Război în Orientul Mijlociu: Un F-35 israelian a doborât un avion iranian YAK-130, este o premieră în 40 de ani!

Un avion de luptă al forțelor aeriene israeliene de tip F-35I „Adir” a doborât un aparat iranian YAK-130, în ceea ce reprezintă prima confruntare directă între avioane de vânătoare de la declanșarea actualului conflict. Anunțul a fost făcut, miercuri dimineață, de către armata israeliană.
Viorel Dobran
04 mart. 2026, 17:24
Război în Orientul Mijlociu: Un F-35 israelian a doborât un avion iranian YAK-130, este o premieră în 40 de ani!

Război în Orientul Mijlociu. Armata israeliană a anunțat miercuri că a doborât un avion de vânătoare iranian folosind un aparat F-35 de fabricație americană și că este „prima dată în istorie” când se înregistrează un astfel de eveniment.

Potrivit comunicatului oficial, aparatul iranian – un Yakovlev Yak-130 de fabricație rusească – a fost interceptat și distrus deasupra Teheranului. Este pentru prima dată când un F-35 obține o victorie confirmată aer-aer împotriva unui avion pilotat.

YAK-130 a intrat în producție în anii ’90 și este utilizat în principal ca avion de antrenament avansat pentru piloții care urmează să opereze aparate de generație superioară, precum Sukhoi Su-57. Cu toate acestea, aeronava poate fi echipată și pentru misiuni de atac la sol.

Forțele aeriene iraniene au desfășurat avioane de antrenament avansate Yak-130, de fabricație rusă, primite din septembrie 2023, pentru a participa la misiuni de patrulare aeriană deasupra capitalei Teheran, scrie site-ul Military Watch.

Deși forțele aeriene iraniene operează în mare parte aparate considerate depășite – precum F-4 sau F-5 – YAK-130 este evaluat ca fiind mai modern decât alte platforme distruse anterior în conflict.

Chiar și așa, experții militari subliniază că flota iraniană nu se poate compara cu avioanele israeliene F-15, F-16 sau F-35, care au asigurat, potrivit oficialilor, superioritatea aeriană în primele două zile ale confruntărilor.

Război în Orientul Mijlociu: Un F-35 israelian a doborât un avion iranian YAK-130

Este pentru prima dată în aproximativ patru decenii când aviația militară israeliană angajează și doboară un avion pilotat într-o luptă aeriană. Ultimul incident similar a avut loc pe 24 noiembrie 1985, deasupra Libanului, când un F-15 israelian a doborât două aparate siriene MiG-23.

Curios este de ce ar fi trimis în lupta iranienii un YAK 130 împotriva unui F-35. Între timp, armata israeliană a publicat imagini din cadrul operațiunii „Roaring Lion”, în care sunt vizate zeci de sisteme iraniene de apărare antiaeriană. Potrivit unui comunicat emis miercuri, aceste acțiuni au consolidat superioritatea aeriană a Israelului pe teritoriul iranian.

În paralel, Royal Air Force a anunțat că un avion F-35B britanic a doborât o dronă iraniană deasupra Iordaniei – prima misiune de luptă confirmată în care un F-35 al RAF distruge o țintă în operațiuni reale.

Avioanele F-35 au intrat în dotarea britanică în 2012, iar capacitatea operațională inițială a fost atinsă în 2018. Totodată, un aparat Typhoon al RAF a interceptat drone iraniene și în spațiul aerian irakian, folosind o rachetă aer-aer pentru a neutraliza o țintă care se îndrepta către Qatar.

Doborârea avionului iranian deasupra Teheranului marchează, astfel, două momente istorice: prima victorie aer-aer confirmată a unui F-35 împotriva unui avion pilotat și prima confruntare aeriană directă a Israelului după aproape 40 de ani.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
A fost găsit cuplul din București, dat dispărut pe Transalpină. În ce stare sunt Mihaela și Horațiu
Fanatik.ro
Verdictul lui Cristi Balaj: a fost penalty la Tavi Popescu în FCSB – FC Argeș 2-0? Comparația cu faza identică a lui Teles din U Craiova – Vitebsk
Capital.ro
Noua lege a salarizării stârnește nemulțumiri în sănătate. Sindicaliștii avertizează că unii angajați ar putea pierde bani
Playtech.ro
Cât costă acum să chemi un electrician acasă. Doar deplasarea poate ajunge la 100 de lei. Lista actualizată cu noile tarife în 2026
Adevarul
Cât ar putea scumpi noua taxă UE carburanții. Calculul pentru un șofer cu Dacia Logan
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lucia și Constantin sunt cei doi soți care și-au pierdut viața în urma accidentului din Grecia, alături de bebelușul lor. Fiica de 8 ani este în stare critică
iamsport.ro
Legendarul sportiv român este împotriva ”Anului Ilie Năstase”: ”Tăiam de la bolnavii de cancer, dar avem bani pentru show”
MediaFlux
Nativii care ar putea obține o sumă mare de bani. Horoscopul weekendului
stirilekanald.ro
Probleme cu stomacul? Digestia dificilă...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România