Experiența inimaginabilă prin care a trecut un angajat Lidl. După 10 ani de muncă, a fost concediat pentru că a băut o sticlă de apă și a uitat să o plătească

Un angajat al lanțului de supermarketuri Lidl din Marea Britanie a fost concediat după ce a băut o sticlă de apă în valoare de 17 pence (aproximativ 1 leu) fără să o plătească, motivând că se simțea „deshidratat” în timpul programului. Cazul a ajuns în fața unui Tribunal de Muncă din Southampton, care a menținut decizia angajatorului.
George Russo
15 feb. 2026, 13:35
Experiența inimaginabilă prin care a trecut un angajat Lidl. După 10 ani de muncă, a fost concediat pentru că a băut o sticlă de apă și a uitat să o plătească

Julian Oxborough lucra de peste zece ani în magazinul Lidl din Wincanton și a contestat concedierea, invocând lipsa intenției de a produce un prejudiciu. Instanța a respins însă plângerea sa, inclusiv acuzația de concediere abuzivă.

Incidentul s-a petrecut pe 19 iulie 2024, în timp ce Oxborough servea un client care intenționa să cumpere o sticlă de apă dintr-un bax fără cod de bare. Clientul a schimbat produsul cu unul etichetat corespunzător, lăsând prima sticlă la casa de marcat. Ulterior, angajatul a consumat apă din sticla rămasă, în timp ce continua să lucreze.

A doua zi, un manager a descoperit sticla lângă casa de marcat și a suspectat o încălcare a regulamentului intern. După verificarea imaginilor de pe camerele de supraveghere, Oxborough a fost chemat să ofere explicații și a fost suspendat pe durata unei investigații disciplinare.

În fața comisiei interne, angajatul a invocat probleme de sănătate asociate deshidratării și a explicat că încercase inițial să bea din sucul propriu, dar acesta era prea concentrat. De asemenea, a susținut că a considerat sticla respectivă drept un produs ce urma să fie casat și a menționat că observase în trecut situații în care colegii consumau apă în cantină fără a prezenta dovada plății.

Citeste si: „Donald Duck?”, replica neașteptată cu care o româncă l-a cucerit pe Trump. Relația președintelui SUA despre care s-a aflat în campanie

Întrebat despre achitarea produsului, Oxborough a declarat: „Cred că am uitat”. El a descris concedierea drept „o reacție exagerată”, subliniind că nu a avut intenția de a fi necinstit și că a fost grăbit la finalul turei, dorind să prindă autobuzul. În fața instanței, acesta a reiterat că gestul său a fost influențat de oboseală, stres, căldură și starea de rău, precum și de temerea că ar fi putut contracta COVID de la partenera sa.

Tribunalul de Muncă din Southampton a decis însă că măsura concedierii a fost justificată.

„Nu am lua niciodată cu ușurință decizia de a concedia un coleg cu vechime, iar tribunalul a confirmat faptul că acțiunile noastre au fost corecte și au urmat un proces riguros. În calitate de retailer, menținerea unei abordări constante de toleranță zero față de consumul produselor neplătite este esențială pentru operațiunile noastre și asigură respectarea unor reguli clare de către toți cei din cadrul companiei”, a declarat, intr-o reacție oficială, un purtător de cuvânt al companiei.

Citeste si: Orasul care interzice vanzarea bauturilor alcoolice dupa ora 20. Numarul turistilor in stare de ebrietate este principalul motiv

DailyBusiness
Lobga Rangzen, un apărător al drepturilor tibetanilor, a murit după ce și-a dat foc în fața sediului ONU
Spynews
Imaginile momentului! Tatăl lui Mario Berinde, dărâmat de durere la mormântul fiului său! Ce gest a făcut | VIDEO
Fanatik.ro
Primul transfer al Rapidului după succesul categoric cu Dinamo Kiev. „Are foarte multă forță”. Exclusiv
Capital.ro
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia. Guvernul de la Chișinău își încheie mandatul
Playtech.ro
Trucul de 50 de lei care poate reduce temperatura din casă chiar și cu 3-4 grade. Este esențial în perioadele de caniculă
Adevarul
Godină, reacție în scandalul azilelor din Bihor: „Oamenii erau îngrijiți bine, dar lucrurile nu funcționau legal”
wowbiz.ro
Codruța Filip și Valentin Sanfira, surprinși din nou împreună. Fanii au crezut că nu văd bine
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Cine este tânărul găsit fără suflare în apropierea unui lac din Iași! Avea doar 18 ani și dispăruse în urmă cu cinci zile
iamsport.ro
Decizia luată de Kopic în privința viitorului său, după ce a plecat de la Dinamo
MediaFlux
Avertismentul economiștilor: „Europa de Est a îmbătrânit înainte să se îmbogățească”. Cum se mai pot salva sistemele de pensii
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
Știi care sunt cele 7 aspecte care fac diferența atunci când alegi un salon de masaj în București?