Nicuşor Dan nu a mai aşteptat revenirea în ţară, a semnat decretele la Bruxelles. Se aplică imediat ce apar în Monitor

Magistraţii se pensionează pe bandă rulantă în România, înainte de o eventuală reformă care este tergiversată la Curtea Constituţională.
Viorel Dobran
13 feb. 2026, 08:07
Nicuşor Dan nu a mai aşteptat revenirea în ţară, a semnat decretele la Bruxelles. Se aplică imediat ce apar în Monitor

Președintele României, Nicuşor Dan, a semnat joi, 12 februarie 2026, următoarele decrete:

  • Decret privind eliberarea din funcția de procuror a doamnei Gâmbuță Ioanela, prim procuror adjunct la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iași, având gradul profesional corespunzător parchetului de pe lângă curtea de apel – pensionare, la data de 15 februarie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de procuror a domnului Baias Horațiu Ovidiu, procuror în cadrul Direcției Naționale Anticorupție – pensionare, la data de 15 februarie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Tudor Ionela, judecător la Curtea de Apel București, președinte al Secției a X-a de contencios administrativ și fiscal și pentru achiziții publice, delegată în funcția de vicepreședinte al acestei instanțe – pensionare, la data de 15 februarie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a doamnei Vegheș Ana-Teodora, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Caraș-Severin, delegată în funcția de președinte al Secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal la această instanță – pensionare, la data de 2 martie 2026;
    Decret privind eliberarea din funcția de judecător a domnului Firca Cristian-Eugen, judecător cu grad profesional de curte de apel la Tribunalul Arad, în prezent desemnat ca judecător delegat pentru supravegherea executării pedepselor privative de libertate în cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranță Arad – pensionare, la data de 1 martie 2026.

Preşedintele Nicuşor Dan a semnat joi decretul de pensionare a judecătoarei Ionela Tudor, cunoscută pentru afirmaţia „m-a sunat Lia”

Aceasta se pensionează începând cu data de 15 februarie. Consiliul Superior al Magistraturii a admis, pe 5 februarie, cererea judecătoarei de a ieşi la pensie.

Ionela Tudor a devenit cunoscută pentru afirmaţia „m-a sunat Lia”. „Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât înaintarea către preşedintele României a propunerilor privind eliberarea din funcţie, prin pensionare, începând cu data de 10 februarie, a doamnei judecător Ionela Tudor, preşedinte al Secţiei a X-a de contencios administrativ şi fiscal şi pentru achiziţii publice a Curtea de Apel Bucureşti, delegată în funcţia de vicepreşedinte al acestei instanţe”, se arată în minuta deciziei.

În vârstă de 51 de ani, Ionela Tudor a activat iniţial ca avocată (1998-2004), apoi a intrat în magistratură, fiind pe rând judecătoare la Judecătoria Feteşti, Judecătoria Slobozia, Tribunalul Călăraşi, Tribunalul Ialomiţa, Tribunalul Bucureşti (2017-2021), iar din 2023 activează la Curtea de Apel Bucureşti.

Printre dosarele soluţionate se numără şi unul în care a suspendat analiza tezei de doctorat a fostului premier Nicolae Ciucă, reclamat pentru plagiat, motivând „nevoia de stabilitate în conducerea executivă a statului”.

Pe 11 decembrie 2025, conducerea Curţii de Apel Bucureşti, formată din preşedinta Liana Arsenie şi vicepreşedinţii Ionela Tudor şi Domnica Adomniţei, a organizat o conferinţă de presă pe tema dezvăluirilor din reportajul Recorder. În timp ce Liana Arsenie încerca să răspundă la o întrebare, vicepreşedinta Ionela Tudor s-a uitat în telefonul mobil, după care s-a aplecat spre Liana Arsenie şi i-a şoptit: „M-a sunat… M-a sunat Lia, mă duc să vorbesc” şi a părăsit prezidiul de unde se făceau declaraţiile de presă. A revenit după scurt timp şi i-a arătat lui Arsenie ecranul telefonului, citindu-i ce scria acolo: „Este exclus ca… este exclus ca Predoiu să fi intervenit. Nu a sugerat”. Acest episod venea să confirme ceea ce presa relatase în decursul timpului despre influenţa şefei Instanţei supreme asupra altor judecători din sistem.

Nicuşor Dan, despre noua amânare a deciziei CCR privind legea pensiilor magistraţilor: Evident că e o tergiversare, o vedem cu toţii/ Este o problemă pe care societatea o vrea rezolvată

Preşedintele Nicuşor Dan cataloghează decizia Curţii Constituţionale de a amâna din nou luarea unei decizii privind constituţionalitatea actului normativ care modifică pensiile magistraţilor drept o ”tergiversare” şi aminteşte că societatea românească îşi doreşte o tranşare a problemei pe care instanţa nu o dezleagă din punctul de vedere al constituţionalităţii de mai multe luni.

”Nu vreau că comentez foarte mult pentru că este o autoritate care are în mod constituţional libertatea de apreciere, însă este o problemă pe care societatea o vrea rezolvată, o problemă care trenează în societatea noastră de multă vreme şi eu îmi doresc o asumare din partea Curţii Constituţionale”, a declarat Nicuşor Dan, joi seară.

Nicuşor Dan refuză politicos invitaţia lui Trump de a face parte din Consiliul pentru Pace: „Noi putem avea doar statut de observator, deocamdată”

Întrebat dacă este vorba despre o tergiversare a instanţei constituţionale, el a răspuns: ”Evident că e o tergiversare, o vedem cu toţii”.

CCR a amânat, miercuri, pentru a cincea oară, o decizie referitoare la reforma pensiilor magistraţilor, stabilind un nou termen pentru 18 februarie.

CCR a motivat decizia amânării prin cererea de întrerupere a deliberărilor pentru studierea documentelor depuse de autorul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în 10 februarie 2026.

În aceste documente, ICCJ solicită CCR să sesizeze Curtea europeană de Justiţie, considerând că legea pensiilor de serviciu ar trata ”discriminatoriu” magistraţii în raport cu alţi beneficiari de astfel de pensii şi ar ”reduce sub nivelul adecvat siguranţa financiară a judecătorilor”.

DailyBusiness
Macron: Dialogul cu Putin ar trebui să aibă loc fără „prea mulți interlocutori, să fie un mandat clar”
Spynews
Europa se pregătește pentru era reginelor! Majoritatea tronurilor vor fi ocupate de femei
Fanatik.ro
Liga Națiunilor 2026/2027. S-a stabilit programul naționalei României. ”Tricolorii” joacă în deplasare primul și ultimul meci
Capital.ro
Decizie pentru Călin Georgescu la Tribunalul București: Dacă ar desecretiza şedinţa CSAT, ar intra în puşcărie în 24 de ore
Playtech.ro
Zile libere legale pentru elevi în 2026-2027. Când stau copiii acasă anul viitor
Adevarul
Fiului lui Ramzan Kadîrov i-a fost scoasă splina, e slăbit și riscă să-și piardă vedere. Gărzile sale, în stare gravă
wowbiz.ro
Imagini cumplite de la priveghiul familiei moarte în accidentul din Iași! Diana va fi înmormântată ținându-și fetița în brațe: „Dacă te-ar fi cunoscut părinții tăi…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident rutier grav în Bistrița Năsăud! Un bărbat și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o mașină. Acesta a traversat neregulamentar strada
iamsport.ro
Adrian Minune a aflat că prietenul său fotbalist ”s-a pocăit” și a reacționat: ”După 6.000 de apartamente pierdute pe plăcerile lumii era și cazul!”
MediaFlux
Viața din spatele rolului Plaha. Actorul Iulian Postelnicu dă cărțile pe față
stirilekanald.ro
Diana va fi înmormântată cu onoruri militare. Viitoarea mămică a murit împreună cu fetița din pântec și cu soțul afacerist, Sorin Iacob, în tragedia din Iași
Cercei pentru ținute de seară: Cum să creezi un look sofisticat