Un pensionar din Iaşi a fost obligat să-şi plătească impozitul pentru tot anul deşi autoturismul i-a fost casat la începutul lunii martie 2026: „Mașina nu mai există, cum să mă impozitați încă 9 luni?”

Un pensionar din Iași, în vârstă de 81 de ani, a fost obligat să achite impozitul integral pentru autoturismul său, deși l-a casat la începutul lunii martie 2026, stârnind controverse cu privire la modul în care administrația locală aplică legea fiscală.
Viorel Dobran
11 mart. 2026, 08:12
Un pensionar din Iaşi a fost obligat să-şi plătească impozitul pentru tot anul deşi autoturismul i-a fost casat la începutul lunii martie 2026:

Un pensionar din Iași, în vârstă de 81 de ani, este revoltat de faptul că, deși și-a casat autoturismul pe data de 3 martie 2026, a fost obligat să achite integral impozitul. Acesta susține că nu este corect ca administrația publică locală să îi solicite impozit pentru încă 9 luni, deoarece, de la începutul lunii martie, acesta nu mai deține vehiculul.

Pensii 2026. Cine sunt pensionarii care vor primi 1000 de lei în plus după adoptarea bugetului

Am avut o mașină veche. Eu am 81 de ani și nu o mai puteam folosi. Nu mai pot să conduc și am predat-o la dezmembrări, și mi-au dat un certificat că mașina va fi distrusă. Cu hârtiile acestea, m-am dus la Primăria Iași să scot mașina din evidență, să nu mai plătesc impozit la ea. La ghișeu, mi s-a spus că nu mi-o scoate din evidența fiscală până nu achit impozitul pe tot anul. Deci actul acesta de distrugere este cu data de 3 martie 2026. Atunci când am auzit, i-am spus doamnei de la ghișeu: «Dacă din data de 3 martie 2026 mașina nu mai există, nu o mai am, cum să mă impozitați încă 9 luni când ea nu mai există?». Mi-a răspuns că așa prevede legea”, a declarat pensionarul, potrivit BZI.

Bărbatul a explicat că a fost nevoit să achite 150 de lei pentru a putea scoate autoturismul din evidența fiscală, deși consideră că metoda nu este corectă.

Citește și Pensii 2026. Cât trebuie să economisească tinerii pentru o pensie de şase cifre. Apare un nou tip de pensii pentru români

Eu am plătit ca să pot să o scot, dar nu mi se pare normal așa și nici corect. Pe mine m-a deranjat atitudinea, situația. Eu cred că felul acesta de a gândi al celor care au făcut legea nu este bun. Dar dacă eu mor în martie, familia mea primește pensia mea pe tot anul? Ei de ce să mă impoziteze pe tot anul? Nu vreau să mai pățească și alții ce am pățit eu. Cu siguranță mai sunt situații și oamenii au fost nevoiți să plătească deși nu mai aveau mașina. Eu am o pensie de 1.500 de lei”, a adăugat pensionarul.

Primarul Iașului, Mihai Chirica, a explicat însă că legislația fiscală impune plata impozitului integral. „Art. 471 alin. 1 din Codul fiscal spune că: «Impozitul pe mijlocul de transport este datorat pentru întregul an fiscal de persoana care deține dreptul de proprietate asupra unui mijloc de transport înmatriculat sau înregistrat în România la data de 31 decembrie a anului fiscal anterior», iar alin. 4 prevede că, în cazul radierii, «Începând cu data de 1 ianuarie a anului următor radierii, proprietarul încetează să datoreze impozitul aferent mijlocului de transport»”, a declarat edilul,

Impozitul auto de la 1 ianuarie 2026. Care e noua formulă și cum se calculează suma de plată 

Proiectul de lege privind măsurile de redresare și eficientizare a resurselor publice, care introduce noi taxe și impozite începând cu 1 ianuarie 2026, a fost trimis spre promulgare miercuri, 10 decembrie 2025. Decizia a venit după ce Curtea Constituțională a României a respins obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul parlamentar AUR. Legea a fost publicată luni, 15 decembrie, în Monitorul Oficial.

Noua formulă de calcul va ține cont, în principal, de două criterii esențiale. Pentru unele mașini, taxele vor crește semnificativ, însă unii șoferi români ar putea plăti chiar mai puțin decât până acum.

Impozitul auto este o taxă anuală pe care trebuie să o plătești dacă deții un autovehicul înmatriculat în România. Sumele provenite din impozitul pe mașini vor fi virate către bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale.

Până acum, valoarea impozitului era stabilită în funcție de capacitatea cilindrică a motorului. Începând cu 1 ianuarie 2026, regulile se schimbă semnificativ, odată cu introducerea unui nou criteriu important: nivelul de poluare al autovehiculului.

Impozitul auto poate fi plătit integral până pe 31 martie al anului în curs, beneficiind, de regulă, de o reducere în cazul plății anticipate. Totodată, plata se poate face în două tranșe fără penalități. Prima tranşă până pe 31 martie și a doua până pe 30 septembrie, în funcție de hotărârile consiliului local.

De la începutul anului 2026, impozitul auto nu va mai fi calculat doar în funcție capacitatea cilindrică a motorului, ci va ține cont și de norma de poluare a mașinii (Euro 2, Euro 4, Euro 6 etc.).

Pe scurt, cu cât o mașină este mai poluantă, cu atât impozitul va fi mai mare. Autovehiculele mai noi, cu emisii reduse, vor fi avantajate.

Principalele reguli de calcul sunt următoarele:

  • se ia în calcul norma de poluare, care influențează direct suma de plată;
    impozitul se stabilește pentru fiecare 200 cm³ sau fracțiune din capacitatea cilindrică;
    valorile aplicate diferă în funcție de nivelul de emisii;
    autoritățile locale pot ajusta impozitul în limitele prevăzute de lege;
    pentru mașinile foarte scumpe, poate apărea un impozit suplimentar, dacă valoarea acestora depășește un prag legal. Pentru autovehiculele de lux, cu valoarea de achiziție peste 375.000 lei, se aplică un impozit suplimentar de 0,9% pe diferența dintre preț și plafon.

Consiliile locale pot stabili cote de impozit diferite în limitele legii, astfel că suma finală poate varia în funcție de localitatea în care este înmatriculată mașina.

Exemple de calcul impozit auto 2026

Exemple de calcul al impozitului auto pentru 2026, în funcție de capacitatea cilindrică și norma de poluare, potrivit legii publicate în Monitorul Oficial.

Spre exemplu, pentru autoturisme cu motorul între 1.601 și 2.000 cm³:

  • Non‑Euro – Euro 3: 237,6 – 297 lei/an
    Euro 4: 228 – 285 lei/an
    Euro 5: 213,6 – 267 lei/an
    Euro 6: 200,8 – 251 lei/an
    Hibrid: 24,6 lei/an

Iată o formula de calcul pentru impozit auto 2026: pentru un motor de 1.600 cm³, capacitatea se împarte la 200 cm³ și se înmulțește cu coeficientul normei de poluare.

Exemplu pentru un motor Euro 4:
1.600 ÷ 200 = 8 = 8 × 28,5 lei = 228 lei/an.

Impozitul pentru mașinile electrice sau hibride
Mașini electrice
De departe, cei mai norocoși șoferi vor fi cei cu mașini electrice. De la 1 ianuarie 2026, mașinile electrice care până în prezent erau scutite de impozit vor plăti un impozit anual fix, stabilit la aproximativ 40 lei pe an la nivel național.

Mașini hibride
Pentru vehiculele hibride, care combină motorul termic cu cel electric, se aplică un calcul adaptat. Unele primării pot oferi reduceri de impozit pentru maşinile hibride. De exemplu, dacă emit sub 50 g CO₂/km, dar aceste reduceri sunt stabilite la nivel local.

Începând cu 1 ianuarie 2026, calculul impozitului auto în România se schimbă semnificativ. Autoritățile vor lua în considerare nu doar capacitatea cilindrică a vehiculului, ci și norma de poluare. Astfel, sumele datorate pentru impozitul auto pot crește sau scădea în funcție de nivelul de emisii al mașinii. În același timp, proprietarii de mașini electrice și hibride vor beneficia de taxe mult mai avantajoase.

DailyBusiness
Costul orar al forței de muncă în România a crescut semnificativ în trimestrul IV 2025
Spynews
Dana Marijuana, prima reacție după moartea Gianinei Gheorghiu. Lacrimi și durere, după ce rapperița s-a stins la 37 de ani
Fanatik.ro
Bucureștiul pe credit: ce împrumuturi a făcut Primăria Capitalei în 2025. Sectorul care a plătit cela mai mari dobânzi
Capital.ro
Lege la bloc. Proprietarii trebuie să facă solicitare către Asociația de Proprietari. Instanța refuză total controlul
Playtech.ro
Care sunt cele mai solide buncăre antiatomice din România. Sunt peste 5.000 de adăposturi în toată ţara, însă doar pentru 600.000 de locuitori
Adevarul
Doi profesori din SUA sunt cei mai bogați români din topul Forbes al miliardarilor lumii. Pe lista scurtă mai apar Ion Țiriac și frații Pavăl
wowbiz.ro
Bugetul pe 2026 aduce bani în plus pentru unii pensionari. Cine poate primi până la 1.000 de lei, deși pensiile rămân înghețate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
A ieșit la iveală rezultatul autopsiei băiețelului de un an și nouă luni care s-a stins la spitalul de copii din Iași. Ce i-a adus sfârșitul
iamsport.ro
Alex Dobre, la un pas de transferul la West Ham! Impresarul român a spus totul despre mutare
MediaFlux
România intră în război? Totul se decide astăzi în CSAT
stirilekanald.ro
VIDEO Crimă în Crevedia! Și-a ucis rivalul în mijlocul șoselei. „E nebun”
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj