Reuniune de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU asupra situaţiei din Egipt

Cele 15 ţări membre ale Consiliului de Securitate al ONU vor organiza, joi după-amiază, la New York consultări de urgenţă cu uşile închise pe tema crizei din Egipt, au anunţat diplomaţii, citaţi de AFP, potrivit Mediafax.
Romania TV
15 aug. 2013, 19:49
Reuniune de urgenţă a Consiliul de Securitate al ONU asupra situaţiei din Egipt

Această reuniune, care va începe la ora locală 17.30 (vineri, 00.30 ora României), are loc la cererea comună a Franţei, Marii Britanii şi Australiei, ca urmare a represiunii sângeroase desfăşurate de către poliţie şi armată împotriva manifetanţilor la Cairo, condamnată de comunitatea internaţională.

Dispersarea sângeroasă de către armată şi poliţie, miercuri, a manifestanţilor pro-Morsi la Cairo şi violenţele care s-au propagat apoi în toată ţara s-au soldat cu 578 de morţi, dintre care 535 de civili, a anunţat joi Ministerul Sănătăţii.

Detaliind acest bilanţ, ministerul a precizat că 228 de persoane au murit doar în piaţa Rabaa al-Adawiya, principalul punct de reuniune ocupat de aproape o lună şi jumătate de susţinătorii preşedintelui islamist Mohamed Morsi, destituit şi arestat de armată la 3 iulie.

Alte 90 de persoane au murit în dispersarea celeilalte manifestanţii pro-Morsi de la Cairo. Potrivit autorităţilor, 43 de poliţişti au fost ucişi miercuri în ziua cea mai sângeroasă de la înlăturarea de la putere a lui Hosni Mubarak.

Poliţia şi armata au luat cu asalt cele două pieţe, provocând ciocniri şi în restul ţării.

În urma violenţelor, a fost decretată stare de urgenţă timp de o lună şi au fost instituite restricţii de circulaţie în jumătate din ţară în intervalul orar 19.00-06.00 (20.00-07.00 ora României).

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Bijuteria din Dâmbovița e aproape gata! Cum arată stadionul în care s-au investit peste 85 de milioane de euro
Capital.ro
Doliu în televiziune! Cel mai frumos actor actor s-a stins din viață. Toată lumea l-a văzut în seriale la TV
Playtech.ro
Anunț pentru pensionari: cine beneficiază de 275 de lei în plus la pensie din aprilie 2026
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet