Horațiu Potra cere schimbarea regimului de detenție din cauza condițiilor de la Penitenciarul Rahova

Mercenarul Horațiu Potra, acuzat că a condus un grup paramilitar pregătit să deturneze protestele de după anularea alegerilor din 2024, nu mai suportă regimul de maximă siguranță de la Rahova. După ce a leșinat în sala de judecată, cere acum instanței să-i fie schimbat regimul de detenție, ca să fie tratat ca restul arestaților preventiv.
Andrei Ene
26 feb. 2026, 10:00
Horațiu Potra cere schimbarea regimului de detenție din cauza condițiilor de la Penitenciarul Rahova
Sursă foto : Inquam Photos / Octav Ganea

Mercenarul Horațiu Potra a solicitat instanței schimbarea regimului de deținere, transmițând că nu mai suportă condițiile de arest din închisoarea de maximă securitate. Instanța urmează să se pronunțe joi, 26 februarie.

Horațiu Potra cere schimbarea regimului de detenție

Mercenarul Horațiu Potra se consideră nedreptățit pentru că, în cazul celor care sunt arestați preventiv în închisoare, ei execută arestul în regim închis. În cazul lui Potra, o comisie de la Rahova a decis să fie arestat în regim de maximă securitate, ceea ce înseamnă că este izolat, are mai puțini colegi de celulă și mai puține ore în aer liber.

Citește și : Motivul pentru care Horațiu Potra a avut nevoie de ambulanță chiar în sala de judecată, dezvăluit de avocatul său

Acesta a leșinat luni, 23 februarie, în fața judecătorilor, după aproape opt ore în care nu mâncase nimic și în condițiile în care în sala de judecată era foarte cald. Au intervenit și medicii de la Ambulanță, însă acesta și-a revenit cu apă și ceva dulce.

Joi, mercenarul a cerut să nu mai fie adus în fața magistraților și a trimis prin avocații săi o cerere de schimbare a regimului de detenție. El vrea să-și execute arestul preventiv în condiții mai blânde decât cele actuale și să aibă același tratament ca ceilalți deținuți.

Horațiu Potra a fost trimis în judecată alături de fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu şi alţi 20 de inculpaţi acuzaţi că ar fi comis infracţiuni grave pentru destabilizarea României.

În rechizitoriu, procurorii au reţinut că, în contextul hotărârii CCR din 6 decembrie 2024 prin care au fost anulate alegerile prezidenţiale din România, în dimineaţa de 7 decembrie 2024, Călin Georgescu s-a întâlnit, la un complex de echitaţie din Ciolpani, judeţul Ilfov, ”în condiţii de clandestinitate”, cu mercenarul Horaţiu Potra. Anchetatorii arată, în rechizitoriu, că acesta acţiona în zone de conflict internaţional şi desfăşura acţiuni de recrutare şi instruire paramilitară şi l-a susţinut pe Georgescu şi în timpul campaniei electorale, dar şi anterior, în scopul pregătirii acesteia.

Procurorii au informat că, la întâlnirea de la Ciolpani, Georgescu şi Potra au discutat un plan conform căruia mercenarul şi persoane din anturajul său, cu pregătire militară, urmau să desfăşoare ”acţiuni violente cu caracter subversiv”, pentru a deturna manifestaţiile paşnice de la vremea respectivă.

”Strategia urmărea, prin contagiune emoţională şi comportamentală dublată de manipularea emoţiilor colective, în contextul unui moment de maximă tensiune socială, schimbarea ordinii constituţionale ori îngreunarea sau împiedicarea exercitării puterii de stat”, precizau anchetatorii.

Aceştia menţionau că prin acţiunile sale, între care contactarea liderului unei organizaţii radical-naţionaliste şi transmiterea unui îndemn ”alarmist şi potenţial manipulator” susţinătorilor săi vizând continuarea votului, Georgescu a întreţinut şi întărit ”rezoluţia infracţională” a lui Potra.

Procurorii mai arătau că Horaţiu Potra a coagulat un grup paramilitar de 21 persoane, condus de către el, stabilind să se deplaseze cu şapte maşini spre Bucureşti, unde să declanşeze proteste faţă de autorităţile statului, ce urmau să fie deturnate în ”acţiuni violente apte să desăvârşească politica revizionistă” a lui Călin Georgescu, ”în sensul împiedicării exercitării puterii legitime în stat şi al asigurării reconfigurării ordinii constituţionale, prin detaşarea de principiile sale fundamentale şi de regulile statului de drept”, punând în pericol siguranţa naţională.

În noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024, poliţiştii au făcut filtre în zona localităţilor Baloteşti-Săftica, din judeţul Ilfov, şi Măneşti şi Corneşti, din judeţul Dâmboviţa, precum şi în Capitală, oprind şi controlând maşinile, în interiorul cărora s-au găsit cuţite tip briceag, pumnale, cuţite cu lama lungă, bastoane telescopice, spray-uri cu piper, box-uri, topoare şi cozi de topoare, pistoale şi materiale pirotehnice din categoria celor mai periculoase, cu potential de a produce explozii puternice care ar fi putut provoca pagube imense, răni grave şi deces.

Citește și : Călin Georgescu, din nou la poliţie pentru controlul judiciar, a cerut desecretizarea şedinţei CSAT în care s-a decis anularea alegerilor

Concluzia procurorilor care i-au trimis în judecată pe cei 22 de inculpaţi este că urmarea imediată a acţiunilor acestora a constat în punerea în pericol a securităţii naţionale, prin crearea unei stări de pericol pentru ordinea constituţională, precum şi pentru valorile sociale care protejează exercitarea puterii de stat în condiţiile legii.

DailyBusiness
Erdogan amenință Israelul cu intervenția: Tensiunile dintre Ankara și Ierusalim escaladează
Spynews
Scandal uriaș în showbiz! Fiica unei cântărețe din România ar fi fost jefuită de rude în Anglia. A intervenit poliția
Fanatik.ro
Bugetul de curățenie al CFR Călători, cheltuit pe jumătate într-o singură lună. Contractele de peste 14 milioane de lei, împărțite rapid
Capital.ro
Șoferii care vor plăti până la 250 de lei pentru parcare. Nu se acordă locuri fixe. Primăria anunță cine poate solicita
Playtech.ro
Cum se calculează media la purtare la final de an școlar și când poate scădea din cauza absențelor. Ce reguli trebuie să știe elevii și părinții
Adevarul
„România este una dintre prăzile cele mai facile pentru Putin”. De ce debarcarea lui Orban nu aduce liniște la București
wowbiz.ro
Lângă cine a apărut Codruța Filip după ce Valentin Sanfira și-a refăcut viața sentimentală. Fotografiile au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat de 47 de ani și-a pierdut viața pe loc după ce mașina pe care o conducea s-a ciocnit violent de un autobuz, în Bistrița. Alte două persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Edi Iordănescu a dezvăluit ”informațiile primite pe surse” înaintea eliminării României de la Euro 2024: ”Nu le puteam proba”
MediaFlux
PAPARAZZI Șeful ITM București, Costel Grojdea, vine zilnic la instituție cu un Lamborghini Urus de 300.000 de euro FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
Reacția Rusiei după ce Viktor Orban a pierdut alegerile: "Peste patru luni..."
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj