Rețeta de pască sărată a lui Adi Hădean. Celebrul bucătar o știe de la soacra lui: ”Până la ea, nici nu știam că există așa ceva”

Celebrul Adi Hădean a dezvăluit o rețetă inedită de pască sărată, pe care o știe de la soacra sa. Se face ușor și este perfectă pentru masa de Paște, alături de alte bunătăți tradiționale.
Loredana Brumă
09 apr. 2026, 12:21
Rețeta de pască sărată a lui Adi Hădean. Celebrul bucătar o știe de la soacra lui: ”Până la ea, nici nu știam că există așa ceva”

Rețeta de pască sărată a lui Adi Hădean. Cunoscutul chef bucătar a împărtășit cu gospodinele care îl urmăresc o rețetă inedită de pască sărată.

Rețeta de pască sărat a lui Adi Hădean. Care sunt ingredientele necesare

Cunoscutul bucătar a mărturisit că știe această rețetă de la soacra sa. Este sățioasă, merge să fie servită atât caldă, cât și rece și este perfectă ca și gustare dimineața, la prânz sau chiar seara.

”E rețeta soacrei mele. Până la ea, nici nu știam că există așa ceva. Pentru ea, e o amintire din copilărie, ceva ce apărea pe masă de Paște, dar nu ca fel principal… mai mult ca un echilibru între toate celelalte. Și sincer, asta mi se pare cel mai tare la ea. O poți mânca dimineața, la prânz sau seara, fără să simți că e „prea mult”. E sățioasă, dar nu grea. Merge caldă, dar și rece, direct din frigider.

E acel fel de preparat care nu încearcă să impresioneze… dar ajunge să fie unul dintre cele mai mâncate de pe masă”, scrie Adi Hădean pe blogul său.

Pentru blat avem nevoie de următoarele ingrediente:  1100 g făină albă, 6 gălbenușuri de ou, 300 g unt (moale sau topit), 350 ml lapte călduț
20 g drojdie proaspătă, 20 g sare

Pentru umplutură vom folosi un kilogram de brânză sărată (de burduf), 300 g cașcaval, albușurile de la cele 6 ouă, încă 2 ouă, 4 linguri, smântână (~200 g) și sare după gust.

Citește și Rețeta de chifle cu linte a măicuței Maria de la Mănăstirea Hurezi. Ies pufoase și sunt pline de proteine și fibre

Bucătarul a explicat pe blogul său pas cu pas rețeta de pască sărată.

”Încep cu aluatul. Dizolv drojdia în laptele călduț, apoi o amestec cu făina, gălbenușurile, untul și sarea. Frământ până devine un aluat elastic și ușor de lucrat. Îl las la dospit până își dublează volumul.

Între timp pregătesc umplutura. Amestec brânza de burduf cu cașcavalul ras, adaug albușurile, apoi smântâna și încep să leg compoziția. Aici e partea importantă: mă uit la consistență. Dacă e deja cremoasă și moale, mă opresc aici și nu mai adaug ouăle întregi. Dacă pare prea uscată, atunci adaug treptat ouăle întregi, până ajunge la o textură legată, dar nu lichidă. Ideea e simplă: compoziția trebuie să fie suficient de fermă cât să stea în blat, dar suficient de cremoasă încât să nu iasă uscată după coacere.

După ce aluatul a crescut, am preferat să îl porționez în 10 bile egale, de aproximativ 200 g fiecare, iar pentru umplutură am pus cam 150 g de brânză în fiecare. Desigur, pot fi porționate după preferințele fiecăruia. Pe fiecare bilă o întind cu făcălețul într-o foaie, adaug umplutura de brânză în mijloc și apoi o închid ușor, ca un pachet.

După aceea o mai nivelez puțin cu făcălețul, cât să se așeze uniform, fără să iasă compoziția. Le așez în tavă și le dau la cuptor la 200°C până devin aurii și bine legate (timpul poate varia în funcție de cuptorul fiecăruia). Mirosul… îți spune tot.

În speranța că veți pregăti această pască sărată de Paște, vă doresc sărbători tihnite, cu oameni dragi alături și mâncăruri de care să vă bucurați”, a explicat celebrul chef bucătar pe blog.

Citește și Pavlova, un desert potrivit pentru Paște. Florin Dumitrescu a dezvăluit rețeta: „M-am gandit că poate vreți să faceți”