Prim-ministrul Ilie Bolojan a provocat astăzi un nou blocaj în Coaliția de guvernare în cadrul negocierilor pentru elaborarea Bugetului de stat.
În mod deliberat, premierul a inclus în proiectul său de buget o serie de prevederi care contravin total solicitărilor exprimate anterior de liderii partidelor care îi asigură sprijinul parlamentar.
Prin această atitudine inflexibilă și sfidătoare la adresa partenerilor de Coaliție, prim-ministrul devine direct responsabil de blocarea adoptării bugetului și de instabilitatea pe care o induce în actuala guvernare.
Printre cele mai controversate elemente introduse în proiectul de buget propus de Bolojan se numără:
1. Subfinanțarea Programului de solidaritate, solicitat de PSD, pentru sprijinirea categoriilor vulnerabile care au fost afectate puternic de inflație și de măsurile de austeritate.
2. Tăierea drastică a investițiilor pentru dezvoltarea comunităților locale.
3. „Confiscarea” la bugetul central a unei părți consistente din sumele cuvenite autorităților locale.
În aceste condiții, imediat după primirea formei scrise a proiectului de buget, conducerea PSD se va reuni pentru a decide acțiunile politice care se impun.
PSD condiționează votul bugetului de stat pe 2026 de un ”pachet de solidaritate” pentru care solicită finanțare de aproape 3,5 miliarde de lei.
Însă ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare (PNL), i-a spus lui Sorin Grindeanu că poate prinde în buget cel mult 1,5 miliarde de lei pentru ajutoare.
Marius Budăi, despre o ieşire de la guvernare a PSD: Diminuarea pachetului social este inacceptabilă pentru noi. Nu trebuie să fie plasată responsabilitatea stabilităţii coaliţiei doar pe PSD
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi a declarat, miercuri, despre o ieşire de la guvernare a PSD, în urma scandalului legat de bugetul pe 2026, că diminuarea pachetului social este inacceptabilă pentru ei şi nu trebuie să fie plasată responsabilitatea stabilităţii coaliţiei doar pe PSD. ”Nu putem să facem orice şi PSD să fie de acord. Nu se mai poate”, a arătat el.
”Ceea ce domnul Bolojan a propus azi în coaliţie e 741,89 miliarde de lei. Suma de 3,4 miliarde care înglobează ceea ce PSD a propus în acest program de socialitate, înseamnă 0,4% în acest total. Oameni buni, chiar 0,4% reprezintă o problemă? Gândiţi-vă că mai vine şi încă un impact suplimentar de la explozia preţurilor petroliere din cauza acestui război care se poartă aici. Ce fac oamenii ăştia? Dumnezeule, chiar nu înţelegem? Avem un buget aşa, o matematică fără suflet. Chiar nu ne gândim că oamenii ăştia vor deveni din ce în ce mai săraci? Nu putem să-i ajutăm un pic să treacă de perioada asta? Este de neimaginat pentru mine acest aspect”, a spus fostul ministru al Muncii, Marius Budăi, în emisiunea România Politică de la Prima News.
Deputatul PSD a anunţat că PSD va convoca cât de urgent conducerea partidului pe acest subiect al bugetului. ”Vom discuta cu toţi liderii din ţară, vom discuta cu liderii din localităţii noastre din ţară şi vom lua o decizie imediată şi o vom comunica”, a precizat el.
”Eu cred că până acum, cu toate criticile pe care le-am avut, pentru că suntem patru partide diferite, trei pe partea dreaptă, noi suntem singuri pe partea stângă, avem concepţii diferite, avem politici diferite, avem electorate diferite, chiar dacă nu am fost de acord cu unele măsuri şi le-am criticat public, dar în momentul în care a trebuit să fim pragmatici la asumări de răspundere, cu toate criticile pe care le-am primit de la populaţie, cu toate pierderile electorale, am fost corect asumaţi şi am asigurat în momente cheie stabilitatea acestei coaliţii. Însă trebuie să conştientizăm cu toţii, chiar şi domnul Bolojan, că stabilitatea acestei coaliţii nu stă doar în PSD, stă şi în celelalte partide şi în domnul Bolojan, în capacitatea de dialog în cazul coaliţiei, astfel încât să fie toate partidele egale la masa dialogului şi toate măsurile să fie egale. (..) Vom fi extrem de pragmatici, aşa cum am fost până acum şi ne-am asumat şi am votat la asumări de răspundere şi alte moţiuni, acum vom avea un răspuns în termenul cel mai scurt”, a subliniat Marius Budăi.
El a mai spus că ”şi-ar dori ca toţi cei patru lideri de partide să iasă şi să spună: ne-am înţeles de pachetul social, de pachetul de sprijin, nu ne atingem”.
”Este musai ca această coaliţie să vină în sprijinul categoriilor vulnerabile. Nu ne dorim noi, PSD, sub nicio formă să ne asumăm acest pachet”, a completat Budăi.
Despre şansele ca Partidul Social Democrat să iasă de la guvernare, Marius Budăi a răspuns: ”Diminuarea pachetului social, pachetului de sprijin, pachetului de socialitate, cum vreţi să-i spuneam, este inacceptabilă pentru noi. Vom lua decizia în cadrul coaliţiei, dar, repet, nu trebuie să fie plasată responsabilitatea stabilităţii acestei coaliţii, a stabilităţii politice, doar pentru PSD. Adică nu putem să facem orice şi PSD să fie de acord. Nu se poate. Uitaţi că nu se mai poate”.
PNL, reacție la atacul PSD privind blocarea negocierilor pe buget: „Dacă vrea stabilitate și reforme, să vină cu soluții”
„Comunicatul PSD e în contradicție cu realitatea și cu ce s-a întâmplat azi la ședința coaliției”, a declarat Ilie Bolojan la B1 TV. Premierul a avertizat că acest comunicat ar putea genera blocaje în coaliția de guvernare.
„Comunicatul PSD e în contradicție cu realitatea și cu ce s-a întâmplat azi la ședința coaliției. E de neînțeles de ce, atunci când discutăm lucruri serioase, în ședințe lucrurile se derulează normal, după care comunicatele sunt departe de realitate. Cred că asta nu ajută nici PSD, nici coaliția.”
Bolojan a spus că prioritar este bugetul statului și absorbția fondurilor europene, dincolo de neînțelegerile din coaliție.
„Încearcarea de a te poziționa într-o manieră în care, deși ești în coaliție și participi la decizii, ai toate datele care fundamentează baza adoptării acestor decizii (…) Cel mai important lucru e un buget corect construit care să permită autorităților să lucreze și absorbția fondurilor europene.”
Partidul Național Liberal a reacționat miercuri seară la acuzațiile aduse de PSD într-un comunicat publicat anterior tot pe rețelele de socialziare, în care social democrații spun că Ilie Bolojan a inflexibil și ar fi provocat un blocaj în negocierile din coaliție privind bugetul. Liberalii spun că „dacă PSD dorește într-adevăr stabilitate și reforme, să vină cu soluții. A respinge orice propunere nu ține loc de viziune” și îi acuză pe social-democrați că sunt cei care frânează toate măsurile de reformă. „PSD să nu uite că cei cărora le cerem să facă sacrificii de aproape un an se așteaptă să nu mai promitem, pe datorie, bani pe care nu îi avem sau pe care îi împrumutăm la costuri foarte ridicate”, scrie în comunicatul PNL.
„Bugetul României nu trebuie să fie victima colaterală a jocurilor politicianiste care irosesc progresul obținut cu greu și împing țara înapoi în situația dificilă de anul trecut”, scrie în debutul comunicatului PNL, care continua cu justificarea soluțiilor oferite în priectul de buget.
„Soluțiile avansate coaliției de premierul Ilie Bolojan pentru bugetul de stat au fost fundamentate pe baza calculelor detaliate ale Ministerului Finanțelor, în urma discuțiilor cu reprezentanții partidelor politice și ai ministerelor, astfel încât, spre deosebire de alți ani, bugetul să fie cu adevărat realist, nu o vânzare de iluzii și o licitație de promisiuni fără acoperire”.
Liberalii arată că „pentru pachetul social au fost propuse sume la nivelul celor alocate și anul trecut – 1,7 miliarde de lei, destinate pensionarilor. Până la atingerea totalului sumei cerute de PSD și pentru alte categorii, vor fi accesate fonduri europene prin programe sociale. Este ușor să vii cu propuneri de cheltuieli fără să identifici surse realiste de finanțare”.
Potrivit sursei citate, în proiectul de buget, „primăriile nu pierd bani. Doar 25 din totalul de peste 3.000 de primării vor avea bugete puțin mai mici decât anul trecut. Restul vor beneficia de bugete sporite. În plus, OUG privind reforma administrației le asigură mai multe instrumente pentru a colecta taxe, impozite și amenzi și pentru a deveni reale motoare de dezvoltare pentru comunități”.
Liberalii susțin că „pentru programul «Anghel Saligny» au fost alocate 6 miliarde de lei. Bugetul din acest an va aloca sume fără precedent pentru investiții, incluzând cofinanțarea pentru PNRR, întrucât modelul de dezvoltare al României se schimbă de la consum la investiții”.
„Cu siguranță, premierul Ilie Bolojan și celelalte partide și-ar dori să existe mai mulți bani pentru toate solicitările, însă obiectivul este un buget realist. Trebuie să încetăm să ne mințim singuri, adâncindu-ne în datorii cu dobânzi tot mai mari. Cine ar fi avut propuneri alternative de finanțare le-ar fi prezentat în săptămânile de discuții, ceea ce nu s-a întâmplat”, subliniază PNL.
„Deocamdată, Partidul Național Liberal constată, încă o dată, tentativa PSD de a rescrie realitatea politică din interiorul coaliției și de a transfera responsabilitatea pentru întârzierile reformelor către ceilalți parteneri de guvernare. În loc să susțină aceste reforme, PSD a preferat, de multe ori, să joace simultan rolul de partid de guvernare și de partid de opoziție, criticând public deciziile luate chiar în cadrul coaliției din care face parte. Această strategie politică nu face decât să creeze incertitudine și instabilitate, într-un moment în care România are nevoie de predictibilitate, responsabilitate și decizii ferme”, acuză PNL.
Liberalii susțin că „PNL a demonstrat constant că susține reformele necesare pentru modernizarea statului și consolidarea economiei. În același timp, PNL rămâne angajat în menținerea stabilității guvernării și în respectarea acordurilor din coaliție. Dacă PSD dorește într-adevăr stabilitate și reforme, să vină cu soluții. A respinge orice propunere nu ține loc de viziune”.
„Solicităm PSD să nu uite că cei cărora le cerem să facă sacrificii de aproape un an se așteaptă să nu mai promitem, pe datorie, bani pe care nu îi avem sau pe care îi împrumutăm la costuri foarte ridicate. PNL nu va renunța să militeze pentru ca proiectul de buget să fie unul onest, cu surse clare de finanțare, care să mențină echilibrul între responsabilitatea fiscală, susținerea investițiilor și protejarea categoriilor sociale vulnerabile”, scrie în încheierea comunicatului citat.