În prezent, la nivel oficial, aproximativ 800 de clădiri din București sunt încadrate ca vulnerabile la cutremur. Totuși, datele centralizate de platforma hartablocurilor.ro arată că între 62% și 67% din stocul total de apartamente din Capitală a fost construit în perioada comunistă, înainte de modificarea normativelor de construcție ulterioare cutremurului din 1977. În acest context, o extindere a expertizelor ar putea conduce la încadrarea a zeci de mii de clădiri în categorii de risc seismic.
Inginerul și economistul Adrian Vascu, fost președinte al ANEVAR (Asociația Națională a Evaluatorilor Autorizați din România), a explicat pentru Ziare.com că impactul asupra pieței ar fi profund, întrucât apartamentele încadrate în risc seismic ridicat devin, practic, nevandabile.
„Încadrarea pe un risc seismic mai mare nu afectează prețul mediu al tranzacțiilor, din simplul fapt că nu se vând. Dacă ne uităm în ce măsură apartamentele în clădiri cu bulină au influențat prețul mediu vom vedea că deloc. Nimeni nu vrea să își asume riscul, și nu vorbim doar de oameni, ci mai ales de bănci.
De pildă, în București, oamenii sunt extrem de reticenți să le cumpere până și pe acelea susceptibile, dar care nu au primit bulină, pentru că se cunosc zonele, acestea sunt adesea în zona centrală a Bucureștiului, construite înainte de 1984, pentru că apoi normativele de construcții au ținut cont de greșelile făcute înainte de cutremurul din 1977”, a relatat Adrian Vascu, potrivit Ziare.com.
Potrivit acestuia, refuzul băncilor de a acorda credite ipotecare pentru astfel de imobile și reticența cumpărătorilor fac ca aceste proprietăți să fie excluse, în practică, din circuitul economic. Astfel, ele nu influențează statistic prețul mediu al tranzacțiilor, însă contribuie la reducerea efectivă a stocului de locuințe tranzacționabile.
Specialiștii atrag atenția că un eventual colaps ar fi amplificat de structura actuală a ofertei. Locuințele noi, considerate mai sigure, rămân inaccesibile pentru cumpărătorii cu bugete medii, în timp ce alternativele mai ieftine se află preponderent în zona periurbană. În aceste condiții, cererea pentru locuințe sigure și accesibile nu ar putea compensa rapid eliminarea din piață a unui număr mare de apartamente din zonele centrale, construite înainte de 1984.
Pe lângă implicațiile asupra tranzacțiilor, există și o dimensiune administrativă și financiară. Conform Legii nr. 212/2022, cu modificările ulterioare, proprietarii și asociațiile de proprietari au obligația de a urmări comportarea în exploatare a clădirilor și de a realiza expertize tehnice pentru încadrarea în clasele de risc seismic, expertize efectuate de experți atestați și comunicate autorităților. În funcție de rezultate, pot apărea obligații de intervenție sau posibilitatea accesării unor programe de consolidare.
Otilia Nuțu, analistă de politici publice în infrastructură, a subliniat însă că aplicarea legii depinde în mare măsură de autoritățile locale și de capacitatea financiară a acestora.
„Chiar dacă această obligație legală există, depinde de autoritățile locale să verifice aplicarea ei. Iar oamenii nu au bani, nu văd cum ar putea această expertizare să aibă loc fără fonduri publice, iar ținând cont de costurile ridicate nu văd cum putem face asta fără un proiect european, prin granturi. Dar înainte de toate e important de văzut ce primărie ar face asta, pentru că rezultatele ar putea fi dezastruoase. Pe lângă modul în care ar fi afectată piața imobiliară, să ne gândim că și valoare de impozitare va scădea.
Deci evaluarea aceasta trebuie realizată doar atunci când primăria știe sigur că poate acoperi și costurile de reabilitare, iar acolo vorbim despre alte sume imense. Până acum au existat doar inițiative mici de acest fel, dar nu la nivelul Primăriei Municipiului București. E posibil ca primăriile de sector să fi alocat niște bani special pentru asta, pentru că nimeni nu le împiedică să facă chestia asta.
Așa se întâmpla, spre exemplu, înainte să existe bani europeni: existau primării de sector care dădeau niște sume pentru consolidare, pentru lucrări tehnice de renovare. Era programul acela în care costurile erau împărțite în treimi: o treime plăteau proprietarii, o treime Ministerul Dezvoltării și o treime primăria. Într-un final, primăriile ajungeau să acopere chiar două treimi, ca să nu mai pice povara și asupra proprietarului. Unele primării de sector, totuși, nu au mai realizat și acest efort”, a relatat Otilia Nuțu.