Preţ carburanţi 8 aprilie 2026. Scădere uşoară a tarifelor la pompă. Prețul petrolului, prăbuşire istorică după redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Autoritățile din România dau asigurări că nu se pune problema raționalizării carburanților. Scăderea accizei şi armistiţiul SUA-Iran au adus şi preţuri mai mici la benzină şi motorină.
Viorel Dobran
08 apr. 2026, 05:31
Preţ carburanţi 8 aprilie 2026. Scădere uşoară a tarifelor la pompă. Prețul petrolului, prăbuşire istorică după redeschiderea Strâmtorii Ormuz

Preţ carburanţi 8 aprilie 2026.

Preţ carburanţi 8 aprilie 2026. Cât costă motorina la Bucureşti:

 

Preţ carburanţi 8 aprilie 2026. Creșterea accelerată a prețurilor la petrol și carburanți este alimentată de dezechilibrul dintre cerere și ofertă, în condițiile în care statele și-au majorat rezervele, iar producția este afectată de conflict, a explicat ministrul Energiei, Bogdan Ivan, marți seară, la Antena 3.

Prețul petrolului Brent, un reper pentru prețul petrolului la nivel mondial, a urcat de la aproximativ 70 de dolari pe baril înainte de începerea războiului din Iran la peste 110 dolari în prezent. „Având o ofertă mai mică și o cerere mai mare, automat s-a dezechilibrat prețul”, a precizat ministrul.

Preţ carburanţi 8 aprilie 2026 AICI

„Depinde foarte mult ce se va întâmpla în această noapte, pentru că am văzut declarațiile reprezentantului american, Donald Trump. Depinde de cum va arăta dinamica în perioada următoare și de modul în care statele vor reuși să-și găsească rute de aprovizionare”, a spus Ivan, în contextul unor scenarii care indică posibile creșteri ale prețului petrolului până la 150 sau chiar 200 de dolari pe baril.

Ministrul Energiei spune că motorina este produsul care pune cea mai mare presiune pe piață, în special în Europa, unde consumul este orientat preponderent către acest tip de carburant. În România, dezechilibrul este clar: producția anuală este de aproximativ 5,5 milioane de tone, în timp ce consumul ajunge la aproape 7 milioane de tone, ceea ce obligă țara să apeleze la importuri.

Epic Fury, ziua 40. Trump: Sunt de acord să suspend bombardamentele. SUA şi Iranul au convenit asupra unui armistiţiu de două săptămâni

„Consumăm mai mult decât producem în cazul motorinei”, a explicat Ivan. Motorina are o pondere de aproximativ 70% în consumul total de carburanți, ceea ce amplifică impactul creșterilor de preț. La nivel mondial, situația este agravată de reducerea producției, estimată la aproximativ 25%, dar și de creșterea cererii. În acest context, prețul motorinei s-a dublat, de la aproximativ 730 de dolari pe tonă înainte de război la peste 1.400 de dolari în prezent.

on a fost deja pecetluită. Un europarlamentar știe ce se va întâmpla cu liderul AUR în viitorul apropiat: „E pe cale de a ieşi din acest joc”
Creșterile se reflectă direct la pompă: motorina s-a scumpit cu aproximativ 1,87 lei pe litru, iar benzina cu circa 1,23 lei, ceea ce înseamnă un cost suplimentar de 70–80 de lei pentru un plin. Ivan spune că, deși măsurile autorităților au fost luate cu întârziere, acestea au avut efect în limitarea creșterii prețurilor. „Dacă măsurile pe care le-am propus încă de acum o lună și jumătate nu ar fi fost adoptate, motorina nu ar mai fi fost astăzi 10 lei sau 2,5 euro pe litru. Ar fi ajuns la 11 lei. Tendința actuală la nivel mondial este de dublare a prețului”, a declarat ministrul.

Ministrul Energiei a dat asigurări că, în acest moment, nu există riscul ca România să rămână fără carburanți și a precizat că țara are aproximativ 2 milioane de tone echivalent petrol în rezervele strategice. „Nu ne-am atins de nicio moleculă până în momentul de față”, a spus Ivan.

„Nu suntem într-o criză în care să lipsească produsul. Avem stocuri și fluxuri de aprovizionare care nu ne pun în pericol, cel puțin până la finalul lunii mai”, a afirmat Ivan. Totuși, au apărut probleme în aprovizionare, generate de atacurile recente asupra unor terminale petroliere, care au dus la întârzieri de aproximativ două-trei săptămâni în livrări. „Am fost perturbați de atacurile de duminică noaptea asupra terminalelor petroliere din Novorossiysk și din Golful Finlandei”, a spus Ivan, precizând că aceste situații generează întârzieri în aprovizionare.

Ministrul a explicat că România încearcă să compenseze prin rute alternative, însă acestea sunt mai lungi și mai costisitoare. „Un lucru este să aduci din Marea Neagră, altul este să vii din Golful Finlandei, să ocolești întreaga Europă și să ajungi înapoi în Constanța”, a spus Ivan, subliniind că schimbarea rutelor de transport crește atât durata livrărilor, cât și costurile.

Cum arată criza carburanţilor pe Valea Prahovei: „Am făcut 20 de minute din Braşov la Azuga. Aşa da!” VIDEO

Autoritățile dau asigurări că nu se pune problema raționalizării carburanților. „Nu putem vorbi despre o măsură de raționalizare a consumului de carburanți în România”, a precizat ministrul Energiei. Potrivit acestuia, există un contact permanent între instituții și companiile din sector, fiind pregătite soluții alternative pentru a evita problemele de aprovizionare.

„Am avut o discuție foarte constructivă cu președintele României, cu premierul, cu ministrul Transporturilor și cu principalele companii din piață, în care s-au analizat datele privind stocurile, consumul și fluxurile de aprovizionare. Suntem precauți și ne pregătim cu rute alternative”, a explicat Ivan.

Ministrul a precizat că rafinăria Petromidia funcționează la capacitate maximă, după finalizarea lucrărilor de revizie tehnică, asigurând o parte importantă din necesarul de combustibil al țării. El a avertizat însă că situația ar putea deveni critică dacă vor apărea blocaje majore pe rutele internaționale, precum Canalul Suez sau în zona rafinăriilor din Orientul Mijlociu, de unde provin o parte importantă a importurilor de motorină.

Efect imediat după anunțul lui Trump. Prețul petrolului, scădere istorică

La mai puțin de 12 ore de când a făcut amenințări apocaliptice privind soarta Iranului, președintele Donald Trump a anunțat un armistițiu de două săptămâni mediat de Pakistan. Efectul declarațiilor sale s-a văzut imediat pe burse. Reacția pieței a fost rapidă și dramatică, comentează Reuters. Anunțul unui acord între Washington și Teheran a fost extrem de bine primit pe piețe, potrivit AFP.

Prețurile petrolului au scăzut rapid cu peste 15%, revenind sub pragul de 100 de dolari pe baril.Este cea mai mare scădere într-o singură zi a prețurilor petrolului de la Războiul din Golf din 1991, potrivit Axios.

Prețul de referință mondial al contractelor futures pe țițeiul Brent a ajuns la circa 93 de dolari pe baril.Creșteri pe bursele asiatice
Totuși, acesta se situează încă cu mult peste pragul de aproximativ 73 de dolari înregistrat chiar înainte de izbucnirea războiului, la sfârșitul lunii februarie.

Bursele din Tokyo și Seul au înregistrat creșteri de 4%, respectiv 6%, la deschidere. Dolarul american a înregistrat o scădere generalizată, după ce a fost refugiul preferat în timpul turbulențelor.Președintele SUA, Donald Trump, a acceptat marți un armistițiu cu Iranul, cu mai puțin de două ore înainte de termenul limită pe care i-l dăduse Teheranului pentru a redeschide Strâmtoarea Ormuz sau a se confrunta cu atacuri devastatoare asupra infrastructurii sale civile.

Dincolo de ușurarea imediată, investitorii rămân dornici să vadă dacă încetarea focului va duce la o soluție mai amplă înainte de a face pariuri majore.

„Înseamnă asta că oamenii vor asuma noi riscuri? Nu, nu înseamnă”, a spus Martin Whetton, șeful strategiei piețelor financiare la Westpac, instituție bancară din Australia. „Ar trebui să fie de fapt o pace durabilă (pentru a schimba lucrurile). Oamenii nu își asumă de fapt riscuri.”

Charu Chanana, strategul-șef de investiții la Saxo, o bancă de investiții daneză, a spus că testul decisiv este dacă negocierile vor continua să progreseze în următoarele două săptămâni.

Și prețul aurlui a crescut cu peste 2%, ajungând la 4.812 dolari pe uncie.Unii analiști rămân sceptici cu privire la faptul că încetarea focului se va traduce într-o pace durabilă, avertizând asupra unor posibile răsturnări de situație în viitor.

Carol Kong, strateg valutar la Commonwealth Bank of Australia, a declarat că cauzele profunde ale conflictului rămân nerezolvate, menținând riscul unei noi escaladări la ordinea zilei.

„Ne menținem opinia că războiul se va prelungi până în iunie. Implicația este că pierderile dolarului s-ar putea dovedi de scurtă durată”, a apreciat Kong.

DailyBusiness
Isărescu avertizează: Tensiunile din Orientul Mijlociu cresc riscurile pentru economia României
Spynews
Probleme în Misiunea Artemis II! Ce s-a întâmplat la câteva ore după ce a decolat spre Lună
Fanatik.ro
Declarații șocante făcute de atacantul cumpărat de Gigi Becali cu o sumă uriașă de bani: ”Aproape am ajuns la nebuni”
Capital.ro
Ce se va întâmpla cu Călin Georgescu. De ce a fost ridicat controlul judiciar. Adevărata miză
Playtech.ro
Cum pot femeile din România să obțină până la 40.000 de euro pentru afaceri. Programul care oferă bani pentru businessuri conduse de românce
Adevarul
Apocalipsa după Donald Trump. Amenințare fără precedent la adresa Iranului: „O întreagă civilizație va muri în această seară”
wowbiz.ro
Ultimul mesaj transmis de Mircea Lucescu înainte să moară! Ce mărturisire cutremurătoare a făcut „Il Luce”: „Gata, s-a terminat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
„De ce n-ai avut grijă de el?” Ce a ieșit la iveală în cazul copilului de 12 ani care și-a pierdut viața după ce a căzut de la etajul unui bloc. Fratele mai mare ar fi fost martor
iamsport.ro
SURPRIZĂ! Un puternic afacerist ar fi interesat să investească la Steaua: ”Vine să se bage serios, nu să facă figurație!”
MediaFlux
Vești bune pentru pensionari privind plata pensiilor! Miercuri, 8 aprilie, intră banii pe cardurile seniorilor. Anunț oficial
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România!
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj