor care fac reclamație.
”Statisticile care arată că ar fi vorba despre zeci de oameni se rezumă probabil la oamenii care au ajuns să facă sesizări. În schimb, o problemă generală la noi este fix asta, îți iei țeapă, dar nu faci o sesizare, zici ‘lasă, mă, asta este, am fost prost.
De ce spun cu siguranță că sunt mai mulți? Gândiți-vă câți cumpără mașini cu kilometrii dați înapoi zi de zi, câți cumpără mașini cu daune zi de zi, câți oameni prin chitroșenia specifică în loc să plătească 500 de lei pe o verificare ca la service, din bară în bară, se rezumă la rapoarte online de 50-70-100 de lei, care sunt luate tot de pe internet, cu surse neverificabile, se bazează pe ele ca pe Biblie și ajung să-și ia țeapă. De ce? Pentru că este și ieftină mașina, arată și bine, are și dotări, are și kilometri puțini, ‘raportul de pe internet mi-a zis că-i bună, gata, am cumpărat-o’”, spune specialistul, citat de ziare.com.
(foto cu caracter simbolic; sursa – pexels)