Companie internațională cu sediu la Cluj, acuzată că folosește „revenirea la birou” pentru a-i forța pe angajați să-și dea demisia

O companie internațională care are sediu și la Cluj a fost acuzată că se folosește de revenirea angajaților la birou pentru a-i presa pe aceștia să renunțe de unii singuri la locurile lor de muncă.
Bianca Bocioacă
05 feb. 2026, 19:21
Companie internațională cu sediu la Cluj, acuzată că folosește „revenirea la birou” pentru a-i forța pe angajați să-și dea demisia
Metoda șocantă la care recurge o companie internațională în România

Decizia OpenText, companie internațională cu birouri în București și Cluj-Napoca, de a impune revenirea treptată la birou pentru anumite categorii de angajați, a stârnit nemulțumiri și temeri majore în rândul angajaților. Măsurile, prezentate oficial drept „optimizare a colaborării”, sunt percepute de salariați ca un mecanism indirect de reducere a personalului.

OpenText este o companie canadiană globală de software, specializată în dezvoltarea și vânzarea de soluții pentru gestionarea informațiilor în organizații. Compania a fost fondată în 1991 și are sediul principal în Waterloo, Ontario, Canada. Este una dintre cele mai mari companii de software din Canada și este listată la bursă atât pe NASDAQ, cât și pe Toronto Stock Exchange.

Un bărbat din Germania, stabilit în Cluj alături de soția sa pentru a putea lucra împreună în această companie, și-a împărătșit experiența personală și a descris efectele deciziei asupra sa și asupra partenerei sale.

„Vă scriu pentru a aduce în atenția publică efectele reale ale unei decizii recente luate de conducerea OpenText cu birouri în București și Cluj, decizie prezentată oficial ca fiind una de «optimizare a colaborării», dar care, în practică, generează concedieri indirecte, insecuritate profesională și un stres profund pentru angajați și familiile lor”, a relatat acesta pentru Știri de Cluj.

Citește și: Un AI dezvoltat de Google şi-a surprins programatorii învăţând o limbă străină pentru care nu fusese antrenat. Care este explicaţia dată de companie

Angajatul a explicat că revenirea ste prezentată oficial într-un lombaj coporatist pozitiv, dar realitatea din industrie arată că astfel de măsuri „duc inevitabil la reduceri de personal prin presiune indirectă: oameni care nu se pot conforma logistic, geografic sau personal sunt forțați să plece”.

„Suntem un cuplu mutat din Vestul Europei (Germania) la Cluj-Napoca în aprilie 2025, decizie luată în mod responsabil, pe termen lung. Partenera mea lucrează la OpenText. Pentru acest job, ea a renunțat la un loc de muncă stabil, unde avea peste 8 ani vechime. A acceptat schimbarea în baza unor condiții clare de muncă hibrid – trei zile la birou și două remote – și stabilitate. Acum aceste condiții se schimbă.”

El subliniază că efectele sunt resimțite nu doar de angajat, ci și de întreaga familie: „În prezent, partenera mea trăiește cu un stres constant, teama reală că ar putea fi concediată sau «evaluată în afara sistemului» în urma acestei restructurări mascate. Această presiune nu afectează doar angajatul, ci întregul cuplu: planuri de viață amânate, incertitudine financiară și o stare permanentă de anxietate.”

Măsurile luate de companie vizează în general angajații care au făcut schimbări majore de viață în baza promisiunilor companiei.

„Este important de subliniat că astfel de decizii lovesc în special angajați seniori care au făcut schimbări majore de viață pe baza unor promisiuni contractuale, familii relocate, oameni care au ales stabilitatea în detrimentul oportunităților mai bine plătite, având încredere într-un angajator mare.”

Angajatul subliniază că această presiune este subtilă, dar extrem de eficientă: „Deși oficial nu se vorbește despre concedieri, realitatea este că revenirea forțată la birou funcționează ca un mecanism de reducere a personalului fără asumare publică, transferând costul deciziei asupra angajaților.”

Citește și: Concedieri 2026. Creşte numărul şomerilor, o mare companie din România dă afară masiv la început de an

Potrivit relatării, efectele nu se limitează la carieră: „Această presiune produce stres constant și anxietate, afectând deciziile legate de viața personală și familială. Oamenii amână planuri importante, cum ar fi achiziția unei locuințe, călătorii, proiecte familiale sau chiar decizia de a avea copii, din cauza incertitudinii generate de această schimbare.”

El mai subliniază că măsurile sunt resimțite disproporționat de cei care au făcut sacrificii pentru jobul respectiv: „Cei care s-au relocat, cei care au renunțat la locuri de muncă stabile sau bine plătite pentru a lucra în OpenText se confruntă acum cu o presiune dublă: trebuie să se conformeze unei politici care le destabilizează viața și, în același timp, trăiesc cu teama că ar putea fi evaluați în afara sistemului, fără explicații clare sau protecție contractuală.”

DailyBusiness
Lavrov acuză declarații „inexacte” ale lui Rubio și cere clarificări privind rolul SUA în soluționarea conflictului din Ucraina
Spynews
Ce mesaj a lăsat Mihaela, românca din Italia care și-a ucis fiica și apoi s-a sinucis. Dezvăluirile făcute de fratele femeii
Fanatik.ro
Comuna din România cu teren de fotbal ca-n Premier League. Gazon perfect și mii de oameni la meci
Capital.ro
Serviciul militar obligatoriu ar putea reveni din 2027. Guvernul ia în calcul o decizie istorică. Cine sunt cei vizați
Playtech.ro
Câtă apă trebuie să bei pe zi în funcție de greutatea corporală. Formula simplă recomandată de specialiști
Adevarul
Românești sau de import? Ce cumpărăm din piață și la ce preț. „E a doua cea mai ieftină din țară. Roșii cu preț, de la Vâlcea în sus”
wowbiz.ro
„Am început să plâng!” Florin Prunea, mărturisire emoționantă despre întâlnirea cu Dan Petrescu
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
BREAKING NEWS Avion făcut bucăți, după ce a lovit cel mai înalt zgârie-nori din Beijing! Câte persoane erau la bord
iamsport.ro
Momentul în care Gică Hagi s-ar fi supărat pe Dorinel Munteanu: ”A fost o ură împotriva lui”
MediaFlux
Horoscopul weekendului 27-28 iunie 2026. Ce rezervă astrele pentru fiecare zodie
stirilekanald.ro
Sorin Grindeanu premier, în locul lui Veștea
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?