Expertul în siguranța traficului, Titi Aur, a explicat de ce tot mai mulți șoferi vârstnici ajung să facă accidente rutiere și care sunt principalele pericole care favorizează astfel de situații.
„Siguranța rutieră este scăpată complet de sub control, atât în cazul tinerilor, cât și al vârstnicilor. Și, evident, la bătrâni problemele sunt mai mari. Am văzut cazuri dramatice în presă. Un șofer care pur și simplu nu auzea, dar conducea. Sunt persoane care nu văd bine sau nu își pot controla corespunzător mâinile și picioarele, dar continuă să conducă.
Și au dreptul să o facă pentru că și-au prelungit permisul, uneori pentru încă zece ani, după ce au trecut printr-un control mai mult sau mai puțin eficient. În timpul acelui control poate că erau sau nu erau probleme vizibile, dar după câțiva ani, șase, șapte, nouă, și la vârste de 80, 85 sau chiar 90 de ani, capacitatea lor fizică și mentală se deteriorează. Nu mai controlează corect mâinile și picioarele, nu mai vede sau nu mai aude bine, iar unele afecțiuni pot să le afecteze grav siguranța la volan”, a declarat Titi Aur, pentru Fanatik.
Titi Aur a amintit că România nu are o politică eficientă în domeniul siguranței rutiere.
”Eu consider că toate verificările medicale și psihologice ar trebui realizate cu mult mai mare atenție pentru toți cei care conduc, indiferent de vârstă.
În cazul persoanelor mai în vârstă – după 60, 70 sau 80 de ani – aceste controale ar trebui să fie efectuate mai des. Specialiștii ar trebui să stabilească dacă ele trebuie făcute la doi, trei sau cinci ani, pentru că, odată cu vârsta, crește semnificativ probabilitatea apariției unor afecțiuni medicale care pot limita sau afecta capacitatea de a conduce”, a continuat Titi Aur.
Totodată, expertul în condus defensiv a accentuat că problemele nu se limitează doar la vârstă, ci și la modul în care sunt efectuate controalele medicale.
„Realitatea este și mai gravă, mai ales pentru că nici controalele, indiferent de vârstă, nu sunt efectuate corespunzător. Ba chiar a existat o perioadă în care nu se făceau deloc. Plăteai, primeai certificatul medical și gata.
Acum se fac controale, dar nu suficient de atent. Și nu este vorba doar despre controlul medical, ci și despre cel psihologic. Poți fi medical apt, dar anumite probleme psihologice îți pot limita capacitatea de a conduce”, a mai completat acesta.
Titi Aur admite că vârsta înaintată nu înseamnă automat pierderea capacității de a conduce. Totuși, spune el, aceste situații sunt mai degrabă rare, iar pentru majoritatea oamenilor apar, odată cu trecerea anilor, probleme medicale care pot influența negativ capacitatea de a fi în siguranță la volan.
„La 70, 80 sau 90 de ani, nu accepți că nu mai poți face lucruri pe care le-ai făcut toată viața, cum ar fi condusul. Din acest motiv, Ministerul de Interne, prin tot ce ține de circulație și eliberarea permisului de conducere, ar trebui să impună teste medicale și psihologice. Acestea trebuie să arate clar dacă o persoană are sau nu capacitățile necesare și să poată limita dreptul de a conduce, parțial sau total, pentru o perioadă determinată dacă e cazul. O lună, două sau șase luni, cât timp ești sub tratament. Ulterior, testele pot fi reluate.
Eu aș propune și limitări specifice, de exemplu interdicția de a conduce noaptea pentru cei care nu mai văd bine. Poate pare exagerat, dar este clar că trebuie să existe un control real în această zonă”, a mai spus acesta, pentru FANATIK.