Wilma și Dany se aflau în vacanță în Thailanda, însă concediul lor s-a tranformat într-o cursă haotică contra timp de a se reîntoarce acasă. Cei doi au fost nevoiți să-și facă un credit în valoare de 12.000 de euri pentru a ajunge în siguranță acasă.
Efectele războiului din Orientul Mijlociu s-au resimțit transversal în economie, cu repercusiuni vizibile asupra transportului aerian global. Astre, multe companii au anulat cursele, iar biletele au ajuns la prețuri exagerate. Un singur bilet a ajuns și la 3.000 de euro.
Cei doi au avut nevoie de 3 bilete, inclusiv pentru fiica lor care a venit din Filipine să îi vadă. Inclusiv zborul fetei a fost anulat, iar familia a fost nevoită să găsească o soluție rapid.
Pentru a acoperi costul celor trei bilete, precum și cheltuielile suplimentare (bagaje, nopți în plus la hotel și mese) Wilma și Danny au fost nevoiți să facă un credit.
Nici asigurarea de călătorie nu le-a oferit sprijinul de care aveau nevoie. Deși au crezut că sunt acoperiți pentru situații de forță majoră, au aflat că polița nu include evenimentele provocate de război. Cei doi ar putea recupera, în cel mai bun caz, doar o parte din cheltuielile pentru nopțile suplimentare de cazare, însă restul costurilor generate de anularea zborurilor rămânând în sarcina lor.
Întoarcerea spre casă a fost complicată, cu mai multe escale, și care a durat aproximativ două zile. Chiar dacă cheltuielile sunt mari, prioritatea celor doi rămâne să ajungă în siguranță acasă.
Situația dificilă prin care trec Wilma și Danny în încercarea de a reveni acasă nu este un caz izolat. La fel ca ei, și alți turiști britanici, printre care Andrea Pendrey, care urma să înceapă un tratament pentru cancer la sân, au rămas blocați în străinătate după ce zborurile lor au fost anulate în urma izbucnirii conflictului din Orientul Mijlociu. În timp ce unii încearcă să facă față facturilor uriașe pentru cazare și mese, alții se confruntă și cu urgențe medicale care nu pot fi amânate.
Andrea Pendrey și partenerul ei se aflau în vacanță în Maldive înainte ca Andrea să înceapă tratamentul pentru cancer la sân.
Ei trebuiau să se întoarcă duminică, 1 martie, la câteva ore după izbucnirea războiului, însă, la aeroport, au descoperit că zborul lor fusese anulat.
„Emirates ne-a spus doar că trebuie să găsim o cameră, pe cheltuiala noastră, și aeroportul se umplea tot mai mult cu oameni”, spune Andrea, pentru BBC.
Au reușit să găsească un hotel, însă la un cost financiar uriaș.
„Estimăm că până vom pleca vom fi cheltuit în plus aproximativ 12.000 de lire sterline”, adaugă ea.
Partenerul ei și-a pierdut locul de muncă înainte de vacanță.
„Banii mă stresează. A trebuit să folosim cardul de credit pentru toate acestea”, a spus Andrea.
Nu există o definiție standard a ceea ce trebuie să acopere asigurările de călătorie în astfel de situații, așa că orice cerere de rambursare pentru cheltuieli suplimentare depinde de prevederile fiecărei polițe.
Compensațiile suplimentare sunt plătite doar dacă partea vinovată este compania aerienă, ceea ce nu este cazul problemelor cauzate de conflictul actual.
Tratamentul Andrei era programat să înceapă joia trecută în Marea Britanie.
„Încerc să nu mă gândesc prea mult. Trebuie să ajung acasă pentru chimioterapie. Nu ajută deloc să fiu aici”, spune ea.
Cuplul a petrecut aproape o săptămână încercând zilnic să-și rezerve zboruri reprogramate, fără succes.
În cele din urmă, compania de asigurări a clasificat cazul ca urgență medicală, iar cei doi urmează să zboare spre Marea Britanie via Frankfurt, luni.
„Chiar dacă acest loc este un paradis, am plâns și ne simțim foarte triști”, spune Andrea.