Ce se întâmplă cu emisiunea Insula Iubirii 2026. Decizia luată de CNA, în urma reclamațiilor

Radu Vâlcan și întreaga echipă se află deja în Thailanda, la filmările noului sezon Insula Iubirii 2026. Însă, difuzarea show-ului va suferi modificări, în urma reclamațiilor primite de CNA.
Alina Costache
12 mart. 2026, 13:20
Ce se întâmplă cu emisiunea Insula Iubirii 2026. Decizia luată de CNA, în urma reclamațiilor
Ce se întâmplă cu emisiunea Insula Iubirii 2026

Insula Iubirii 2026 va începe în data de 20 iulie, emisiunea fiind difuzată în zilele de luni, marți și miercuri, de la ora 23:00 și nu de la ora 20:00, așa cum a fost până acum. Timp de șapte săptămâni, cuplurile vor apărea pe micul ecram așa cum sunt ele, cu bune și cu rele.

În data de 15 octombrie 2025, după mai multe reclamații din partea publicului și a organizațiilor pentru protecția minorilor, CNA a efectuat o analiză și a constatat că emisiunea Insula Iubirii îi poate afecta pe copii, precizând că materialele difuzate influențează comportamentul persoanelor cu vârsta sub 18 ani, din cauza conținutului cu limbaj explicit, nuditate și consum de substanțe. Așadar, grila de programe s-a modificat, iar emisiunea a ajuns să fie mutată la ora 23:00.

Citește și: Fosta ispită de la Insula Iubirii care și-a găsit jumătatea: „Mă face fericită în fiecare zi”

Cum se împarte Radu Vâlcan între familie și filmările de la Insula Iubirii

Prezentatorul de la Insula Iubirii  vorbește deschis despre viața de după filmări, impactul emoțional al emisiunii și sprijinul pe care îl primește atât de la Adela Popescu. În același timp, vedeta povestește cum reușesc să treacă peste momentele tensionate din căsnicie.

Radu Vâlcan a mărturisit cum arată, de fapt, viața din spatele camerelor de filmat. Acesta se împarte între responsabilități, planuri și timpul petrecut cu cei mici.

„Viața mea fără insulă… ? Urmează insula (zâmbește – n.r.). Sunt înscrieri multe. Viața mea, a noastră, este extrem de plină, pentru că… trei copii mici, școli, grădiniță. Suntem și noi fericiți că ne-am terminat casa de la țară și facem drumuri București-Șușani, și așa mai departe.

Ce mai facem? Evenimente, fel și fel de activități, încercăm să ne împărțim cum putem mai bine, dar evident prioritățile noastre sunt cei trei copii. Avem o viață plină. Suntem liniștiți, dar preocupați în permanență.

Eu filmez acolo în jur de o lună și jumătate, ceva de genul ăsta, dar filmările nu se termină acolo. Bine, când mă întorc de la Insula Iubirii, într-adevăr recunosc că-mi trebuie un timp, cel puțin mental, să mă recuperez pentru că încă sunt acolo, sunt prezent, în ghilimele, în ceea ce înseamnă Insula Iubirii, motiv pentru care de fiecare dată când mă întorc, am nevoie de o perioadă doar eu cu Adela, cu familia, așa atât”, a spus Radu Vâlcan.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Fiul lui Elis Armeanca și iubita lui s-au căsătorit. Cei doi au dezvăluit și sexul bebelușului la petrecere
Fanatik.ro
Mihai Stoica îl distruge pe Iulian Călin după eșecul cu U Cluj: „A inventat o simulare ordinară!”
Capital.ro
Bani pentru profesori în 2026. Cardurile cu 1.500 de lei vor fi alimentate până la sfârșitul anului. Termenul-limită a fost prelungit
Playtech.ro
TABEL. Câți bani ar primi pensionarii în plus în 2027. Sunt două variante de majorare, calcule pentru pensii de 3.000, 4.000 și 5.000 de lei
Adevarul
„Ori are ceva la mână împotriva lui Trump, ori este prea ușor de păcălit”. De ce încearcă președintele american să se distanțeze de Netanyahu
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cei 2 cunoscuți fotbaliști pe care i-a ”adoptat” Gică Hagi: ”Am stat la el acasă, în camera de oaspeți, ne-a deschis ușa familiei”
MediaFlux
Cardul de sănătate nu mai e obligatoriu. Anunț pentru toți pacienții
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT