Cel mai sincer primar venit la întâlnirea cu Bolojan: „N-are comuna mea destui bani ca să stau la Marriott. M-am dus bou şi m-am întors vacă”

Mai mulți primari de comune din țară care au participat, în această săptămână, la întâlnirea cu premierul Ilie Bolojan, organizată în cadrul Adunării Generale a Asociației Comunelor din România (ACoR), s-au întors în comunitățile lor dezamăgiți. Edilii susțin că, deși au ridicat problemele cu care se confruntă administrațiile locale, nu cred că punctele lor de vedere vor influența deciziile Guvernului.
George Russo
12 feb. 2026, 21:53
Cel mai sincer primar venit la întâlnirea cu Bolojan:

Reuniunea, desfășurată la București, a fost marcată de discuții tensionate, în contextul măsurilor de restructurare a administrațiilor locale și al creșterii impozitelor. Potrivit relatărilor din presa locală, la întâlnire au participat și patru primari din județul Bihor, locul în care Ilie Bolojan și-a construit cariera politică. Unii edili au vorbit cu umor amar despre costurile deplasării, suportate din bugetele locale.

„Mi-am cumpărat biletul de avion, 2.000 de lei, din banii mei. Restul se va calcula. M-am dus pentru oameni, să cer reducerea taxelor și impozitelor cu 50%”, a declarat primarul comunei Dobrești, Florin Copos (PNL), precizând că a stat la București doar o zi.

Primarul orașului Vașcău, Sebastian Bursașiu (PSD), a arătat că a plecat duminică seara și s-a întors miercuri, folosind mașina Primăriei, iar cheltuielile de cazare, estimate între 1.800 și 2.000 de lei, vor fi decontate din bugetul local.

La rândul său, primarul comunei Lunca, Dorin Boca (PSD), a explicat că a ales un hotel mai ieftin decât cel în care au fost cazați mulți dintre participanți.

„Dar eu nu am stat la Marriott, că nu are comuna mea bani să stau la Marriott. Când o să aibă bani suficienți, o să-mi permit la Hilton”, a mai spus Boca.

Edilul a precizat că cele două nopți de cazare l-au costat aproximativ 1.600 de lei, sumă ce va fi decontată de Primărie.

Întrebat ce rezultate concrete a obținut, Dorin Boca a răspuns autoironic: „M-am dus bou și m-am întors vacă”.

Citeşte şi: Președintele Nicușor Dan, nemulțumit de tergiversarea adoptării bugetului: „Pentru a da un mesaj piețelor financiare, ideal ar fi fost ca bugetele să fi fost anunțate încă din mai-iunie 2025”

El a explicat că a încercat să obțină clarificări privind un proiect de canalizare în valoare de 6,5 milioane de lei, finanțat prin programul „Anghel Saligny”, dar blocat din lipsă de fonduri.

„N-am rezolvat nimic. Dacă cei de sus vor, se rezolvă. Dacă nu, nu se rezolvă nimic”, a spus primarul.

Nemulțumiri au fost exprimate și de edilii din județul Vaslui, unde opt primari au participat la întâlnire.

„Nu cred că se va schimba ceva”, a concluzionat Neculai Moraru, primarul comunei Fălciu și președintele filialei județene ACOR.

„Supărător este că doar aici se dorește să se umble și deloc în administrația centrală”, a adăugat acesta.

„Ne-am dus cu multe speranțe și ne-am întors dezamăgiți”, a declarat și Carmen Bâlbîe, primarul comunei Epureni, care a precizat că nu vor exista reduceri ale grilelor de taxe și nici finanțări pentru proiecte noi.

„Vom merge doar cu ceea ce avem început”, a mai spus Bâlbîe.

Citeşte şi: Primele efecte ale tăierilor lui Bolojan: două comune se unesc, pentru că nu îşi mai permit să funcţioneze separat. Una dintre ele nu are venituri proprii

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultimele imagini cu femeia dispărută după o intervenție chirurgicală! Doi bărbați au târât-o pe jos
Fanatik.ro
Horațiu Potra, tranzacții imobiliare cu o șefă de la o mare companie de stat. Ce avere uriașă are femeia
Capital.ro
DOCUMENT. Reguli noi 2026 pentru mașini în România. Contractul de vânzare-cumpărare poate deveni nul de drept
Playtech.ro
Câți litri de alcool poţi produce în gospodărie fără să încalci legea. Noile limite propuse de Parlament, aşa nu vei plăti accize
Cum este văzută reforma AEP care presupune concedieri masive, noi legi pentru partide și reguli dure pentru publicitatea politică
wowbiz.ro
Cazul morții medicului Cristian Staicu ia o turnură neașteptată. Ce au descoperit anchetatorii
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Tir făcut bucăți pe un drum din Republica Moldova. Doi români și-au pierdut viața în urma accidentului violent
iamsport.ro
Ilie Dumitrescu, atacat de un fost colaborator: ”Nu trebuia să aleagă FRF. A făcut un gest mârșav și laș”
MediaFlux
Probleme mari la ANAF! Românii se plâng, Ministerul Finanțelor promite un nou portal mai simplu
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi