Zile libere 2026. Peste doar o lună românii vor intra în liberele de Paște, după care urmează minivacanța de 1 mai, dar și minivacanța de Rusalii.
Românii se pregătesc deja pentru minivacanța de Paște. Anul acesta, elevii și profesorii vor lua vacanța de primăvară începând cu 4 aprilie.
De asemenea, angajații vor avea liber în Vinerea Mare, prima și a doua zi de Paște. Potrivit calendarului ortodox, anul acesta Paștele se sărbătorește pe 12 aprilie. Astfel că, de Paște, toți angajații vor avea liber patru zile.
După minivacanța de Paște, la scurt timp românii vor avea din nou liber de 1 mai. Anul acesta Ziua Muncii cade într-o vineri, astfel că angajații vor avea libere trei zile. De asemenea,nici elevii și profesorii nu vor merge la școală în această perioadă.
Citește și Zile libere plătite în 2026: Când și pentru ce evenimente familiale pot lipsi salariații
În luna iunie, este rost din nou de câteva zile libere cu ocazia Rusaliilor. În România, prima și a doua zi de Rusalii sunt zile libere. Anul acesta, prima zi de Rusalii va fi pe 31 mai, care pică duminica, iar a doua zi va fi luni, 1 iunie. Pentru majoritatea angajaților cu program obișnuit de lucru, ziua de luni va fi liberă, ceea ce va crea un nou weekend prelungit.
În 2026, românii vor avea parte de 17 zile libere legale, dintre care 12 cad în timpul săptămânii și 5 în weekend. Iată care sunt acestea:
1 ianuarie (joi) – Anul Nou
2 ianuarie (vineri) – A doua zi de Anul Nou
6 ianuarie (marți) – Boboteaza
7 ianuarie (miercuri) – Sfântul Ioan Botezătorul
24 ianuarie (sâmbătă) – Ziua Unirii Principatelor Române
10 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
12 aprilie (duminică) – Paștele Ortodox
13 aprilie (luni) – A doua zi de Paște
1 mai (vineri) – Ziua Muncii
31 mai (duminică) – Rusaliile
1 iunie (luni) – A doua zi de Rusalii / Ziua Copilului
15 august (sâmbătă) – Adormirea Maicii Domnului
30 noiembrie (luni) – Sfântul Andrei
1 decembrie (marți) – Ziua Națională a României
25 decembrie (vineri) – Prima zi de Crăciun
26 decembrie (sâmbătă) – A doua zi de Crăciun